Fuck buddies (boyxboy)

9.

Un pahar de coniac.

Cumva am reușit să îmi fac curajul și să ies din cameră încât să îmi pot termina toate treburile. Spre surprinderea mea, deși nu era prima oară, Tyler nu mai scoatea absolut nici un cuvânt despre situația de dimineață. Deși nu mă deranjează absolut deloc, având în vedere că eram în continuare jenat. Nici nu a mai flirtat, cel puțin până acum și sper sa o facă și în continuare. Era bine totul așa cum este în momentul respectiv.

În momentul de față spălam farfuriile de după cină. Îmi oferea acum la fel de multă atenție precum în primele zile. Adică mai deloc, doar când îl mai întrebam eu câte ceva, iar spre fericirea mea, răspundea normal, fără intenția de a continua discuția. De ce nu se comporta bărbatul astfel mai des? Nu era că nu îmi plăcea să vorbesc cu el, numai că mai erau momente când spunea câte o idioțenie și chiar îți dădea impresia ca nu mai dorești să vorbești cu el vreodată. Îmi era frică să nu pună ceva la cale, deoarece „mai vedem noi" era prea bine întipărit în memorie. Aveam și eu motive de ce aș avea dubii, nu?

Chiar acum, el stătea pe canapeaua din living, servind un pahar de băutură, privind un film. Avea o dispoziție, după părerea mea, destul de calmă. Un pic mi-se părea exagerat faptul că stătea cu paharul în mână într-o zi normală, fără vreun motiv anume, deși Tyler era cam ciudat indiferent de situație, deci mă limitez în a nu-i pune întrebări.

—Numai alcoolicii beau singuri fără motiv, comentez în timp ce încerc să așez lucrurile la locul lor.

Remarca mea îi aduse un zâmbet pe buzele bărbatului, care deja nu mai era atent la film. Își întoarce privirea spre mine și fiind sigur că îl puteam observă, luă o gură sănătoasă din conținutul paharului.

—Hm, poate ai dreptate. Mi-te poți alătura astfel încât să rezolvăm această problemă, tu ce crezi? Își arcuiește o sprânceană.

În timp ce goli paharul de către lichidul straniu, mă examinează cu privirea. Mă simțeam puțin expus, având în vedere că mă simțeam mult prea inconfortabil atunci când mă privea. Nici nu cred că mai eram în stare să îmi ascund culoarea rozalie a obrajilor, astfel încât doar îmi aplec fața în jos, continuând cu ștergea masei.

Șatenul pufnește nemulțumit și se ridică de pe canapea cu un scop anume. Îi aud pașii care se regăseau tot mai aproape de mine, iar când îmi ridic fața tresar speriat când realizez cât de aproape era de mine. Ținea un pahar pe jumătate plin cu orice alcool ar fi în el. Minunat, mi-a trebuit mie să comentez. Tocmai ce mă gândeam la personalitatea sa foarte țâfnoasă și superioară pe care o are și la cât mă enervează și fix astfel se comportă în momentul dat.

—Nu, mulțumesc, îi răspund privind sceptic paharul din mâna lui.

Își da ochii peste cap și chiar pot să observ un zâmbet discret pe fața lui.

—Mă simt rănit. Tot tu ai spus că beau singur, însă nu vrei sa bei cu mine? Întreabă pe un ton trist sarcastic, ceea ce mă face să pufnesc ușor iritat.

—Scuzele mele ca te-am rănit, dar în viață se mai întâmplă, îi răspund pe un ton sarcastic, încercând să nu îi ofer atenție și el să renunțe la conversație.

Mă întind după un prosop, apoi îmi șterg mâinile, în timp ce îl privesc dezinteresat. Oftează zgomotos și se rezemă de bar, fără să își mute privirea de pe mine.

—Păi cel puțin stai cu mine, încât să nu fiu chiar singur. Chiar nu vrei să bei cu mine? Întreabă și chicotește scurt.

Mă întorc cu spatele la el, aranjând paharele la locul lor, încercând să îi explic într-un mod discret că persoana sa nu este absolut deloc invitată să stea lângă mine. În sfârșit am terminat de aranjat totul, am impresia ca mi-a luat o veșnicie, dintr-un motiv oarecare. Poate pentru că el continua să fie în aceiași camera precum mine, deoarece prezența sa mă făcea să mă gândesc doar la el.