POV. Tyler
Îmi verific ceasul de la mână și chicotesc în sine. De data aceasta chiar eram mândru de mine, nu glumesc. Era ora 7 jumătate, era foarte devreme, mai ales pentru o bufniță de noapte ca mine, însă până la urmă astăzi era ziua de naștere a brunetului și măcar să fac o excepție. Deși, sincer să fiu, de când cu Kai, prea multe excepții fac eu, dar mă rog. Pot să mă bucur și eu că nu am uitat sau nu am dormit prea mult din greșeală, așa cum fac eu de prea multe ori. Chiar simțeam că am făcut ceva bine în sfârșit! Părea chiar neobișnuit din partea mea să îmi pese de cineva atât de mult, dar chiar încerc.
Iau tortul cu aromă de fructe, deoarece Kai mi-a mai spus de câteva ori că este indiferent față de dulce, dar dacă tot mănâncă, preferă să fie ceva natural, astfel că eu chiar pentru asta am optat. Avea numele său scris cursiv cu frișcă și de asemenea, o poza cu fața sa mult prea drăguță. Mă rog, nu chiar mie mi-a spus ce îi place, i-a spus lui Ess, pentru că mie, ca Tyler, nu îmi spune mai nimic, în general și este puțin cam trist să recunosc. Dar, până la urmă, încă nu mă cunoaște suficient de bine, deci încerc să nu pun chiar totul la suflet. Doar sa nu scap prăjitura pe jos, sunt cam împiedicat în ultimul timp, nu pot sa mint.
Aprind lumânările și iau o gură de aer, apoi bat ușurel în ușă și involuntar zâmbesc în momentul în care intru în cameră. Patul era vraiște, având în vedere că el mereu dormea foarte haotic. Nici nu mă așteptam la altceva, deoarece chiar și când dormea cu mine, se mișca foarte mult în pat. Are niște vise ciudate, presupun, dar este cu mult mai bine decât niște coșmaruri. Oricum îmi plăcea să îl țin la brațe încât să se calmeze atunci când doarme.
Părul îi era ciufulit, iar pe el avea doar o pereche de boxeri, care fără să dea greș, mă cam excitau. Totuși, încerc să îmi țin ideile idioate strict pentru mine personal, astfel că îmi ridic privirea spre fața sa, încercând să îmi scot gândurile nu prea inocente și curate din cap. Era adorabil când dormea, mereu îmi plăcea să îl privesc, dar eram prea lenos încât să mă trezesc înaintea sa. Uneori îmi uram programul de somn, dar deja m-am obișnuit în astfel de mod și nu am de ales.
—Neața, somnorosule! Spui de mine că mă trezesc greu, dar uită-te la tine, pufnesc amuzat și mă aplec spre chipul său, fiind mândru că era una dintre excepțiile în care eu eram treaz înaintea sa.
Fără să ezit, aplic un sărut scurt pe obrazul lui, ceea ce îl făcu să murmure în somn și să își deschidă adormit ochii. La naiba, era mult prea drăgălaș, nici nu mă lăsa inima să îl trezesc. Mă privi printre gene, apoi cască lung și se întoarce pe partea cealaltă a patului, continuând să doarmă.
—Ce naiba vrei? Murmură și își acoperă fața cu pătura, continuând să moțăie fără vreo problemă.
Surâd și îi trag pătura de pe fața, așezând atent tortul în fața lui, având în vedere că lumânările ardeau totuși. El mă observă cu coada ochiului și oftă zgomotos, fulgerându-mă cu privirea. Își trece degetele prin păr și se ridică în fund, încă cu capul prin nori. Îmi părea rău să îl trezesc atât de devreme, dar chiar am pregătit o zi plină, iar Zan și sora brunetului vor apărea în curând, iar eu voiam să îl felicit primul.
—La mulți ani, afișez un zâmbet larg pe buze și îl privesc în ochi.
Kai zâmbi discret și își citi cu privirea numele scris în frișcă pe tort. Sper sa îi placă, deoarece am avut ceva bătaie la cap cu el. Uneori mă urăsc pentru obiceiurile mele proaste, dar până la urmă am reușit să aranjez totul aproape la timp, deci sunt bravo de această dată! Ca ultimul idiot am lăsat totul la urmă și a trebuit să umblu toată dimineața prin magazine până am găsit ceva deschis care să îmi poată face ceva la comandă în câteva minute. Din fericire, am găsit până la urmă un mic magazin care lucrează 24/7.
CITEȘTI
Fuck buddies (boyxboy)
Romance"Și printre atatia oameni care au vrut să cad, tu ai fost cel care m-a ajutat sa ma ridic." Kai este un simplu tânăr. 21 de ani, fără școală, în căutarea unui loc de muncă cat de mizerabil ar fi doar pentru a îi oferi surorii sale condițiile pe care...