POV. Kai
Asta este ce am vrut eu, nu?
Cu succes, am revenit în sfârșit înapoi în țară. Nu pot să mint, i-am dus dorul acestui loc, deoarece oricât de bine a fost, totuși, prea mult bine strică. După o perioadă atât de lungă în care chiar am avut suficient timp încât să mă odihnesc eu pe bune, acum mă simțeam cu forțe noi și aveam impresia că voi reuși să fiu atât de productiv, mai ales că eu chiar mi-am pus în plan destul de multe. În primul rând, trebuia să fac curățenie. Asta mi-am pus în plan chiar înainte de a pleca, dar nu am reușit. Mă rog, mă gândeam că voi reuși în timp ce el va fi plecat, dar deoarece am fost nevoit și eu să plec, mi-s-a dus planul pe râpă. Deși, acum dacă stau să mă gândesc, nu mai regret că am plecat. Până la urmă nu am habar când aș mai fi avut ocazia, în special împreună cu Tyler. Abia acum realizez ce haos este în apartament și nu mai am răbdare prea mult să stau aici, iar indiferent de Tyler va accepta sau nu, intru și îi fac cu forța curățenie la el în cameră.—În sfârșit, urăsc drumurile cu mașina unde nu eu conduc și este un drum mai lung de 10 minute, iar acum vreau doar să stau! După tot drumul ăsta, nu mă mai urc următorii 10 ani absolut deloc într-o mașină, se plânge bărbatul și își trece degetele prin păr obosit, căscând ușor.
Fără ca măcar să se obosească să își arunce bagajele măcar lângă canapea, le lasă direct la intrare și se depărtează de ușă. Probabil i-aș fi comentat că ar fi fost mai bine să le ducă în camera sa, dar cam înțelegeam de ce era atât de lenos, astfel prefer să îl las mai în pace, având în vedere că nici eu nu am reușit să dorm de asemenea ca el.
—Mi-e somn de mor, murmur și eu, lăsându-mă bagajele alături de cele ale lui Tyler, iar un căscat larg îmi părăsi buzele.
În drum spre camera mea, îmi scot tricoul de pe mine, deoarece primul pas înainte de a mă prăbuși ostenit in patul meu, era să fac un duș. Nici nu îmi mai păsa ca poate îmi era rușine față de Tyler, deoarece după tot ce am făcut în vacanță, in momentul de față chiar nu mai era cazul. După duș cel mai probabil îmi va trece somnul, dar voi încerca să dorm indiferent, deoarece chiar fiecare os din mine este ostenit și vreau să mă odihnesc. Plus că la ora 7 seara deja trebuia să mă întâlnesc cu Mil, am anulat pe astăzi și voiam să fiu suficient de odihnit. Singurul obstacol era doar să reușesc cumva să îl conving și pe Tyler să vină cu mine, deoarece chiar îmi doream să le fac cunoștință, mai ales că mai sunt și șansele ca șatenul să o placă și ea să fie scuza din spatele comportamentului dubios al bărbatului. Cei doi ar forma un cuplu drăguț, mai ales că ambii aveau destul de multe în comun.
—Pot dormi cu tine? Pune întrebarea și se apropie lent de mine și își încolăcește brațele în jurul taliei mele, lipindu-și abdomenul de spatele meu dezbrăcat.
—De ce vrei să dormi cu mine? Pun întrebarea sceptic și puțin confuz și îmi trec ușor limba peste buze, deoarece din cauza căldurii brațelor sale, îmi treceau fiori electrizanți în tot corpul.
Nu înțelegeam de ce lui Tyler ar vrea să doarmă cu mine, iar dacă aceasta este de fapt o scuză doar pentru sex, păi ar trebui atunci să știe că nu sunt chiar acum în dispoziția necesară plus că nu l-aș fi omorât dacă ar fi spus-o direct, până la urmă nu am probleme. Oricum, daca intențiile sale erau chiar pure, atunci mi-se părea ciudat. Da, poate când eram la hotel dormeam împreună, dar credeam ca este doar pentru că Tyler se află într-un loc diferit față de acasă și nu se simțea chiar confortabil și în pielea sa, dar acum, acasă, aceasta scuza nu se mai poate folosi.
—Ești foarte fierbinte, iar eu sunt mai friguros, deci îmi place să te țin în brațe în timp ce dorm, mi-o spuse, iar scuza aceasta ieftină îmi aduse un chicotit discret pe buze.
CITEȘTI
Fuck buddies (boyxboy)
Romansa"Și printre atatia oameni care au vrut să cad, tu ai fost cel care m-a ajutat sa ma ridic." Kai este un simplu tânăr. 21 de ani, fără școală, în căutarea unui loc de muncă cat de mizerabil ar fi doar pentru a îi oferi surorii sale condițiile pe care...