Fuck buddies (boyxboy)

30.

POV. Tyler

Și cum a reușit un bărbat ca el să îmi fure inima?

Deja era seară, trecuseră ore bune de la conversația de dimineață cu Kai, unde mai nu m-am scăpat cu vorba și mai nu am confesat că eu sunt Ess cu adevărat. Nu știu ce a fost în mintea mea, dar efectiv cuvintele mi-au scăpat fără intenție. Din fericire, brunetul doar mi-a oferit un răspuns sec „exact, poate fi oricine”, astfel că am scăpat fără prea multe explicații si momente stânjenitoare. Înțelegeam ca la un moment dat ori va afla el adevărul, ori îi voi spune eu, dar cert era că pur și simplu nu simțeam că acesta ar fi momentul potrivit. Cel puțin, știu să mint și nu mi-a fost chiar prea dificil să schimb direcția conversației noastre, iar prin urmare tema nu a mai fost adusă la suprafață. Mă bucur, totuși, deoarece oricât de mult aș ști să mint, fiecare om are o limită și dacă cumva s-ar fi prins că este ceva suspicios, ar fi fost mult prea greu încât să fiu în stare să pot explica întreaga situație. Nu este mult de explicat, dar este suficient încât să nu mă mai suporte după această fază, iar eu nu intenționez să risc.

Acum eram la sala de sport a hotelului, deoarece chiar aveam nevoie de o pauză de la toată această fază. Nu plănuiam să îi spun adevărul bărbatului prea curând, nu eram încă pregătit, deci faptul că precum ca un ultim idiot mai nu i-am spus că sunt eu, de fapt, Ess, mai bine rămânea o temă moartă. Deci acum preferam ceva puțin timp liber mai departe de bărbat, astfel că am preferat sa vin puțin încât să alerg aici, iar după cum am presupus, Kai nu era interesat să vină, astfel mi-am făcut rost de ceva timp singur. Nici nu am realizat până acum cât timp petrecem împreună și chiar acum, când îmi doream cu jind ceva timp singur, realizez stupefiat că ajung ușor să îi simt lipsa comentariilor sale stupide. Mă rog, până la urmă oricum am fost împreună toată ziua, deci nu era chiar o lipsă foarte mare, dar totuși se simțea lipsa sa. Am ajuns prea lipit de el, iar cel mai probabil el se simte complet perfect fără prezența mea.

Îmi aud telefonul în căști cum sună, ceea ce îmi distruge tot șirul de gânduri. Îmi place să ascult muzică în timp ce făceam sport, deoarece mă ajuta să nu mă concentrez pe altceva, dar de data aceasta, chiar și cu muzică, tot eram cu capul în nori. Nu doar odată m-am împiedicat de aer, dar din fericire, de fiecare dată am reușit să îmi reobțin echilibrul înainte să cad pe podea ca un idiot.

Sar de pe bandă, apoi mă apropii de scaunul de alături și îmi culeg telefonul, încât să îi răspund. Mă gândesc să mă folosesc de ocazie încât să beau și apă, deoarece sunt ușor cam obosit. Am alergat aproape 5 km, nu mult, dar nici puțin, deci corpul meu cam avea nevoie de o pauză indiferent de situație.

Îmi arcuiesc o sprânceană ușor când observ că eu nu aveam numărul de telefon salvat in telefon și era chiar un număr american. Aș putea desigur să nu răspund, dar sincer să fiu, chiar eram curios cine ar putea fi.

—Um, alo? Întreb confuz, în timp ce deschid sticla de apă și aștept să aflu cine este în spatele numărului de telefon.

—Good evening, sorry for the inconvenience, but your friends fell asleep at the hotel bar. Sorry if we bothered you, but we checked the hotel list and found your phone number.  Please come and pick them up and make sure they get to their rooms. Excuse the inconvenience again*, aud un accent puternic american și realizez rapid ce s-a întâmplat, în linii generale.

Oftez lung și îmi dau ochii peste cap, întrebându-mă cine anume dintre toți au ajuns beți la bar, deoarece din câte știu, nu prea am habar cine ar putea fi. Mă rog, cred că deja parcă mă cam irita faptul că Zan a decis să seteze camerele pe numărul meu de telefon, chiar dacă înțeleg că este pentru că el nu își dorește ca presa să descopere faptul că el a luat o vacanță, dar totuși, eu nu sunt chiar cea mai responsabilă persoană, iar dacă aș fi avut o dispoziție mai proastă, păi altfel nici nu mă deranjam să mă duc.