- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Like the clouds that ride the wind Come what may, we'll keep on flying. Scars of glory on our skin. Come what may, we'll keep on fighting."
Ruelle - Waves of gray
Andrei plecase spre casă, lăsând-o pe Anya să meargă cu Alexander. Rămase și el la fel de uimit atunci când aflase ce ascunzișuri zăceau prin dușumeaua biroului lui Walton. Nu voia nici măcar să comenteze cele pe care le auzise. Rămase complet năucit se informațiile halucinante pe care Anya i le spusese.
Fata privea de astă dată intens spre chipul aspru al lui Alexander. Știa că era nervos, așa că nu vruse să întrebe nimic, dar nu se putu abține.
Informațiile ce le doborâseră ambilor și cele mai lucide principii, lăsase umbrit un aspect pe care ea nu-l aflase, și anume Ricardo. Nu știa în ce stare se alfa acel bărbat și tare îi era teamă de ce urmări putuse cauza nesăbuința ai.
— Ricardo este bine? sparse ea gheața, astfel atrăgând astfel privirea brunetului asupra ei.
Nu i se părea cel mai bun subiect pe care-l putea deschide acum, când el era extrem de tensionat, dar trebuia să afle. Nu și-ar fi iertat una ca asta. Nu ar fi putut trăi cu ideea conform căreia nesăbuința ei ar fi putut băga pe cineva în mormânt.
— Da. Este în afara oricărui pericol, dar... o să dureze până își revine, spuse Alexander si apoi continuă de parcă nici nu se oprise preț de o secundă. Regret că n-am fost acolo să vă protejez, mârăise printre dinții ce-i crâșneau. Mie nu mi-ar fi făcut nimic Walton, continuă el, iar Anya își dăduse ochii peste cap la auzul vorbelor lui.
Cumva i se părea de-a dreptul prostește. I se părea că Alexander dădea înapoi precum racul. Ceva îl ținea strâns legat de Walton, iar ea nu-și putea da seama ce anume, dar putea doar bănui că acele lucruri erau strâns legate de copilăria lui.
Nu nega faptul că Walton fusese cândva un frate bun, dar nu putea nega nici faptul că el își jucase pe degete întreaga familie. Alexander doar nu voia să accepte și atât.
— Nu mai fi așa sigur. Eu nu am nici măcar o singură așteptare de la el. L-ai văzut, doar...
— Este fratele meu, șopti el de parcă încercase să se convingă pe sine însuși.
Toate dovezile pe care le găsiseră, atât în seif cât și sub parchet, dovedeau faptul că fratele lui nu fusese nimic altceva decât un actor fenomenal de bun. Alt cuvânt nu i se putea atribui în asemenea situație. Walton nu avea scrupule și dovezile stăteau fix pe bancheta din spatele mașinii lui Alexander.
