- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"The spirit climbs my spine to the brain. Followin' the railroad tracks down again. I needed space, with soul, maybe we can die there. Maybe we can. Stop, I'm already dead, yeah. Stop, I'm already dead. My, my, my mother, she said: "Heaven's on one shoulder, But baby Hell is on the other, yeah."
Deadboy and The Elephantmen - Stop, I'm already dead
Anya stătea cu sufletul la gură în fața firmei de asigurări pentru care lucra verișorul său. Avea nevoie de câteva explicații. O ucidea la propriu acea râpă care se formase între ea și Andrei. Cum de era posibil ca ei să devină atât de străini, unul față de celălalt? Cum de era posibil ca, din confidenți să fi devenit atât de absenți? Erau absenți unul în fața celuilalt. Parcă nu erau o familie.
Fata simțea că nu-și mai cunoaștea deloc verișorul. Crescuse alături de el, mâncaseră din aceeași farfurie împreună. - Oare ce s-o fi întâmplat cu cei doi? - Timpul era de vină și amândoi știau acest lucru. Nenorocitul de timp crease o barieră aproape impenetrabilă între cei doi verișori.
— Haide, mă, răspunde! șopti ea către telefon.
Îi scrise brunetului cu ochi negrii, îl întrebă dacă voia să iasă la prânz, împreună cu ea. Aveau de vorbit despre Eliza, dar el nu avea nici cea mai mică idee despre intențiile fetei.
"Da, ieșim." citise șatena mesajul, apoi degetele începură să-i alerge haotic peste tastatura neagră a telefonului.
"Perfect! Eu deja sunt în față. Te aștept!"
Andrei stătea cu telefonul pus peste genunchi, sub birou și privi mesajul Anyei cu sprânceana-i ridicată. Buzele medii și nasul drept i se strâmbaseră ușor. El nu înțelegea de ce verișoara lui îi voia să iasă împreună la prânz. Nu avea sens pentru el ceea ce Anya făcea, dar acesta nu avea habar de cele pe care le aflase verișoara sa, așa că-și păstră confuzia până când ieșise pe ușile firmei de asigurări.
— Ce arde așa tare? pufnise el, gesticulând cu mâinile în fața Anyei, care se sprijini ușor de mașina lui.
— Ce să ardă? Nu arde nimic. răspunse fața, apoi își băgă telefonul în buzunarul blugilor, rotindu-se pe călcâie.
Șatena intrase în interiorul mașinii, abia după ce brunetul făcuse la fel, apoi își așeză centura neagră de siguranță de-a lungul trupului său slăbuț.
— Nu te bucuri că petrecem timpul împreună, ca pe vremuri? întrebă ea.
Andrei o privi pe sub sprâncene într-un mod complice. O cunoștea bine pe șatena cu ochi verzi și era sigur că, nu dorul fusese acela care puse stăpânire pe mintea ei. Era sigur că nu dorul de el îi răsunase atât de puternic prin timpane. Era altceva...
