- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Like the wind that cries. I can feel you in the night. A distant lullaby. Underneath the shattered sky. Just hold on. It won't be long. I will gind you, here, inside the dark."
Ruelle - Find you
❗️ATENȚIE! Capitolul ce conține un subiect sensibil! ❗️
Alexander observase fără voie trupul Mirelei. Aceasta stătea la parter cu o armă țintită spre capul lui Martin, dar nu insistă nicidecum să o privească. Nu avea de gând să o dea de gol, astfel punând-o în pericol într-un mod aproape deluzoriu.
— Dacă îl omori pe fratele meu, atunci ce obții?
Martin îl privi cu zâmbetul pe buze. Nu avea de gând să-l omoare pe Walton. Nu era atât de nebun, dar era musai ca Alexander să lase fata acolo. Bărbatul cu ochi albaștri și cu mustață deranjată nu avea de gând să o încurce cu albanezii din cauza lor. Le promisese că le va da o blondă, dar era sigur că acestora nu le va strica o șatenă în echipa lor de fete.
— Las-o pe Anya aici! aproape că urlase el și atunci glonțul din țeava pistolului pe care Mirela îl ținea în mână trecu prin țeasta bărbatului brunet.
Martin căzuse la pământ răpus de propia-i răutate și de această dată Mirela tremura toată. Era conștientă că acel bărbat își merita soarta cu vârf și îndesat, dar nu putea accepta faptul că ea fusese în stare să omoare un om.
Ochii ei se bulbucaseră într-un mod inestetic, iar gura fetei rămase într-o formă perfectă de "o". Arma îi căzuse molâu printre degetele-i lungi, iar mâinile îi tremurau frenetic. Câteva lacrimi îi puseseră stăpânire pe rețina oculară și fata vruse să înainteze câteva cuvinte, dar nu apucase. Alexander deja coborâse scările precum un fulger în toiul unei furtuni necruțătoare.
— Ai făcut ce trebuia, Mirela, șoptise el repezit, apoi ieși din casă cu Anya stându-i moleșită pe brațele-i puternice.
Nu avea timp de pierdut și știa că urma să ajungă la cel mai apropiat spital. Următoarea sa destinație avea să-i zdruncine creierii deja amețiți, dar nu știa sub nicio formă ceea ce avea să-l aștepte.
Brunetul o așezase cu grijă pe fata rănită pe bancheta din spatele mașinii și-l observă fugitiv pe Walton. Ieșise din casa cea mare cu palmele-i prinse de cap. Mirela venise și ea în fugă spre mașina brunetului și se așeză în spate, prinzându-i capul Anyei în poala sa micuță.
I se părea groaznic că ea trebuise să treacă prin astfel de momente și simțea nevoia să-i spună lui Alexander despre copil, dar nu avuse curaj să scoată nici măcar o vorbă despre acel subiect. Îl vedea cum deja tremura de nervi. Avea brobonițe de sudoare în dreptul frunții și nu-și dorea să-l streseze și mai tare decât era deja.
