- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
" I was a King under your control. And oh, oh, oh! I wanna feel like you've let me go. So let me go. Don't you remember how I used to like Being on the line? I dreamed you dreamed of me calling out my name. Is it worth the price?"
Years & Years - King
Deja venise ziua de luni. Anya abia dacă putuse realiza fugitiva trecere a timpului. Nici măcar nu simțise că trecuse weekendul pe lângă ea precum un tren de rapid.
Literalmente avusese parte de cel mai drăguț weekend din viața ei. Sâmbăta fusese cu adevărat o dulceață de zi, iar ea se bucurase pentru că Annelis se înțelegea atât de bine cu Andrei. Zici că simțea și ea conexiunea dintre ei. Chiar se apropiase extrem de mult de acel brunet cu ochi negrii.
Cu toate că acestea o bucuraseră enorm de tare pe Anya, ziua de duminică îi fusese chiar biciuitoare. Când văzuse notificările de pe e-mail aproape că-i stătuse inima în loc. Walton iar îi făcea zile fripte. În ziua ce trecuse, fata îi așezase pe foaie comenzile și calculase tot, mai apoi trecuse pe calculator și telefon, cele pe care Walton le cheltuise din banii firmei. Îi venea să urle pentru că știa că acel șaten o făcea din adins. Având în vedere că nu era singura care ținea contabilitatea firmei și că știa că și Olga se ocupa de acasă cu calculele firmei, ea era convinsă că Walton o făcea din adins. Știa că cerea special să-i fie ei trimise toate comenzile pe care le săvârșea, și nu erau puține.
Fata își băuse și ultima gură de cappuccino, apoi se ridică imediat de pe scaun și își luă groasa mapă în brațe. Fugi spre ieșire ca și arsă atunci când privi ceasul și își uitase acasă umbrela cea neagră. Coborâse scările în fugă, apoi înjură în mintea ei. Ploua cu găleată, iar ea nu mai avea autobuz și nici timp de așteptat. După umbrelă nu mai avea de gănd să urce înapoi că prevestea ghinion, așa că oftă. Nu avea de gând să-și ude hainele deloc, dar altă opțiune nu văzu pe moment. O luase la pas, pentru că Andrei nu o mai așteptase și în drum spre firmă observă cum o mașină neagră o urmărea, mergând lent în urma ei. Anya mări pasul, aproape alergând pe străzile ploioase ale Bostonului. Inima începu să-i bată ca nebună, date fiind amintirile mistuitoare care i se năzăriseră prin cap atunci când ochise mașina neagră. Strânse mapa și mai tare în brațe și vru din nou să fugă, dar geamul mașinii se deschise și o voce o opri din a mai face vreo mișcare.
— Ești nebună?! O să ajungi udă leoarcă la firmă, o apostrofă Alexander, apoi deschise portiera și îi făcu semn să intre în automobil.
Fata îl privi pe sub gene, cu fața udă și cu părul la fel de ud, dar nu spuse nimic, ci doar îl privi ca o stană de piatră. De nu ar fi clipit, probabil s-ar fi crezut că încremenise la propriu în loc.
– Oare ce-o fi fost în capul ei să plece așa?! Nu s-o fi gândit la consecințe? se întrebă Alexander.
— O să te îmbolnăvești! o apostrofă el din nou. Treci acum în mașină!
