- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
" It's getting close, I lose control. It's taking over. I'm slipping into the deep end. I'm in over my head. I can't catch my breath. "
Ruelle - Deep end
Anya se trezise buimacă. Dacă nu simțea durerea năucitoare ce-i presa într-un mod odios pelvisul, atunci putea crede că totul fusese doar un vis. Și totuși, nu i se părea normal ca încă să o doară. Al său creier era setat pe ceea ce se întâmplase seara precedentă. Oricum ar fi fost, era clar! Nimic din cele întâmplate nu fuseseră un simplu vis.
Fata se ridicase în fund și când privi în stânga sa, văzu treningul pe care Alexander i-l căutase încă de seara trecută. Acesta era împachetat frumos și stătea leneș peste așternuturile negre ale patului. Anya înlăturase păturica roșie de pe trupul ei micuț și firav și simți cum lacrimile voiau să-i năvălească din nou chipul. Era complet dezbrăcată și nu reușise să nu-și amintească cele care se întâmplaseră. O durea sufletul și întreaga minte atunci când se gândea inevitabil la cauza meschină a goliciunii ei.
Oftase amarnic atunci când își dezgoli trupul de sub pătură. Ar fi vrut să nu se mai vadă niciodată dezbrăcată. Îi era silă de propriul ei sine. Fata plecase în pași necăjiți spre baia din camera în care se afla. Deschise cu greutate ușa albă ce despărțea dormitorul de baie și își poziționă ochii pe chiuveta din porțelan negru. Își proptise palmele pe marginile blatului din marmură pe care aceasta stătea și se privi în oglindă.
Nu mai era aceeași persoană pe care o știa. O cuprinse teama în totalitate și simți cum cade într-un adânc nemilos al sfârșitului. Simțea că-și pierde controlul și parcă era palpabilă toată acea zăpăceală ce-i inundă răvășitor creierul. Nu mai putea respira normal și gândurile îi fugeau inevitabil spre palmele ce o bruscaseră în seara care trecuse peste ea.
Îi era silă de reflexia ei. Voia să lovească oglinda, să o facă fărâmițe, dar, în mod surprinzător se abținu din a face acest gest. Închise ochii și pe rețină parcă-i era imprimat chipul malefic al lui Walton. Nu putuse vedea decât ochii aceia diabolici și păși în cada spațioasă din baie.
Fata își umpluse cu apă vana și folosi o cantitate considerabilă de spumant pentru a-și acoperi întregul corp cu baloanele cristaline de săpun. Nu voia să vadă acele semne care sigur se vor transforma în vânătăi. Voia să uite totul, să își reseteze creierul. – Oare cerea prea mult? –
Își lăsase capul pe spate și își poziționă de această dată palma peste brațul stâng, fix în locul unde fusese prinsă seara precedentă ca într-o menghină nemilos de puternică. Își privise cu dezgust mâna și lacrimile începură să i se rostogolească ușor peste obrajii-i încinși de furie. Era furioasă! Era nervoasă de-a dreptul pe ea. De ce nu se putuse salva? Cum de fusese atât de incompetentă? De ce permisese așa atrocitate?
