- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"I gave her passion, my very soul. I gave her promisesandsecretsso untold."
-Michael Jackson-Who isit?-
Anya tocmai ce pășise în casa vărului ei, Andrei și își trecu palmele peste chip cu lentitudine. Se bucura nespus de mult că reușise să supraviețuiască turbulentelor acelea afurisite ce-i amenințaseră stomacul cu fiecare mișcare brută pe care întregul avion o făcea. Tot drumul spre Boston fusese un adevărat chin pentru fata cu ochi verzi și păr cafeniu.
Acum putea răsuflă ușurată și se descălță alene, urmând să se așeze pe canapeaua din sufrageria micuță a verișorului ei. Își lăsase ușor capul să-i alunece pe speteaza rigidă a canapelei incomode.
– Cum oare putea cineva să se relaxeze stând pe așa ceva? – Era incomod în draci!
Își închise ochii, fiind înfrântă de oboseală și de asprimea pe care o simțise din cauza canapelei. Încercă să-și ia gândul de la aceasta, urmând ca mintea să-i fugă cu o rapiditate mediocră spre viitorul pe care voia să și-l creeze tocmai aici, în Boston.
Se simțise puțin ciudat din cauza situației în care se afla. Era într-o țară străină și fusese conștientă că își putea termina studiile foarte bine și în România. Se încăpățânase prea tare cu acea idee și acum chiar nu-și mai dorea să se răzgândească.
Nu-i stătea în fire să fie așa, duală, chiar de tatăl ei îi contestase ideea cu o iuțeală absurdă. Atunci când îi spusese bătrânului Oliver despre decizia pe care o luase se certaseră foarte tare. Bărbatul nu putuse înțelege cum unica-i fiică alegea să-l părăsească, așa, ca pe o haină uzată de timp.
Pe de-o parte acesta era conștient că fata nu plecase de capul ei, având în vedere că bunicii paterni ai Anyei proveneau din Boston, dar Oliver, la fel ca și Anya, era de fel o persoană stabilă, susținându-și ideea până în pânzele albe, chiar de-ar fi fost ea și una absurdă.
Anya își clătinase ușor capul și-l ridică relativ greoi de pe spătarul dur al canapelei, dorind să scape de acele amintiri, nu prea frumoase care o măcinau întru-totul. Voia să fie optimistă, chiar de nu era acasă, în țara ei natală.
– O să fie bine! își spuse în minte și își așeză palmele între picioarele care-i stăteau ușor depărtate unul de altul.
Fata cu părul șaten și ochi verzi vorbise cu un anume domn Willson la telefon și, contrar studiilor superioare pe care nu le terminase, acesta fusese de-acord să-i ofere o șansă în a profesa pe postul de contabil. I se părea ciudat, dar știa că trebuia să profite de situația ce i se afișase nestingherită în cale.
