- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Prey on the powerful. Masters of the game. We run with the wolves in the shadows. We'll chase 'em down to face to face. Everything's twisted. But we don't feel a thing. There's no resisting."
Ruelle - The world we made
Anya stătea dreaptă pe scaunul din fața mașinii, Aston Martin Valhalla. Mașina pe care o alesese Alexander pentru seara acea era de-a dreptul opulența întruchipată și se potrivea perfect cu ținutele pe care tot el le potrivise cu aceasta.
Rochia turcoaz sidef pe care i-o alesese brunetul arăta superb pe trupul ei, dar Anya nu înțelegea de ce ar fi trebuit să se întâlnească aici. Puteau cina foarte frumos și la tatăl lui acasă, cum rămăsese vorba. Nu ar fi fost astfel nevoie să fie atât de expusă în fața acestei aroganțe acerbe. Ea așa considera oamenii de teapa lui Alexander, niște aroganți înfumurați. Nu i se părea că se poate integra nicidecum în fața acelei lumi care-i fusese cumva ascunsă înainte de a-l cunoaște pe bărbatul din dreapta sa.
— Vă rog, domnișoară Dowson! spuse el și îi oferi mâna, înclinându-se ușor în față fetei care-l privea cu zâmbetul pe buze.
Anya îi prinse palma cu degetele-i micuțe și cu celelaltă își prinse materialul fin al rochiei, trăgându-l încet în sus. Nu ar fi vrut să cadă fix în fața acelui restaurant luxos. Ar fi fost de-a dreptul hilar și totuși, simțea cum picioarele încep să-i tremure pe tocurile acelea care o chinuiau extrem de tare. Se plângea, da, dar își dorise ca în seara aceea să arate perfect. Își luase cele mai frumoase sandale pe care le găsise, fiind șerpuite pe gamba picioarului. Erau pline de pietricele ce păreau a fi prețioase și chiar de-i făceau picioarele să-i arate aproape perfect, – pe cât de frumoase erau, pe atât de diabolice se puteau simți – Anya deja știa că nu le va mai purta vreodată.
Părul îi era ondulat și machiajul ochilor îi punea în evidență privirea pătrunzătoare. Roșul de pe buze și highlighter-ul de pe pomeți, îi puneau în evidență rozul ce-i mângâia sublim obrajii delicați. Era de-a dreptul superbă, iar agrafa din păr, în formă de trandafir, brăzdată cu pietricele argintii era piesa de rezistență a ținutei. Accesoriul fusese ales chiar de ea. Deunăzi, fata merse la firma familiei Willson și văzuse într-o vitrină acea agrafă splendidă. Ochii nu i se mai putuse dezlipi de pe accesoriul minuțios creat și îl cumpărase, neștiind de cina care avea să vină.
— Dacă mă fac de râs? zise ea, fiind conștientă de micile gafe care nu o ocoleau niciunde.
Alexander îi zâmbise, privind-o cu ochi sclipitori. I se părea că iubita lui exagera și îi sărută podul palmei stângi, prinzându-i chipul între mâini.
— Nu o să se întâmple nimic, Anya. Nu-ți mai face probleme, îi șopti fetei, apoi îi cuprinse buzele într-un sărut pătimaș.
Încă de acasă ar fi vrut să-i sfâșie rochia, să i-o rupă în bucățele, apoi să-i admire curbele frumoase ale corpului, dar nu putuse face asta.
