- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Did the world stop spinnin today? I woke up fell back to sleep. Cause i'd rather live in my dreams. I lay here wondering why... Did the world stop spinnin' or did I?"
Madison Beer - Spinnin
Anya își întredeschise ochii, lăsând lumina să-i inunde canalul vizual ce o ustură cu o incusință severă. Își duse mâna spre cap și se roti peste salteaua patului pe care se afla, fiind sigură că totul fuse doar un coșmar din care acum se trezi buimacă. Adevărul era însă altul.
— Te-ai trezit, șoptise o voce pe care fata nu o putea desluși nicicum.
Căile auditive îi erau înfundate și un țiuit sâcâitor îi perforase până și creierul buimac, arzându-i și cea mai mică părticică a sufletului. Simțea nevoia să vomite, dar se încăpățână în a nu face acest lucru.
— Unde sunt? întrebase în timp ce se sprijini pe podul palmelor pentru a se ridica în șezut.
Capul încă-i vâjâia și era conștientă că avusese o criză, un atac de panică. De obicei acestea erau stările pe care le simțea după un atac sever.
Privise camera în care se află cu o rapiditate feroce. Nu cunoștea locul ăsta. Aceasta nu era casa verișorului ei, era sigură de acest lucru!
În fața ei, pe un scaun roșu, din catifea stătea Walton și o analiza amănunțit, fiind atent la fiecare mișcare pe care fata avea să o facă. Strânse între degete plușul scaunului maiestuos pe care-l deținea în propriul dormitor și își încruntă sprâncenele stufoase, mijindu-și în același timp și ochii.
Fata simțise cum respirația i se opri și parcă timpul intrase și el, definitiv într-o oprire macabră. Întreaga imagine îi secătuia sufletul și o făcea să conștientizeze că nimic din ceea ce crezuse a fi coșmar, nu fu așa. Se lovi cu duritate de realitatea cruntă pe care trebuia să o înfrunte.
— De ce ai fugit? întrebase Walton și piciorul începu să i se miște în ritm energic deasupra podelei lucioase.
Se ridicase de pe fotoliul cu detalii sofisticate și se apropie cu pași mărunți de patul pe care stătea întinsă Anya. Fata era speriată și își înghițise forțat saliva ce i se acumulă în gură, simțind cum traheea începu să o doară într-un mod aberant.
— Eu te vreau pe tine, da? o întrebase Walton retoric și îi prinse între degete obrajii catifelați.
Ochii fetei se făcuseră imenși și simți cum aceștia o amenințau cu înțepături - ce aveau să devină din moment în moment lacrimi. Urma să plângă, știa asta, dar nu-și dorea acest lucru. Nu voia să-și arate teama nicicum.
Ea simțea că Walton joacă un joc... Dar ce joc era acesta? Ce rol avea ea în toată această nebunie? De ce era ea prizonieră în casă lui? Cu ce scop?
