- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"And I thank God every day. For the girl He sent my way. But I know the things He gives me. He can take away. And I hold you every night. And that's a feeling I wanna get used to. But there's no man as terrified. As the man who stands to lose you."
Benson Boone - Beautiful things
Astăzi era ziua cea mare, ziua Anyei și totodată și ziua plecării lor în Paris, plecare despre care fata nici măcar nu avea habar. Ea încă era obosită după drumul de aseară. La ora trei ajunseseră acasă după ce mai stătusera puțin de vorbă cu Grace.
Dacă, deunăzi, avusese o idee puțin răutăcioasă despre acea femeie cu ochi albaștri, ei bine, după ce o cunoscuse puțin mai bine, părerea i se schimbase la o sută optzeci de grade. Acum putea vedea de una singură de ce Alexander se simțea atât de bine acolo. Chiar el îi recunoscuse în mașină că, pentru el, casa copilăriei lui însemna casa femeii cu chip blajin și ochi albaștri precum cerul.
Alexander îi povestise Anyei despre năzdrăveniile pe care le făcuse acolo și după cina atât de liniștită ce trecuse peste ei, Anya chiar își mai dorea să treacă pe acolo, pe la Grace. Mama de suflet a brunetului care nu se afla în pat, lângă ea.
Fata se ridică în șezut pe așternutul bleu-marin de pe pat, apoi cercetă zona și își prinse telefonul între palme, privind mesajul de pe whatsapp.
"Am puțină treabă și o să plătesc și lumina dacă tot trec pe la firmă." citise ea, apoi îi trimise doar câteva inimioare și lăsă telefonul înapoi pe noptieră.
Alexander, acum, se fâstâcea energic prin 223 Hanover st. 3 mechanic. Venise special pentru a cumpăra fructe de mare, dar nu-i putuse spune Anyei despre surpriza lui. Trebuia să găsească fructe de mare proaspete pentru preparatul pe care avea să i-l gătească Anyei pentru ziua ei. Era obosit, mort de obosit, dar nu conta nimic pentru el. Atunci, în acea zi, de șaisprezece septembrie Anya era cea importantă și avea de gând să-i creeze niște amintiri superbe.
Intrase hotărât în cea mai mare pescărie din zonă, încercând să găsească ceea ce voia. Pe unde mersese, până în acel moment nu găsise nimic care să fie pe placul lui. De fel, brunetul era foarte pretențios cu privire la mâncare, dar nu era de mirare deloc. Fusese crescut în așa fel încât să devină un sclifosit anost.
Brunetul duse telefonul spre ureche și luă repede punga de pe tejgeaua metalică a halei imense. Pescăria în care intrase era cea care aproviziona fiecare magazin și restaurant de prin întreaga zonă. Erau renumiți pentru profesionalismul și calitatea pe care o ofereau.
- Da, iubito, spuse el și apoi merse în grabă spre mașina sa.
Avea de condus foarte mult până să ajungă acasă, așa că trebuia să nu tragă deloc de timp. Aveau zborul la ora nouă seara și trebuia să ajungă acasă pentru a-i găti Anyei. Avea de gând să o bucure nespus și spera că sacrificiile sale din ultima perioadă să dea roade.
