- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Fire away something calls. On the edge of it all. Face the fire, let it come. On the edge of it all. Hold your breath, don't let go. I feel it coming."
Ruelle - Hold your breath
Drumul către Mall, cu toate că fusese unul liniștit, Anyei i se păruse cu totul și cu totul scos din filmele de groază – de-a dreptul zbuciumat. –
Se dădu jos din mașină abia după ce Walton făcuse la fel, apoi privi spre oamenii care mișunau grăbiți pe străzi. Acum nu ar fi avut de ce să se teamă. Walton nu ar fi fost atât de nebun încât să-i facă rău de față cu alte persoane. La acest lucru implorase ea.
Anya se îndreptase rapid spre scările rulante ale mall-ului, dar vocea groasă a lui Walton răsună ca un fulger prin timpanele sale. Aproape că nu putuse auzi nici măcar melodiile care răsunau ritmic prin difuzoarele boxelor de la etajul unu din cauza fricii care o năpădise.
Când îi auzise vocea, Anya simți cum un sentiment de dezgust o cuprinse totalmente, dar nu voia să creeze o scenă.
— Nu luăm liftul? o întrebă el.
Șatena își dăduse ochii peste cap. Încă nu-i venea să creadă că acesta se afla lângă ea și îi venea să turbeze pentru faptul că nu putuse să fie mai autoritară. Chiar nu-și dorise ca el să vină cu ea. Ce treabă avea el? O făcuse oare cu intenție? Mai mult ca sigur avea un scop pentru care insistase să vină cu ea!
— Ia-l tu dacă vrei, îi răspunse Anya în scârbă și prinse balustrada argintie a scărilor între degete.
— Ba mergi cu liful! insistă el.
Fata își întoarse – aproape panicată – privirea spre bărbatul cu ochi verzi, apoi încercă să-și controleze respirația. Simțise că aerul nu-i mai ajunse către plămâni, – nu la intensitatea de care avea nevoie – apoi oftă. Era nervoasă și aproape că își așezase piciorul pe scară, dar, mai apoi simți cum fu prinsă de mijloc și sângele îi îngheță în vene.
Walton o ridicase exact ca pe un fulg de nea și o duse spre lift. În acel moment nici nu putuse reacționa. Creierul ei făcuse o pauză din a mai gândi. Nu concepea o asemenea neobrăzare și obrajii începuseră să i se înroșească din cauza furiei pe care o simțea adânc în suflet.
– Doamne, cât de impertinent este băiatul ăsta! Atât de nerespectuos și nerușinat! Nu știu cum de este atât de diferit față de Alexander, care mereu este atent la persoanele care-i sunt prin preajmă, se gândi ea, dar cu toate acestea, nu scoase nici măcar o vorbuliță pe gură.
