- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
" Maybe your words make sense I could be the problem, I'm so sorry I know we could just be friends But I don't know when we come down from this softly Checking on my phone, tryna see what I did last night Baby, I'm hating on myself 'cause I hate it when I make you cry."
Liam Payne - Teardrops
Pentru Alexander nu mai conta absolut nimic în acele momente aproape muribunde. Asculta vocea avocatului și parcă totul îi intra pe o ureche, apoi îi ieșea pe cealaltă. Ochii lui erau înveliți într-o furie greu de descris. Doctorii nu mai putuseră să-l salveze pe Edward, iar el se învinuia îngrozitor. Poate că, dacă n-ar fi aflat acele lucruri niciodată, dacă el nu ar fi fost mânat de răzbunare... Dacă ar fi reușit să se tempereze, atunci, poate că tatăl lui ar fi trăit în continuare.
Nu ar fi trebuit să vină să-i spună niciodată acele lucruri. El știa, era perfect conștient că pentru Edward acea scena fusese una teribilă, un subiect sensibil în adevăratul sens al cuvântului și tot o făcuse. Își băgase conștient părintele în pământ doar din cauza ranchiunei pătimașe pe care i-o purta lui Walton încă de dinainte să o cunoască pe Anya.
Alexander rămăsese la conducerea tuturor afacerilor. El căpătase până și vila tatălui lor. Acum el era în conducerea tuturor afecerilor, cele legale, cât și cele ilegale. După ce avocatul familiei lor grăise acele privilegii pe care le căpătase, abia atunci se gândise mai bine.
Își subestimase tatăl prea mult, crezând că el nu știa cum era Walton de fapt, dar atunci când vorbele avocatului spuseseră cele scrise pe foaie de Edward, creierul lui Alexander începuse să facă legătura. Tatăl lor observase totul într-un mod obiectiv. Nu fusese niciodată împotriva lui, ba din contră.
Edward renunțase la ideea de a-i oferi toată împărăția sa lui Walton încă de când acesta o omorâse pe Eliza, dar nu spusese nimic nimănui. Știa că dacă ar fi avut să facă una ca aceea, atunci ar fi dezechilibrat totul, așa că prefera ca lucrurile să rămână – în aparență – neschimbate. Nu și-ar fi permis să creeze un posibil război între frați. Știa că nu va putea suporta un asemenea impediment. Așteptase să moară și așa să nu fie părtaș la ceea ce urma să se întâmple.
— Ai fost diabolic întreaga ta viață, tată, dar nu mă gândeam că o să faci așa ceva...
Alexander prinse cu putere paharul de whisky în mână după ce toată lumea plecase, apoi, cu lacrimi în ochi, îl asvârli spre perete.
— Te urăsc! Te urăsc! urlase brunetul.
Edward știa că Alexander nu și-ar fi dorit asemenea greutăți deasupra capului. Era instruit, da. Știa cu ce se mănânca tot ceea ce-i oferise tatăl său, dar îl detesta până la dezgust. În acel moment Alexander conștientizase că Walton nu va rămâne doar o umbră a sa. Știa, încă de când auzise vorbele lui Tristan, avocatul, că ceea ce avea să urmeze nu putea fi numit altcumva decât un război. Prin acel testament, Edward deja crease un adevărat taifun. Fusese conștient de ce urma să se întâmple după moartea lui, dar nu voia să lase o asemenea responsabilitate pe mâinile unui nebun. Zeci de vieți atârnau în mâinile următorului conducător, iar acela nu putea fi Walton.
