- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"My hands, they're strong... But my knees were far too weak. To stand in your arms. Without falling to your feet. But there's a side to you...That I never knew, never knew. All the things you'd say... They were never true, never true! And the games you play... You would always win, always win."
Adele - Set fire to the rain
Anya privise telefonul și lustra aia învechită a Soniei o făcu să-și aducă aminte de vremurile când dormea mai mult pe la ea decât în propria-i casă. Era sigură că fata încă avea și acel pat care scărtâia doar dacă mișca un singur deget.
- Așa, povestește-mi! se auzise vocea groasă și răgușită a Soniei.
Roșcata prinse telefonul în mână și se aruncase în acel pat. Încă scârțâia.
- Fiț-ar patul al naiba! zise Anya și, cu o linguriță mestecă energic Jacobs-ul din ceașca de cafea.
O sunase dis de dimineață pe a sa prietenă și începuse să vorbească despre multe lucruri. Anya îi povestise despre Alexander. Nu voia să-i povestească Soniei decât lucrurile bune. Chiar nu-i putea povesti ce se petrecuse pe data de douăzeci și nouă iunie, cel puțin, nu acum. Nu se simțea pregătită să verbalizeze acea noapte, chiar de i-o povestea ei, celei mai bune prietene ale sale.
- Taci din gură și continuă! Erai la Starcucks și ce-ai pățit? întreabă încet.
Anya luă o gură de cafea, apoi își sprijini telefonul de faianța bucătăriei, așezându-l cu grijă pe mobila albă.
Atât de entuziasmată fusese atunci când văzuse mesajul de la Sonia, în care ea îi spusese că e liberă încât o sunase imediat. Încă era îmbrăcată în rochița de noapte din satin, în cea albastră pe care i-o făcuse cadou Alexander acum o săptămână. Ei nu-i plăcea albastrul, dar aceasta era altceva. Avea o încărcătură sentimentală mare, așa că devenise preferata ei.
- Și m-am întâlnit cu frati-to...
Sonia își făcu ochii mari și gura i se deschise într-o formă de "o" perfectă. Roșcata nu s-ar fi așteptat la asemenea veste niciodată. Cât de mică putea fi lumea ca așa ceva să se întâmple?
- Nu, zău!
- Dacă-ți zic!
Sonia se ridică în fund, apoi prinse telefonul mai bine între degetele-i ușor rotunjoare. Deja o intrigase subiectul discuției. Ea știa, de fapt, era ferm convinsă că fratelui său nu-i trecuse îndrăgosteala de Anya.
Sonia nu știa dacă de vină ar fi fost sentimentele pe care încă i le purta Anyei, dar Elijah o întreba mereu despre fata cu ochi verzi și păr șaten.
