- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Where do we go when we walk on light? Who do we call at the edge of night? Carry me close like the teardrops in your eyes. All I can give you is memories. Carry them with you, and I'll never leave. I'll lay my head down, but when I lay my head down... Don't let me go! Hold me in your beating heart. I won't let go. Forever is not enough."
RAIGN - Don't let me go
Își rotise capul ce câteva ori. Anya se afla într-un loc drag ei, dar nu-și putea da seama cum de ajunsese acolo, în pădure. Era aflată într-o zonă montană, zonă pe care o cunoștea ca-n palmă. Stâncile acelea pe care încă erau mușchii ăia verzui și pufoși nu se schimbaseră deloc. Erau fix lângă dealul cu iarbă verde, exact așa cum își amintise încă de când era mic copil.
Fata privise spre dreapta sa și văzu că acei copaci, - odată verzi și puternici - acum erau tăiați aproape de la rădăcină. În pădurea aia defrișarile erau strict interzise. Cu ce scop putuseră oamenii să săvârșească asemenea grozăvie? Câtă inimă să poată avea cineva ca să rănească în astfel de mod natura? Aproape că era inuman pentru ea. Simțise fără să vrea golul din pădure și inima parcă i se oprise din a mai bate.
Anya scutură negativ din cap. Privise cerul senin, apoi alergă spre un copac. Nu putea înțelege cum de ajunsese acolo oricât se tare ar fi încercat. Chiar nu-și amintise nimic și așa ceva era foarte ciudat pentru ea. De obicei memoria ei nu-i juca feste, iar fata se uită peste tot cu o incertitudine greu de descris
Se apropiase ușor de lacul ce susura vioi prin zona verde de munte, apoi se privi ciudat în reflexia apei curgătoare. Era îmbrăcată într-o ie, complet albă, lungă până în pământ și își privi părul lung și castaniu. Pe cap avea o coroană de flori și prin corp îi trecuse mii de fiori. În țara din care ea provenea exista o legendă cu astfel de femei și ea nu putea înțelege cum de era îmbrăcată așa. Când se înbrăcase ea cu așa haine?!
— Anya! se auzi din spatele său și fata tresări atunci când auzise vocea masculină ce-i penetrase timpanele precum un tunet.
Glasul pe care fata cu ochi verzi îl auzise era cel al lui Andrei și confuzia începu să-i acapareze și mai tare mintea.
Nu înțelegea ce se întâmpla, dar se rotise pe călcâie. Cum era posibil ca ea să se afle înapoi acasă? Nu exista așa ceva!
Locul acela era cel în care ea cu Andrei copilăriseră. Acolo mergeau ca să adune ciuperci cu bunicul lor. Cândva era un loc minunat, acum însă, Anya nu mai putea afirma același lucru. Atunci, de mult, pe acolo era plin de păsărele și animale, precum iepuri, vulpi sau cerbi și căprioare, acum totul era gol. Tot locul era îmbrăcat într-o goliciune greu de descris. Parcă locul în sine prevestea ceva rău. Până și apa părea că nu mai curgea atât de lin, ba din contră! - Și ea era agitata.
