- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
" There's so many old scars that they wanna reveal. We got off on the wrong foot 'cause I don't want him to heal, nah. But if you're looking for a psycho, you got one. I thought I had a screw loose but I lost one. Ninety-nine problems, money, it is not one. "
Dave - Psycho
❗️ATENȚIE! Capitolul ce conține un subiect sensibil! ❗️
Anya fusese într-o contradicție greoaie cu propriul ei sine. Aproape că nu se înțelese pe ea, dar, în cele din urmă alese să riște. De câteva zile se mutase în casa iubitului ei. Totul decurgea atât de frumos între ei încât nu ar fi regretat niciodată decizia pe care o luase.
Andrei, vărul ei, nu fusese tocmai împăciuitor cu ideea în sine, dar, era conștient că nu putea avea absolut niciun drept asupra verișoarei sale. Doar își luase la revedere de la ea și o sfătuise să aibă grijă, de parcă ar fi urmat să nu se mai vadă vreodată. Fetei i se păruse mereu că Andrei era un dramaturg înnăscut, dar acum se convinse de-a binelea.
Fata stătea de această dată pe covorul din dreptul dulapului imens al lui Alexander. Își așeză frumos hainele în el. Era cumva mândră că ajunse la acea concluzie. Trebuia să riște și avea de gând să-i înfrunte pe toți pentru iubirea ce i-o purta frumosului brunet cu ochi căprui.
Își prinse halatul de baie în mână și merse spre aceasta. Când urma să iasă de acolo avea de gând să-l sune pe Alexander. Spera ca în seara aceea să iasă la un film. De mult nu mai fusese la cinema și chiar îi era poftă de puțin popcorn îmbibat în unt sărat și delicios. Pofta îi apăruse bruscă, dar nu se mirase în niciun fel. De fel era o pofticioasă macabră. Nu ar fi fost nimic ciudat cu ea.
Prinse telefonul în mână și îl duse spre ureche după ce-l apelase pe Alexander. Nu ar fi vrut să-l deranjeze, dar îi era dor de vocea sa. Nu o mai auzise de aseară și i se păru că trecuse o veșnicie.
— Hei, iubitule. Ce faci?
— Uite, pregătesc lenjeriile pentru lansare. Tu ce faci, ești bine?
Anyei i se întrezărise pe chip un zâmbet firav. Știa cât de mult însemna pentru Alexander acea colecție. Fusese prima care, într-adevăr era creată totalmente de el, de la detalii și până la crearea frumosului material. Toate fuseseră gândite doar de el, fără să primească vreun pic de ajutor. De aceea era extrem de mândru de sine însuși.
— Da, sunt bine. Tocmai ce am ieșit de la duș, spuse fata, apoi schimbă repede subiectul convorbirii. Alex, vrei diseară să mergem la un cinema?
— Da, mergem. Chiar am nevoie de o pauză, zise el, apoi oftă puternic.
De vreo săptămână Alexander abia dacă trecuse pe acasă și atunci când o făcea, stătea tot în nonsacratul său birou personal.
