- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Mi-e greu să recunosc, dar sincer nu te recunosc. Torn apă sărată, nu-mi sting setea de ce a fost. Te văd, dar nu te știu, mă auzi, dar nu m-asculți. Nu te simt când mă acuzi, te miros când te ascunzi. Într-o casă bântuită, încă alergăm fantome. Dependent de ochii tăi, atât de orb la simptome. Nu ne-am prins unul de altu', când ne-am prins unul de altu'. Surzi la prăpastie când sugați să facem saltul, că... Depind de tine, depind ca de-un drog. Fă-mă praf, hai, pune-mă-n foc."
Carla's Dreams & Deliric - Dependent
Anya se dădu jos din taxi. Trebuia să se chinuie cu plasele până să ajungă la autobuz așa că luase un taxiu din șirul încărcat de prin zona special amenajată pentru taximetriști.
Drumul spre conacul lui Alexander fusese liniștit, doar casetofonul mașinii se mai auzea prin liniștea din vehicul, însă pe ea nu o deranjase deloc să asculte muzică, chiar de-ar fi fost ea și în franceză.
Când ajunse în fața porților, îi plăti cursa taximetristului, care ceruse un preț exorbitant, doar pentru faptul că știa unde voia ea să ajungă, dar, cu toate că aproape că-i ceruse și pielea de pe ea, bărbatul măcar o ajutase cu plasele, deși nu fuse lăsat să intre în interiorul porților formate din fier forjat.
— Viktor... șopti fata către imensul bărbat care stătea în fața curții, într-un compartiment special amenajat pentru el. Alexander a ajuns acasă? continuă ea.
— Da, doamnă, îngâna el, iar Anya începu să se agite, intrând cu grabă înăuntru.
În curtea din față, Anya observase Bugatti-ul alb al lui Alexander. Portierele mașinii erau perforate de gloanțe, cel puțin așa arătau acele găuri, iar fata se grăbi să intre în casă.
Lăsase plasele la voia întâmplării în holul alb al casei, apoi se grăbi spre sufragerie. Acolo se afla și Ricardo, căruia Anya îi oferise doar o privire fugitivă. Bărbatul de culoare era rănit, dar cineva deja îl bandajase. Alexander, pe de altă parte era așezat pe canapea. Un domn cu ochelari și păr blond îi scotea acum cu pensa medicală glonțul din umăr.
— Alex... spuse ea aproape plângând când văzu cum sângele îi curgea șiroaie din braț.
Ar fi vrut să se apropie, dar își simțise membrele inferioare amorțite. Nu putea face nici măcar un pas, dar lacrimile din ochi nu se opreau din a mai curge.
Nici nu i-ar fi putut trece o asemenea imagine prin cap. Nu s-ar fi gândit în veci că-l va putea găsi într-o asemenea postură pe al său logodnic.
— Nu am nimic, se scuzase el, încercând să se prefacă. Este doar o zgârietură, continuă, însă scrâșnind din dinți.
Fata se apropiase de canapea și cu picioarele-i tremurânde se așeză pe plușul moale al acesteia. Toate gândurile de teamă asupra propriei persoane se risipiseră ca prin magie. Pentru șatena cu ochi verzi acum cel mai important lucru era ca Alexander să fie bine.
