- Uneori, viața îți oferă tot ce nu vrei, însă, în cazul Anyei, nu! -
În căutarea unei slujbe ca să-și poată continua studiile, găsește ceva mult mai întunecat decât și-ar fi imaginat vreodată.
În momentul în care îl întâlnește pe Walton...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Run away-ay with me. Lost souls in revelry. Running wild and running free. Two kids, you and me. And I say. Hey, hey-hey-hey. Livin' like we're renegades."
X Ambassadors - Renegades
Anya se trezise cu o durere de cap infernală și nu știu din cauza cărui fapt se simțea atât de rău. Nu ținuse minte decât faptul că se aflse în avionul acela alb. Acela era singurul lucru le care și-l putu aduce aminte șatena. Avionul și paharul ăcela cu șampanie rozalie.
Fata se sprijinise pe coate, încercând să-și ridice corpul pe care-l simți extrem de greoi. Avuse un vis ciudat. Se făcea că Alexander amenința pe cineva cu moartea și nu-și dăduse seama că acel vis fusese, de fapt momentele în care creierul ei putuse să proceseze sunetele pe care le auzise prin jurul său. Asemăna totul ca fiind doar un vis și atât, dar, de fapt, acele amenințări îi fuseseră adresate Agathei.
— Of, Doamne! Ce s-a întâmplat? Mă doare capul de simt că mor! zise ea atunci când îl văzu pe Alexander cum intrase în camera pe care abia dacă o putuse desluși.
— Te-ai trezit, constată el și apoi se așeză în fund, pe așternutul albastru, lângă ea.
— Da... șoptise Anya. Cât am băut? continuă fata.
Alexander așeză pe noptiera albă de lângă patul ce avea aceeași non-culoare, un pahar cu apă, iar Anyei îi oferi o aspirină pentru a o ajuta să-și remedieze durerea de cap. Era fericit că-și revenise după combinația aceea dintre somnifere și alcool. Dacă nu ar fi avut să se trezească, probabil că ar fi sunat chiar el la salvare. Nu avea de gând să mai aștepte mult, oricum.
— N-ai băut foarte mult. Probabil nu ții la băutură, spuse el, apoi îi zâmbi aproape fals.
Era adevărat, ocolea voit adevărul. Nu și-ar fi dorit să o îngrijoreze inutil. Era important că-și revenise și chiar nu avea de gând să-i spună ceea ce se întâmplase. Urma să se ocupe el de problema în sine și era ferm convins că nicio firmă aeriană nu va mai colabora cu Agatha vreodată.
— Când am ajuns? întrebase fata și își dădu la o parte cearceaful care îi acoperise trupul micuț.
Se simțea amețită și nici măcar nu știa cât timp dormise, dar era convinsă că nu dormise doar o singură ora. Avea impresia că trecuse, cel puțin o viață de om de când adormise până acum.
— Am ajuns pe la ora patru dimineața, răspunse brunetul, apoi o văzu pe Anya cum dorise să se ridice de pe pat.
Fata avea de gând să facă un duș revigorant. După somnul adânc pe care-l avusese, era sigură că dușul o va putea ajuta, măcar să-și revină puțin din amețeala ce nu-i dădea pace. Voia să fie în formă, să-și revină repede după starea care o năpădise amarnic. Avea de gând să viziteze și să vadă locuri noi. Nu voia să rateze o astfel de oportunitate, mai ales că se afla pentru prima dată în orașul dragostei.
