Cassie James este o fată de 17 ani, fără prea mulți prieteni, care duce o viață aparent normală. Pasiunea ei cea mai mare este muzica. În trecutul ei se ascund niște amintiri nu prea vesele, pe care le pierde în urma unui accident. Pe parcursul anil...
După 3 ore de dansat prin casă oricine ar face asta, nu?
Probabil că nu m-aș fi oprit atât de repede dacă n-aș fi știut că trebuie să înceapă Tom și Jerry de la 12 noaptea. Hei, nu râdeți!!! Oi fi având eu 17 ani, dar desenele alea sunt viața mea. Pe la 1 însă mi se inchid ochii...
*
Mă trezesc dimineață... cu televizorul deschis și cu Sofia I afișată pe ecran. Îmi plac desenele, dar domnișoara Sofia mă calcă pe nervi. Închid televizorul și mă bag la loc în pat. Stau ce stau după care deschid repede ochii, caut telefonul disprată în pat, mă uit cât e ceasul.... Oh, fir-ar, e 1 după-amiaza! Iar eu- trebuia să fac curat prn casă până la 10, trebuia să fac niște idei pentru blogg-urile unor prietene până la 12, trebuia să ies cu câinele doamnei Rose la plimbare.... Ce se întâmplă când ești Home Alone?=)))
Mă ridic și mă duc pe balcon. Brrr... Cam frig pentru o zi de vară... Dar nu-i nimic, și-așa nu aveam de gând să ies pe afară azi. Intru înapoi în cameră și dau drumul la muzică. Muzica e viața mea, chiar mai importantă decât desenele animate, deci imaginați-vă că e foarte importantă. Iar eu obișnuiesc să-mi pun în pericol viața dansând în timp ce cobor scările spre bucătărie. N-am murit încă, mi-am luxat glezna de vreo 4 ori, dar nimic altceva. Ajung în bucătărie și iau o banană, după care mă arunc pe canapeaua din sufragerie și citesc niște reviste. Pe la 3 mă duc înapoi în camera mea, iar când ajung mă sprijin de tocul ușii, uitându-mă gânditoare la cel mai frumos lucru din camera mea- pianul meu. Nu știu ce m-aș face fără pian. E cea mai frumoasă amintire pe care o am de la mătușa mea... Ea cânta la pian în fiecare zi și o iubeam enorm, o priveam cu admirație și mereu zicea că atunci când voi fi mare voi putea să cânt și eu ca ea... A avut pe jumătate dreptate... Ea mereu cânta și cu vocea în timp ce cânta la pian, dar eu nu pot... Pentru că de fiecare dată când încerc îmi vine să plâng. De când s-a dus, nu mai pot cânta cu vocea în timp ce cânt la pian, adică de 8 ani. Mi-e foarte dor de ea, dar n-am ce face.
Mă așez ușor în pat. Stau așa ceva vreme după care mă bag într-o pătură. Uneori am nevoie să fiu singură. Deschid ochii și văd peretele de lângă patul meu pe care scrie Cassie's Room, camera mea, mda. E singurul loc care mă definește exact așa cum sunt eu- copilăroasă, iubitoare de muzică, prietenoasă, de treabă, deșteaptă și.... dezordonată=)
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Adorm(de parcă n-am dormit destul azi noapte), însă mă trezesc la 6 că mi-e foame.
