How it goes I (1D FF)

49. Căldura din mijlocul ploii

Stau lângă mătușa, în timp ce ea cântă la pian atât de frumos, cum numai ea o poate face.
Oftez.
-Într-o zi tu vei fi aici în locul meu, spune ea mângâindu-mi părul.
Nu pot să cred că voi putea ajunge în locul ei, ca ea...

-Cassie, eu și Harry mergem în parc...
Eric intră în cameră, dar se orește când ne vede.
-Scuzați-mă dacă am deranjat, spune el încet.
Oh Eric! E prea politicos băiatul ăsta...
Mă uit la mătușa mea iar ea dă din cap aprobator spunându-mi:

-Du-te!
Mă duc spre Eric și coborâm amândoi la parter unde ne aștepta Harry.
Îl văd pe Luke de asemenea. Stătea pe canapeaua din living și se uita la televizor.
-Pa, copii! spune Luke cât noi ne pregăteam să ieșim pe ușă.
-Pa, Luke! spunem eu și Harry în cor.
-Pa, tati! spune Eric...

Mă ridic din pat speriată și transpirată toată.
Respirația mea nu era nici pe departe regulată iar eu frigeam și mă durea capul.
Mă uit la ceas și căd că e 4.40 dimineața.

Am ajuns acasa într-un final la 1, iar eu am căzut frântă în patul meu. Am primit ceva cadouri, pe care nu am apucat să le deschid, deși sunt curioasă ce aș fi putut primi.

Încă nu pot procesa normal tot ce s-a întâmplat ieri, pentru că totul pare așa de ireal. Singurul lucru care îmi amintește că toate chiar s-au întâmplat este micul avion de hârtie care stă atârnat de gâtul meu.

Am avut din nou unul dintre acele vise ciudate. Tot ce pot să gândesc acum este ca Luke mi-a spus aseară să am grijă cu Harry. Ar trebui să am încredere în Luke? Până la urmă nu îl cunosc, iar faptul că și el apare în visele mele ciudate... Trebuie sa fie o pură coincidență. O născocire a imaginației mele.

Argh, mă doare capul atât de tare... Mă ridic din pat și cobor în bucătărie ca să caut o pastilă. Găsesc într-un final într-un sertar.
Îmi iau un pahar cu apă și înghit pastila. Spăl paharul apoi mă îndrept spre scări cu frică ca nu cumva să mă împiedic pentru că îmi tremură picioarele.

Mă așez în pat și încerc să nu mă concentrez pe durerea apăsătoare ce mi se lipise de cap. Decid să stau pe telefon puțin, și așa nu am mai intrat de mult pe Twitter.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să postez un tweet: "A.M. headache..." apoi mi-am verificat notificările.
Văd mai întâi că niște persoane mi-au trimis mesaje de genul: "Bună Cassie, ce faci?" Sau "Follow te rog?", dar cel mai mult m-a emoționat mesajul unei fete pe care o chema Adeline. Spunea așa: "Bună, Cassie! Probabil că primești multe mesaje de la alți direcționeri dar simt nevoia să îți scriu asta. Eu îi iubesc pe băieți, sunt direcționeră de 4 ani și admir trupa asta foarte mult. Sunt foarte fericită pentru Niall că și-a găsit prințesa. Nu aș fi geloasă cum sunt alte direcționere pentru nimic în lume. Dacă tu îl faci fericit atunci și tu ne faci fericiți pe noi, direcționerii. Te apreciez foarte mult și nu vreau să par o lingușitoare cerând acum un follow, pentru că ar fi inutil. Scopul acestui mesaj a fost să îți spun că nu ești singură. Direcționerii sunt alături de tine❤️ Adeline"
Ochii îmi înotau în lacrimi. Cât de drăguți pot fi unii... Când mă gândesc că eu nici măcar nu-l... iubesc cu adevărat pe Niall, mi se pare un lucru prea dur.
Și o să trebuiască să nu mai fim un cuplu, să explicam că totul a fost mai mult bazat pe peietenie și că vom rămâne mereu prieteni, dar... Nu știi cât de aproape vor mai fi direcționerii pentru mine atunci.
Văd că unepe persoane m-au etichetat în niște postări așa că dau să văd postările. Rămân imediat șocata când citesc prima postare: "Incetează cu joaca de-a fata drăguță și prietenoasă, Cassie. Niall merită mai mult decât o cățea de pe centură."
Am greșit cu ceva?...
Citesc și următoarea postare: "Nu te mai da divă, fraiero"...
Și următoarea "Cu cât l-ai mituit pe Niall să fiți împreună?"
Ce?! Oamenii ăștia chiar vorbesc de pe o altă planetă...
Mai vă încă vreo 4 postări de genul ăsta apoi dau pe ultima etichetare și citesc tweet-ul:
"Directionerii sunt alături de tine❤️Nu uita asta"
Zâmbesc micuț și apreciez tweet-ul. Dau să văd ce comentarii erau și când le văd, inima începe să-mi bată mai tare.
"Așa e! Ignoră gurile rele!"
"Cine te jignește nu e un direcționer adevărat!:("
"Suntem alături de tine"
"Mereu"
Multe alte comentarii frumoase era acolo. Decid să scriu și eu unul: "Mulțumesc enooorm de mult pentru toate vorbele frumoase. Habar n-aveți cât de mult contați pentru mine❤️"
Înainte de a închide, îi răspund lui Adeline, acelei fete care mi-a scris mesajul frumos.
"Mă doare capul foarte tare, dar toate vorbele frumoase pe care mi le-ai scris m-au făcut să uit de asta. Mulțumesc pentru tot foarte mult, n-ai idee cât de frumoasă mi-ai făcut ziua deja. Direcționeri, vă mulțumesc din tot sufletul meu pentru sprijin, contați enorm pentru mine. Cassie xxx❤️"
Închid tele fonul și îmi așez capul pe pernă. Încă mă durea, dar aveam un zâmbet pe buze.