How it goes I (1D FF)

20. Ceva lipsește

Harry PoV

Nu-s eu cu petrecerile, dar n-am ce face. Uneori chiar mă distrez, alteori nu prea, cum este cazul și petrecerii de acum. N-am ce face. E 2 noaptea deja, dar desigur că petrecerile nu se termină așa devreme. Oricum, nu mi-e somn. Nu aș putea să dorm.

Mă gândesc la ce mi-a spus Cassandra. Și ce mirată era că am venit după ea. Mă rog, acum o să creadă că o plac sau chestii... Doamne! În vecii vecilor n-o să iubesc piticania aia! M-am dus după ea pentru că dacă i s-ar fi întâmplat ceva, doamna James m-ar fi omorât. E ciudat că trebuie să am grijă FIX de ea, dar nu am ce face. Dacă e inconștientă de pericolul în care se află, nu am ce să-i fac, decât să fiu cu ochii pe ea.

Muzica aia îmi sparge timpanele. Oh, când o să se termine? Nu știu... Poate pe la 6-7... Așa e de obicei... Toți sunt amețiți și râd ca nebunii, iar somnul o să vină mult mai târziu.

Cassandra dormea pe canapea. Sfinte! Cum poți să dormi în gălăgia asta??!...

Așa dormea când era mică... Ghemuită... Atunci era altfel... Mă bucuram când stăteam cu ea. Era un copil, avea 6 ani, pentru numele lui Dumnezeu... Îmi pare rău totuși că a uitat tot... Dacă nu s-ar fi lovit la cap atunci... A uitat o bună parte din copilăria ei... Doctorii au spus că își va reveni în timp, dar... Asta încă nu s-a întâmplat.

Ar trebui s-o las aici? În gălăgia asta, nu garantez că nu vine un bețiv și o fură sau o trezește ca să facă prostii cu ea, știu eu?

Urăsc că trebuie să fac asta, dar.... Mă duc la ea, o iau în brațe de după genunchi și de după cap și urc pe scări. Trebuie s-o duc în camera ei... Măcar cineva în casa asta să se odihnească ca lumea. O pun în pat. Se foește un pic, iar eu stau fără să respir, cu speranța că nu o voi trezi. Mă uit la ea încă o dată. Unde ești Cassie?

Apoi ies pe ușă. Se pare că pterecera continuă...

Cassie PoV

Mă jucam cu păpușile mele. Cele mai frumoase jucării pe care le poate avea cineva. Mami vine în camera mea și zice să cobor, pentru că vrea să-mi facă cunoștință cu cineva. Iau păpușa mea preferată cu mine și cobor în living, unde erau o doamnă foarte drăguță cu un băiat. Uh, urăsc băieții! Lor nu le plac păpușile sunt ciudați.

-Cassandra, ea este Anne, zice mama arătând spre doamna drăguță. Iar el este Harry, spune arătând spre băiatul ciudat.

Apoi o aud pe mătușa Clary coborând din camera ei.

-Anne!!! Vai, ce dor mi-a fost de tine!!! spune ea.

-Clarissa! spune doamna drăguță.

-Copiii, ce-ar fi să vă duceți în camera Cassandrei și să vă jucați? spune mami.

Eu mă îndrept spre camera, iar băiatul ciudat cred că venea după mine.

Mă așez pe covorașul roz din camera mea.

-Deci tu ești Harry? spun eu.

-Da, Cassandra, nu? spune el.

-Da. Vrei să ne jucăm cu păpușile.

Băiatul se uită la mine. Are ochii verzi... Mereu am crezut că dacă aș mai vedea ochi verzi o mă pierd într-o mare și n-o să mai ies de acolo. Avea ochii verzi.

-Cassie!

Mă ridic speriată din pat și-i văd pe băieți și pe El și Dani în fața mea.

-Ce? N-am murit, n-am pățit nimic, zic eu plictisită.

-Vorbeai în somn, zice Louis.

-Iar ăsta ar trebui să fie un motiv pentru care să veniți și să vă panicați atâta? întreb eu.

Niciunul nu spune nimic.

-Am crezut că ai pățit ceva... murmură Liam.

-Ei, uite sunt vie și întreagă, spun eu sarcastic.

Mă uit spre Harry... Avem un sentiment ciudat de legătură între vis și realitate... Dar nu, nu putea să fie el.

Ceilalți se ridică de pe patul meu și încep să iasă din camera mea.

-Am făcut micul dejun, să cobori să mănânci cu noi, zice Harry.

Apoi iese și el din cameră. Am rămas sigură. Singură? Nu pot rămâne singură din nou. Se întâmplă ceva, iar eu nu-mi dau seama ce. Cred că... chiar dacă asta e viața mea, nu știu toate piesele componente din ea. Cred că este ceva lipsă... De fapt nu cred... Simt.

Îmi fac rutina de dimineață și apoi mă scimb în ceva lejer. În sfârșit afară era soare și părea destul de cald.

Cobor în bucătărie. Trebuie să stau cu ei. Mă așez la masă, toți mă așteptau. Drăguț, chiar mă simt ca într-o familie.

-Azi mergem la un interviu, spune Louis. Veniți cu noi, da?

Eu nu vroiam să merg, dar...

-Normal, cum să nu, zic El și Dani în cor.

...dar mi-e frică să rămân singură. Trebuie să stau cu ei. Nu vreau să fiu singură.

-Cass? întreabă Liam.

-Ăh.. da! Vin și eu! spun eu.

-Dra o să trebuiască să dăm niște explicații... spune Louis.

-Noi ne-am gândit deja la asta, spune Dani. Cass, ești împreună cu Niall.

Stai ce?

-De ce? zic eu, cât mai blând, ca să nu-l rănesc pe Niall.

Nimeni nu zice nimic.

-Nu, este prietena mea, spune El. Momentan lăsați așa, ok?

Se aprobă prin niște murmure.

Nu sunt singură.

Sunt cu ei.