How it goes I (1D FF)

40. Exit

Cassie's PoV

Azi trebuie să plec din locul ăsta oribil. Toate evenimentele din ultimul timp m-au făcut să fiu oarecum cnfuză, dar și să zâmbesc pentru că ceilalți au încercat din răsputeri, mai ales Niall, să mă facă să râd. Ciudat este că nu l-am văzut pe Harry deloc de când sunt aici și nu înțeleg de ce.

Aud telefonul cum îmi vibrează pe noptiera de lângă patul de spital.

Eleanor: „Heeeei! Gata să te întorci acasă?:)"

Zâmbesc și îi răspund.

Eu: „Whoa, și încă cum!"

Aștept câteva secunde, apoi El îmi răspunde.

Eleanor: „:) Dacă te simți bine la spital.... Noi îți facem pe plac și te lăsăm acolo...!

Eu: „Neh... prea mulți moși și babe, e prea deprimant:)"

Eleanor: „Oh, te rog, rănești bieții oameni!"

Eu: „Aha cum zici tu"

Eleanor: „Venim să te luăm pe la 4. Nu uita că mâine e o zi mare:)"

Mă încrunt. Ce e mâine?

Eu: „De ce?"

Eleanor: „Concertul caritabil:))))"

Oh, îmi dau o palmă peste frunte. Cum am putut să uit de concert?

*

-Hei, Dulcinesa, cum te mai simți? mă întreabă Niall așezându-se pe marginea patului de vis-a-vis.

Eu eram deja îmbrăcată cu niște blugi negrii și un tricou alb, pe care mi le-a adus Eleanor.

-Bine, tu? întreb eu zâmbind.

-Stau și aștept să te pregătești, spune.

Eleanor a plecat să vorbească cu niște doctori, deci am rămas singură cu Niall, căci doar ei doi au venit. Ceilalți aveau nu știu ce treburi.

M-au informat deja că afară sunt o mulțime de fani deci woah, o să am de confruntat ceva lume până la mașină.

Îmi pun toate lucrurile într-o geantă, pentru că și așa nu erau foarte multe.

Apoi îmi amintesc că am întrebat-o pe Eleanor cum m-au găsit, dar nu a apucat să-mi răspundă, așa că mă gândesc să-l întreb pe Niall.

-Niall... încep eu întorcându-mă spre Niall.

Mă opresc ușor uimităcând îl văd pe Niall la cțiva centimetri de mine, apropiindu-și fața încet, încet, de a mea. Tot ce făceam era să mă uit în ochii lui ușor confuză.

Apoi îmi dau seama ce vrea să facă. Îmi încolăcesc mâinile după gâtul lui, ridicându-mă pe vârfuri din cauza înălțimii mele. Mă apropii de fața lui rapid ș îi dau un sărut pe obraz. Îi simt respirația caldă pe gâtul meu și-mi dau seama că oftează. Urăsc când trebuie să mă joc cu el, dar într-o situație de genul ăsta nu mai aveam ce să fac.

-Nia... 

Eleanor tocmai intrase în ușă, moment în care mă desprind repede de Niall, ușor jenată de situație.

-Um.... scuze că am stricat... momentul....

-Nu-i nimic, oricum, noi... ăm.. terminasem... deja... zic eu bâlbâindu-mă.

Eleanor zâmbește ușor. Niall părea puțin ofensat, dar pe bune, ce aș fi putu să-i fac?

-Deci? Mergem? întreabă El.