How it goes I (1D FF)

63. Fotografie cu familia

Cassie's PoV

Nu reușeam să văd nimic pe geamurile mașinii de teren în care eram îngrămădită.

-Deci, Eric v-a trimis după mine? îi întreb eu pe cei doi tipi din față, încercând să par cât mai relaxată.

-Nu, tatăl tânărului Eric ne-a trimis după tine, spune cel care statea în stânga.

-Taci, idiotule, nu trebuie sa îi dai detalii, spune cel care conducea.

Aproape că mă bufnește râsul la cât de proști erau.

-Presupun că dacă aș întreba de ce, nu aș primi un răspuns, nu? spun privind pe geamul din față.

-Ba d-...

-Nu, logic că nu, spune cel care conducea.

Îmi dau ochii peste cap și tac din gură. Dacă vor continua să se ciondănească așa e posibil să facă accident așa că oriunde m-ar duce, prefer să ajung vie decât să mor din cauza lor.

Harry's PoV

De o oră tot dau târcoale depozitului în speranța că, măcar printr-o minune dumnezeiască, Eric își va face apariția.

Însă cel puțin până acum, nu a făcut-o.

Scot telefonul din buzunar ca să nu pierd timpul.

-Alo?

-Max, cât de repede puteți ajunge în Londra?

-Pai depinde de cât îți ia să vii să ne iei de la aeroport.

Mă încrunt confuz apoi spun:

-Voi sunteți deja aici?

-Evident, am plecat de ieri, doar nu te așteptai să pierdem vremea...

-Oh, și Cass-...

-Știu totul, Harry. Doar vino o dată. Aglomerația asta imi provoacă amețeală.

Cassie's PoV

După ce am ieșit din mașină cei doi m-au târât spre clădirea lângă care opriseră. Părea destul de modernă și luxoasă, ca să nu mai zic cât de mare era.

Tipul care condusese mașina mă ținea strâns de încheieturi la spate. Apăsa pe oasele care veneau lateral înceieturilor, provocându-mi o durere și mai mare.

Intrăm în clădire și nu mă pot abține să nu observ cât de gol era holul. Gresia mată albastru închis nu era prăfuită, în schimb pereții gri făceau un contrast puternic cu luxul pe care clădirea îl inspira de afară.

Ok, sunt răpită și adusă într-o clădire  străină iar eu critic gresia.

Trag aer în piept și încerc să mă gândesc la ce ar putea vrea cineva de la mine.

Holul cu pereți gri era suficient de lung. Unele părți nu erau luminate, altele erau. Am trecut pe lângă mai multe uși care arătau exact la fel, făcute din lemn vopsit într-un gri mult mai închis decât peretele.

În capătul holului era un șir de scări pe care cei doi mă obligă să îl urc.

Odată ajunși la următorul etaj, priveliștea se schimbă: era o sală imensă sferică, care avea un ecran gigantic pe partea centrală a peretelui din față. În rest, pereții erau acoperiți cu rafturi de cărți. Sala era imensă.