How it goes I (1D FF)

2. Plouă foarte tare

Îmi iau niște blugi negri, un tricou alb, un hanorac si niște teniși, ce am găsit și eu prin dulap.

Iau niște bani și plec la magazin.

Afară bătea un vânt de era să mă ia pe sus. Norii pluteau pe cer ca avioanele. Mă duc la magazin, intru și caut chestii de-ale gurii care le doream. Mda, niște pufuleți.... nițică ciocolată, cașcaval, iaurt, cereale, hai și o pâine, floricele, nutella și multe alte chestii.

Mă plimb prin magazin, gândindu-mă ce aș mai putea lua...

O, da! Înghețată!

Mă duc la raionul cu înghețată, dar doamne, ce aromă să aleg???

Mă uit atent la fiecare aromă gândindu-mă să aleg măcar 3, dacă nu mă pot hotărî la una.Mai trebuie să zic că eu fredonam un cântec făcut de mine pentru mine?=) nu stiu, îmi plăcea foarte mult, și avaând în vedere că magazinul era cam gol... puteam fredona în voie.

-Frumoasă melodie, dar n-am mai auzit-o până acum.

Îmi ridic privirea. Lângă mine stătea un tip blond care se uita la înghețate cu un zâmbet tâmp pe față.

-Ăăă.. mersi.(eu)

-Chiar ai voce, adică.. nu că aș fi cine știe ce comentator, dar rar îmi place vocea cuiva doar din fredonări.(tipul) 

 -Păi ... eu mereu cânt și nu e mare chestie...

 -N-aș zice, chiar ai voce frumoasă, ar trebui să știi asta, spune el.

Băiatul zâmbea și eu eram ceva gen ce Doamne iarta-mă să fac.

-Ok, o să ți cont, zic.

-Cred că o să ne mai vedem (zice zâmbind și privindu-mă de data asta) Dar... nu mă știi, nu?

-Nu.. Ăăă.. ar trebui?

-A, nu nu(zice zâmbind). Ok, deci... pe curând!

Eu am rămas tacută.

-A, și apropo! Mie îmi place vanilia, dar prefer ciocolata cu caramel și iaurtul cu zmeură. 

Îmi face cu ochiul și apoi dispare în alt raion. Zâmbesc, minunată de mica conversație pe care tocmai am avut-o.

Mă hotărăsc până la urmă să iau iaurt cu zmeură.

Ajung la casă plătesc mulțumită de cumpărăturile mele și apoi ies din magazin.

Când să ies pe ușă, încremenesc.

Ploua... nu cu găleata, cu piscina!!!

Fir-aaarrr...

Ok, Cass, poți face asta...

Inspir adânc și o iau la sănătoasa prin ploaie. Alergam ca disperata, aproape că nici nu știam unde merg. Ploaia îmi atingea pielea și trece chiar și prin haine... of of of... era atât de receee... m-am udat la cap de zici că tocmai ieșisem din duș.

În disperarea mea, aud un claxon care venea de pe șosea, îmi îndrept privirea și văd o mașină mare, neagră, condusă de tipul blond cu care mă întâlnisem la magazin. Mă opresc din alergat. Acesta dă geamul în jos.

-Nu vrei să te duc acasă? Plouă foarte tare, spune tipul al cărui nume încă nu-l știam.

-Ăămm... Mersi mult, dar nu stau departe... O săă.. o să merg singură, mersi oricum.

-Ești sigură?

-Da, da! spun încercând să par hotărâtă.

Nici nu apuc să termin bine de vorbit, că un tunet cutremură cerul și mi se strecoară frică rece în măduva oaselor... El încă mă privea de parcă nu spusesem destul de clar nu, dar...

-De fapt, cred că ți-aș fi recunoscătoare! spun.

Mă urc repede în mașină, care pornește de îndată.

-Apropo, eu sunt Niall, se prezintă respectivul.

-Cassie, încântată.

I-am zis unde stau, apoi încremenesc. Oare am făcut vreo tâmpenie? Ca în filmele alea... un băiat vorbește cu o fată și o duce acasă, apoi o omoară.

-De ce ar trebui să am încredere în tine? De unde știu că in portbagaj nu ai o secure cu care o să-mi tai gâtul?

Niall începe să râdă.

-Păi, de obicei tipii care au concerte nu obișnuiesc să omoare oameni...

Zâmbesc.

-Stai, ai zis că ai concerte?

Nu mă simțeam prea bine, mi-era foarte frig, dar eram prinsă în discuție.

-Dă, cu cei mai tari prieteni ai mei...

Hap-ciu! Strănut. Nu e de mirare, aveam ochii roșii, muream de frig, dar ardeam.

Niall se uită la mine, îmi pune mâna pe frunte și oftează.

-Ai febră! spune el îngrijorat.

Of Doamnee...

-Dar mă simt ... hap-ciu!... foarte bine.

-Pe mine nu mă poți păcăli... Dacă ești singură acasă, îmi pare rău, dar nu te pot lăsa acasă. Vii la mine.

-Poftim?? Nu nu nu.... Trebuie să ajung acasă, o să-mi fac un ceai, o să...

-Stai calmă, nu-ți voi face nimic rău, dar nu te pot lăsa singură în halul ăsta. Ai febră mare! Vei veni la noi acasă și acest subiect este încheiat.

-Dar...

-Nici un dar. Vii la mine.

Atunci probabil că am adormit căci nu am mai auzit nimic pentru o lungă perioadă de timp... sau cel puți așa mi s-a părut. 

*

Ajungem în fața unei case imense, iar Niall oprește.

Vine să-mi deschidă ușa, dar îl loc să mă lase să merg singură, mă ia în brațe. Probabil și-a dat seama că m-aș fi împleticit pe jos dacă mă lăsa singură.

Nu mai ploua așa de tare, dar încă ploua.

Intrăm în casa aia mare. Era atât de cald și bine acolo.... 

Niall mă lasă jos iar eu mă țin de niște scaune, căci nu mai vedeam nimic clar înaintea ochilor.

-Încă o fană leșiantă de emoție?

-Nu, nici măcar nu cred că ne știe.

Ultima fusese vocea lui Niall. Puteam sa i-o disting ușor.

-Poftim? Nu ne știe?

-Nu cred.

-Ce fel de fată mai e și asta?

-Uite, Harry, nu ne știe, dar simt că e în stare de multe... E specială și o să vezi asta.

Atunci cad pe podea și Niall se redepe asupra mea ca să prindă, dar de aici mi s-a tăiat filmul.

Imaginile neclare s-au pierdut în negură iar eu nu mă puteam trezi. Mi-era frig.