How it goes I (1D FF)

7. Salvarea

Harry PoV

Se pare că a ales să plece. Treaba ei. Niall va fi foarte supărat, dar nu am ce să-i fac. A fost alegerea ei.

Dar să fiu sincer, încăpățânată ființă și Cassie asta...

Mă întorc în curte, dar nu apuc să fac prea mulți pași că-l văd pe Lou alergând spre mine.

-Styles, tu ești idiot sau ce?(Lou)

-Cee??(eu)

-De ce naiba ai lăsat-o să plece? Are febră, de abia poate să meargă și se întunecă afară!!!(Louis)

-Dar alerga... Stai, are febră?

-Da, tâmpitule! Nu stătea degeaba în casă.

Louis oftează. Dacă aș fi știut că are febră, poate că n-aș fi lăsat-o să plece...

-Mă duc după ea. Dacă se trezesc băieții, spune-le că am ieșit cu ea pentru că avea nevoie de aer.(Lou)

Louis continuă să se uite la mine. Eu mă uit la el.

-Ai grijă frate, zic eu într-un final.

Ne facem salutul nostru și intru în casă, lăsându-l pe Lou să plece s-o caute pe Cassandra.

Cassie PoV

Merg ceva vreme. Străzile pe care mă aflam erau pustii și întunecate, iar eu de abia mai puteam merge.

Văd un indicator în fața mea, dar nu pot să văd ce scrie, am privirea încețoșată. Mă așez sleită de puteri lângă indicator. Îmi amintesc apoi că nu sunt chiar singură pe lume.

Îmi scot telefonul din rucsac și o sun pe mama. Aveam nevoie de ea acum.

-Alo, mami?

-Bună, scumpo! S-a întâmplat ceva?

-Nu nu, totul e în regulă. Vroiam doar să văd ce faci.

-Tocmai am ieșit dintr-o conferință. Sigur e totul în ordine, scumpo, pari cam tristă...

-Nu, mami, totul e ok, stai calmă!(eu)

-Dacă zici tu...

-Când te întorci?

-Peste două săpămâni. Mai am câteva conferințe aici în Germania, apoi plec în Franța și după vin acasă.

-Îmi e dor de tine! zic eu cu față de cățeluș.

-Și mie îmi e dor de tine, draga mea! Oh, îmi pare nespus de rău, dar am puțină treabă acum. Mai vorbim mâine. Ok scumpo? 

-Bine...(eu)

-Ai grijă de tine. Te iubesc! Pa!

-Și eu te iubesc, pa!...

Și aici se sfârșește conversția mea telefonică cu mama.

Mereu era ocupată, dar știam că mă iubea mult și era de ajuns. Acele cuvinte, cum ar fi Ai grijă de tine contau enorm.

Afară era așa frig, se făcea noapte, iar eu nu știam unde sunt.

-Hei, păpușă!

Mă întorc spre direcția din care a venit vocea. Era un tip super ciudat și înalt cu o față de golan.

-Te-ai pierdut?

-Eu... ăm, nu.. tocmai o luam din loc..(eu)

-Hei, nu te grăbi, e în regulă!

-Eu... eu chiar trebuie să ajung acasă...(eu)

-Oo.. sigur că nu trebuie.... Noi doi ar trebui să facem ceva, nu crezi, frumoaso?

-Nu, chiar nu cred.(eu, dezgustată)

-Cum să nu... Vino cu mine, păpușă, avem treabă.

Încearcă să se apropie de mine, dar eu mă dau în spate.

-Ei, haide.... Puțină distracție nu ți-ar strica!...

-Las-o în pace sau îți zbor creierii tăi inexistenți!

Tipul se întoarce și în spatele lui îl văd pe Louis.

-Lou!(eu, ușurată)

-Marș de aici fraiere, e a mea!(tipu mârâind)

Atunci Louis îi dă un pumn în față și tipul cade pe jos.

-Lasă că vezi tu jigodie!(tipu de jos)

-Mai vedem noi cine e jogodie....(Lou)

Îi dă un picior în față și-l lasă inconștient.

-Haide, trebuie să plecăm!(Louis)

-Lou, eu.. trebuie să ajung acasă.

Louis oftează.

-Promit că te duc mâine, dar acum chiar trebuie să te întorci la noi, Cassie, îmi pare rău, dar n-ți dau de ales.(Lou)

Mă apucă de încheietură și mă trage după el până la mașină.

-Ce-a fost în capul tău să pleci așa singură?

-Nu mai puteam rămâne. Sunt în plus Lou!

-Nu, nu ești. Ignoră-l pe idiotul de Harry. Suntem prietenii tăi și poți avea încredere în noi.

Ne urcăm în mașină, iar Lou pornește pe stradă cu farurile aprinse.

-Harry își va da seama că ești super... Ai încredere. 

Îmi sprijin capul de geam și oftez.

-Aș vrea să am...(eu)