How it goes I (1D FF)

24. Niciodată nu știi totul

Casssie PoV

Atunci când vezi lumini albe, te simți curat. Te simți de parcă o lumină pură strălucește pentru tine doar pentru că ești curat, la inimă mă refer. E ca și cum ești special.

Și cea mai mare prostie e că de fapt nu ești. Luminile albe din spital de fac să te simți ca o momâie neajutorată. Iar asta nu te face special. 

Doar la asta m-am gândit timp de 2 ore. La cât de nedreaptă e viața. Viața pe care nu o înțeleg, nu acum, când AM NEVOIE să o înțeleg. Dar luminile albe devin din ce în ce mai încețoșate...

...adorm.

*

„Harry se joacă cu mașinuțele pe păturică acum. Mereu ziceam că băieții sunt ciudați. Și el este, doar că el măcar se joacă și cu păpușile. Se joacă cu mine.

-Cassie, hai să ne jucăm cu Miky, spune Harry.

-Pisii... Miky, unde ești? spun eu chemându-mi pisica.

Pisicuța mea gri își face apariția. Ador pisicuțele. Sunt foarte drăguțe. Și Harry le adoră. Și el crede că sunt drăguțe.

-Ce blană moale are! spune Harry zâmbind.

-E atât de drăguță! spun eu fericită.

Harry se uită la mine. Ochii lui sunt verzi, astfel îi mai spun uneroi, Ochi-Verzi. Dar mie de fapt îmi plac ochii lui...

-Și tu la fel, spune..."

Bip... bip... bip...

Ridic capul obosită. Aveam coșmaruri din nou.

-Ești în regulă? 

O văd pe Eleanor posomorâtă așezată pe marginea patului meu. Ceilalți oare unde erau?

-Da... doar... am avut un coșmar... zic eu.

El pare speriată.

-Spune-mi, zice.

Oftez adânc. Parcă mă simțeam mai bine totuși.

-Dar nu mai spui nimănui, zic eu.

-Jur, spune.

Cobor privirea în pământ.

-Am niște coșmaruri în care sunt eu când eram mai mică, gen 4-5 ani și mă joc cu un băiat. Sunt prietenă cu el.

-Și care e coșmarul aici? spune Eleanor confuză.

-Lasă-mă să termin, zic eu. Băiatul ăla are ochii verzi, îl cheamă Harry și seamănă foarte bine cu domnul Îngâmfatus.

Eleanor nu zice nimic pentru un timp.

-Și... care e coșmarul? întreabă.

-Oh... Cred că am luat-o razna, dar... mă simt de parcă chestiile pe care le visez chiar s-au întâmplat... Cu adevărat adică.

-Cred că dacă chiar s-ar fi întâmplat, ți-ai fi adus aminte de ele... zice El. Stai liniștită, scumpo! Trebuie să mergem acasă.

În sfârșit aveam să scap de luminile acelea albe care mi se păreau o glumă nesărată.

În sfârșit aveam să mă întorc acasă.

*

Intru pe ușă alături de Eleanor.

Ceilalți stăteau în living și se uitau la televizor. Aveau niște fețe vai de capul lor.

-Cass! zice Liam.