How it goes I (1D FF)

36. Lights

Sunt singură acasă. Ceilalți au plecat de acasă pe motivul că nu mai avem mâncare. Așa că am rămas singură. În momente de genul ăsta stau și mă gândesc oare cât de nebună și ciudată sunt, casa mea e pe jumătate arsă, tatăl meu este în comă, iar mama dispărută. 

Oare cum de nu mă simt?

E atât de ciudată starea în care am ajuns. Nu m-aș fi gândit niciodată la asta.

Mă uit și eu la televizor, ce aș putea să fac? Nu înțeleg cât durează să iei o amărâtă de mâncare, au plecat acum 3 ore. Cu Niall la cumpărături e mai greu, dar până acum i s-ar fi topit deja picioarele, deci nu cred că nu s-a săturat.

Apropo de Niall... Aseară, chiar dacă nu-mi place să recunosc, am dormit minunat. Nu vreau să-l rănesc pe Niall, și așa simt că n-am ce căuta în viața lui, mi se pare suficient. Dar poate că...

-Am ajuns acasă!!!!!!

-Louis, poate doarme, idiotule! îl aud pe Liam șoptind.

-Oh... Ăm... Cass, dormi?

Eu cad pe jos de râs, ceilalți venind în living cu sacoșele pline de cumpărături.

-Eram sigur că nu dormeai, spune Lou amuzat.

-Aha, sigur, mormăi eu ridicându-mă.

-Trebuie să începem să repetăm pentru concertul ăla caritabil, spune Niall.

Doamne, am uitat! Stai... nu e ca și cum ar trebui să merg cu ei.

-Eu merg să mă plimb, spun.

Habar n-am de ce am zis asta.

Urc în camera mea, îmi iau un hanorac pe mine și cobor în living, unde nu se mai afla nimeni, deci nu trebuia să dau explicații suplimentare, așa că am plecat.

O să mă duc acasă. Nu știu exact de ce vreau să mă duc acolo, dar pur și simplu am vrut să ies din casă. Locul meu nu e acolo, nici nu știu de ce am ajuns să stau cu niște vedete în casă, dar cred ă asta nu mai contează acum, nu?

*

Merg de 2 ore, mna, nu știu, poate că am ocolit sau ceva, căci nu-mi amintesc ca drumul să fi fost așa de lung ultima oară, dar în orice caz, am ajuns pe strada mea.

E 4, dar e înnorat, iar strada e destul de întunecată. 

Ajung în față casei mele, care... era neschimbată. Spre mirarea mea. Doar părea puțin părăsită, dar în rest nimic schimbat. Benzile alea galbene cu dungi negre puse de poliție erau rupte, poate din cauza vântului. 

Îmi fac curaj să intru. Stai, despre ce tot vorbesc eu aici? E casa mea, de ce mi-ar fi frică să intru?

Whoa, bucătăria era arsă aproape în întregime. Eh, și așa singurul lucru drag mie de acolo era frigiderul...

Urc în camera mea, care se află la etaj. Pășesc pe un hol sinistru, pe care nu mi l-aș fi imaginat niciodată că va arăta așa, apoi deschid ușa camerei mele.

Întuneric și răcoare.

Oare așa ar fi trebuit să fie?

Totul e la locul lui, exact așa cum îmi amintesc că mi-am lăsat lucrurile.

Mă așez pe patul pe care odată dormeam aproape non-stop.

Buf!

Sar din pat speriată. Ce doamne iartă-mă a fost asta? S-a auzit de jos. Cred că ar trebui totuși să mă duc să verific. Acum mă simt ca în filmele alea horror în care criminalul sparge ceva, personajul coboară la parter și criminalul îi sare în spate.