How it goes I (1D FF)

51. Prăjiturele

Cassie's PoV

E 12.43 P.M.
Am ajuns acasă la 4 dimineața și am căzut moartă în pat.
În orice caz, m-am trezit de 20 de minute deci sunt bine.

Dar sunt singură. Eleanor mi-a trimis mesaj că ea și Dani sunt plecate din oraș, dar se întorc după-amiază, iar băieții sunt la studio.

Foarte drăguț din partea lor.

Mă duc la bucătărie să mănânc ceva căci mor de foame, dar un ciocănit de la ușa de la intrare îmi întrerupe gândurile.

Mă duc să deschid, puțin nesigură, pentru că nu știu cine ar putea fi. Deschid ușa și văd un tip mai înalt decât mine, cu părul închis la culoare și niște ochii căprui calzi și dulci.

-Te pot ajuta cu ceva? întreb nerecunoscându-l.

-Da, mi-ai face o mare favoare dacă m-ai lăsa să intru, te rog! spune, dar în vocea lui nu se citea nepolitețe, ci mai mult dorința ca eu să-l las să intre.

Mă dau într-o parte iar acesta intră în casă.

Închid ușa în urma lui.

-Ceilalți nu sunt acasă, nu-i așa? întreabă el.

-Nu, doar eu, spun fiindu-mi puțin frică că sunt cu un străin în casă.

Tipul era îmbrăcat cu niște blugi negrii foarte strâmți și un hanorac negru, simplu. Nu mai e nevoie să spun din nou că începe să mă sperie.

-Acum, de ce ai ținut neapărat să intri? spun eu încrucișându-mi brațele la piept.

-Ca să nu mă vadă cineva că sunt aici, altfel aș fi iscat multe zvonuri și nu am chef de asta.

Se așează pe canapeua din living, părând că se simte confortabil. Ce e în neregulă cu el? Se simte ca acasă la el!

-Să zicem că mi-a lipsit locul ăsta, spune iar eu mă încrunt la el confuză.

Îmi vine o idee în minte, care aproape că mă face să-mi dau o palmă peste față, dar nu. Nu are cum să fie adevărat. Adică... nu, Harry a zis că nu prea au mai păstrat legătura...

Totuși, trebuie să aflu.

-Scuză-mă dar cred că ai uitat să te prezinți, spun.

Tipul se uită la mine confuz apoi începe să râdă. Se ridică de pe canapea și vine spre mine.

-Ai dreptate, îmi pare rău! spune. Dar am crezut că mă știi deja.

Scutur din cap în semn negativ.

-Eu sunt Zayn, spune zâmbind. Iar tu ești Cassie. Nu e nevoie să te prezinți, crede-mă.

Știam eu.

-Tu ești... ăm... Zayn? Adică... cel care a plecat din trupă, nu? zic eu puțin încurcată pentru că nu prea știam cum să mă exprim.

-Da, spune zâmbind. Acum, trebuie să-ți spun exact de ce am venit aici. Trebuie să mă grăbesc, ca să nu vină nimeni. Nimeni nu trebuie să știe că am venit, ok?

Dau din cap afirmativ.

Nu-l cunosc prea bine, dar am încredere în el.

-Deci, e ceva important, dar te rog, rămâne secret.

*

-Haide!

Mă dau jos din mașină și mă îndrept spre cafeneaua în fața căreia a parcat Liam.