How it goes I (1D FF)

4. Periculosul Styles

-Ce Doamne iartă-mă, v-a pus Pizzeti prea mult zahăr în cafea sau ce???? zice Liam iritat.

Începem să râdem de ne tăvăleam pe jos. Liam se uita la noi dezamăgit.

-Ok, ok, fie ca voi, dar mi-o plătiți! Ah, bună Cassie, eu sunt Liam! Nu-i mai asculta pe idioții ăștia trei.

-Ok, bine de știut, zic eu vizibil amuzată.

-Deci daddy, te lăsăm să te îmbraci, în 2 minute ești jos, zice Lou.

-Got it, boss!(Liam)

Ieșim din cameră și ne ducem în living.

-Lou, faci floricele?

-Pizzeti, aveai două mâini și două picioare ultima dată când am verificat, îți poți face și singur.

-Dacă mă lași pe mine să le fac, nu garantez că mă întorc aici cu mai mult de două boabe...

-Bine, bine...

Eu mă uitam la pozele de pe pereți. Aveau pereții plini de poze cu ei pe scenă, în concerte, în pădure, în culise, la mare, cu părinții... Erau unele locuri libere, unde îmi dau seama că au fost poze care au fost luate de la locul lor. Doamne, au fost în atât de multe locuri!!!

Coboară și Liam, se așează lângă Harry și Niall pe canapea, iar eu mă ridic și stau în fața lor.

-Deci voi sunteți foarte de treabă...(arunc o privire scurta crețului) Și o trupă foarte tare din câte îmi dau seama.  Vă mulțumesc enorm că mă găzduiți până mă fac bine... o să mă fac bine repede, promit, dar sper că vă veți da seama că eu n-am nimic cu nici unul dintre voi și ador muzica, doar că eu nu prea ascult muzică... de trupe și din astea... 

-Cassie, nu-ți mai face atâtea probleme, stai la noi cât vrei, avem destul loc!(Liam)

-Și ar mai fi ceva... zic eu.

-Ce?spune Harry plictisit.

-Aveți cumva un pian pe aici prin casă...

-Cânți la pian?zice Niall minunat.

-Da, în fiecare zi!(eu)

-Doamne, mi-ar plăcea mult să te aud cântand și cu vocea și cu pianul!(Niall)

-Niall, eu...

-Louuu!!!

-Nu pot să cânt la pian în timp ce cânt cu vocea.(eu)

-Pf... (Harry, plictisit)

Niall se oprește cu gura deschisă.

-Stai ce?

-Ce ai auzit, nu pot. Ori voce, ori pian.

-Eu ți-am zis, Niall....  Nu o să cânte nici cât o cioară...zice Harry superior.

-Scuză-mă, Harry, că par o dulceață inofensivă pe care o bagi în comă cu un pumn și pe care o bagi în pat cu 10 lei, dar să știi că nu e așa. Niall m-a adus aici, nu a fost alegerea mea, așa că nu mai da vina pe mine. În plus, nu ți-am făcut nimic! zic eu nervoasă.

-O dulceață inofensivă zici? Nu,  ești mai mult o centuristă, păpușă, iar Niall nu face mereu alegeri bune...spune Harry ironic.

-Nu ți-am făcut nimic! De ce mă tratezi așa? zic eu.

-Nu e treaba ta să stai cu noi, ești o străină! zice Harry și pleacă din living.

Mă duc după el nervoasă, urc pe scări și fix când ajung la camera lui îmi trântește ușa în nas.

-Voi pleca cât de cuând pot, îi zic prin ușă, sprijinindu-mă de perete.

-Nu poți s-o faci acum?(Harry)

-Oricât de mult aș vrea, nu.

-De ce?

-Niall nu mă lasă.

-Vei învăța curând niște lucruri- nu Niall este cel care decide în casa asta.

-Tu ești acela?

-Toți decidem. Ne punem de acord, dar în cazul ăsta, eu am fost exclus.

Oftez.

-Nu mă vrei aici pentru că nu mai ești în centrul atenției, Styles? zic eu cu un glas seducător-ironic.

-Ia stai centuristo... ai zis că nu ne știi... Atunci de unde știi cum mă cheamă?

-Nu sunt chiar atât de proastă, să știi...

-Ce naiba? zice el.

-Scrie pe ușa ta, idiotule!

-Ah...

-Nu-i așa? Recunoște că nu mă vrei aici pentru că nu mai ești tu cel important!zic eu nervoasă de data asta.

Aud pași venind spre ușă. Se deschide, iar Harry apare în prag cu o față amenințătoare, e mai înalt decât mine, deci mă uitam la el de jos. Am destul tupeu încât să-l privesc în ochi, dar ochii ăia verzi mă amețeau mai tare.

-Dacă mai zici asta o singură dată, dispari de pe fața pământului într-un loc în care n-o să te găsească nimeni, Cassandra. Pe vecie. Așa că îți sugerez ca, atâta timp cât stai aici să ai grijă ce spui, șoptește crețul într-un mod amenințător.

-Mă sperii, zic eu ironic. Ia stai.... de unde știi numele meu întreg?

Harry rânjește.

-Nu sunt chiar atât de prost, să știi.

Și apoi îmi închide ușa în nas.