How it goes I (1D FF)

19. Never walk alone again

Ies fără să mă vadă nimeni.

Afară era noapte, dar străzile erau luminate de felinare.

Of, Doamne! Eu... îl plac pe Niall? Nu știu... Nu pot... Nu cred... Nu vreau să știu. Vreau să fie fratele meu cel mâncăcios (ca mine de altfel).

Mergeam pe străzi plângând. Noroc că nu era nimeni...

Harry PoV

Nu m-am purtat urât cu Cassandra zilele astea pentru că se presupune că ar trebui să am grija de ea. Super că a adus-o El la noi, ca să nu mai trebuiască să mă duc după îngâmfata aia mică.

Stai un pic.... De ce pleacă? Iese pe ușă... Stai, domnișorică, nu ai voie să ieși de capul tău la 11 noaptea pe străzi singură...

Mă duc după ea, acum.

Cassie PoV

Mă plimb pe străzi până ajung într-un parc. Mă așez pe o bancă. Aveam o stare jalnică rău de tot.

Adică eu poate că nu-l plac pe Niall... dar asta l-ar răni... și nu vreau să sufere... Nu din cauza mea...

-Ce cauți singură pe stradă la ora asta? aud o voce nervoasă lângă mine.

Îmi ridic capul speriată și-l văd pe Harry care părea cu adevărat nervos.

-Nu e treaba ta.(eu)

-Ba chiar este. Ultima dată când ai plecat de capul tău era să mori, zice el nervos.

-Ce-ți pasă, oricum mă urăști! țip eu.

-Nu pot contesta, dar nu vreau să mă omoare Louis din nou, zice el arogant.

Nu zic nimic. De ce ar veni după mine? 

-Mă mir cum de te-ai deranjat să vii după mine și că nu ești beat, ca ceilalți, zic eu sarcastică.

-Nu mai beau de mult.... e amuzant să-i vezi pe toți amețiți și să fi singurul capabil să facă ceva conștient la petrecere... (Harry)

Fac o altă pauză.

-L-am auzit pe Niall spunând că mă place, spun eu încet.

-Așa și? Nu era evident? întreabă crețul arogant.

-Nu, îi răspund eu obraznic. Nu știu... mă simt nasol din cauza asta...

-Lasă regretele pe mai târziu, acum hai acasă.(Harry)

Era ceva în vocea lui care mă făcea să cred că-mi vroia binele... Ceea ce era imposibil, am uitat. Dar nu mai avea acea răceală pe glas, pe care o avea de obicei când vorbea cu mine.... ciudaaaat....

Mă ridic de pe bancă.

-Dar nu știi nimic, ok? zic eu bănuitoare.

-Normal. Nici cum te cheamă nu știu.(Harry)

Încep să râd. Ok, era prima glumă făcută de Harry la care eu râdeam. Ciudaaaattt...

-Nu mai pleca noaptea așa de capul tău. Nu ești în siguranță pe străzile astea...(Harry)

-Știu, dar doar aici pot fi singură... zic eu.

-De ce ai vrea să fii singură? Îți poți face întotdeauna prieteni noi, poți merge cu ei peste tot...

-Tocmai asta e. Eu nu sunt genul prieteni și distracție toată ziua, uneori mă simt mult mai bine dacă sunt singură.(eu)

Harry nu zice nimic. Tot restul drumului l-am parcurs fără să scoatem vreo vorbă.

După vreo 20 de minute ajungem în sfârșit acasă. De sigur că petrecerea era în plină desfășurare.

Eu și Harry intrăm de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Noaptea e lungă... Cine s-o ajungă?=)

Timpul trece prea repede ca să fim conștienți de lucrurile ce ni se întâmplă. Uneori nici nu credem că ceea ce facem este real, dar este, cu sigurnață.

What?

Oricum, n-am mai stat așa de mult... Somnul mă fură întotdeauna repede.

Hei, fluffieess!!  Scuze că acest capitol e așa de scurt, îmi pare extrem de rău, dar trebuie să urmez un anumit fir al poveștii și trebuia să-l termin aici. Deci OMG, ieri dimineață eram pe 589, acum sunt pe 252?!!! Vă iubeeeesssccc!!!!!! Mersi enorm pt tot! 

Keep reading, pufoșilor! Sj♥