How it goes I (1D FF)

54. Let her go

-Vii la masă?

Mă sucesc cu fața spre geam și o văd pe Eleanor așteptând lângă ușă. Închid ochii în semn că nu am de gând să mă ridic din pat.

Eleanor oftează.

-Trebuie să mănânci ceva. În ultimele zile ai mâncat doar trei felii de pâine cu gem.

-Nu mi-e foame, zic eu cu vocea răgușită.

Eleanor mă privește o secundă cu milă apoi pleacă.

De vreo 4 zile stau în pat, unicile ocazii când m-am ridicat au fost acelea când m-am dus la baie.

Nu stau în pat pentru că aș suferi de depresie sau prostii din astea. Doamne, nu! Dar nu m-am simțit deloc bine în ultimul timp, fizic vorbind. Când i-am spus lui Eleanor că nu mi-e foame, nu mințeam. În fiecare zi am vomat până azi, ceea ce mă enervează al naibii de tare.

Mă dau cu fond de ten ca să nu-și dea ceilalți seama cât de albă sunt la față, nu am nevoie și de ei să stea pe capul meu acum. O să-mi revin eu.

Dorm toată ziua, dar sunt obosită în continuu. Iau niște pastile ca un fel de energizante și se presupune că ar trebui să iau jumate de pastilă pe zi dar dacă aș lua jumate, probabil că aș hiberna pentru tot restul verii la cât de obosită mă simt, așa că iau două.

Cling!

Iau telefonul de pe noptieră și văd că am primit un mesaj.

Îl deblochez și văd că era de la Eric.

"Hei, ce mai faci?:)"

"Binișor" răspund eu. Nu am de gând să-i spun că mă simt ca o legumă.

"Mă gândeam... Ce ai zice de o plimbare?"

Să presupunem că nu voi leșina. Ce ar putea merge rău?

"Sigur! Ar fi super:)"

Trimit mesajul și aștept răspunsul lui Eric.

"Ce zici de parcul de la marginea orașului într-o oră?"

"Ne vedem acolo! xx"

Vreau să ies de aici. Orice s-ar întâmpla.

*

Într-un final, ajung în parc. Îl văd pe Eric stând pe o bancă și mă îndrept zâmbind într-acolo.

-Hei, zic eu.

-Bună, Cass! spune ridicându-se.

Ne-am plimbat prin parc ceva vreme. Nici nu realizam când trecea timpul.

-Și... cum mai e cu Niall? mă întreabă Eric la un moment dat.

-Um... Nu mai suntem împreună... Bine, nu e ca și cum am fi fost cu adevărat vreodată împreună, zic eu zâmbind micuț.

-Îmi pare rău...

-Nu ai de ce, zic.

Amețeala începe să apară. Of, și eu care speram să rezist fără să mi se facă rău.

-Cum mai e viața printre vedete? mă întreabă Eric zâmbind.

-Eh...

Oftez și îmi cobor privirea spre adidașii mei interesanți. E vina lui Harry.

-Oh, scuze... dacă am fost cam...