How it goes I (1D FF)

3. Neața cu băieții

-Nu poate sta cu noi.

-De ce?

-Păi e fată și dacă ar vedea-o paparazzi am fi iar pe prima pagină a ziarelor...

-Și ce dacă? Vom spune că e verișoara lui Liam.

-Serios..?

-Nu știu ce o să facem, cum facem, dar ea rămâne aici.

-Nu se poate, Niall. De ce nu înțelegi?

-Nu știu de ce nu înțelegi TU!

-Ai zis că are o voce frumoasă, dar nu-ți poți da seama doar dintr-un fredonat dacă știe să cânte, Niall. E o prostie.

-Acordă-i o șansă. Te rog! Nu o face pentru ea, fă-o pentru mine! O zi, Harry. O zi.

-Of...

-Oricum nu pleacă nicăieri dacă nu se simte mai bine, nu o pot lăsa așa. Știi? Găsesc și eu o fată căreia îi place muzica și care nu e nebună după noi, nici măcar nu ne cunoaște, iar tu mă pui să o alung! Harry! Te rog! 

-Bine, o zi.

Toată această discuție era șoptită și venea din camera alăturată de cea în care stăteam eu, care presupun că era un fel de sufragerie... M-am trezit singură, cu o pătură călduroasă pe mine. Ascultasem cu interes toată conversția dintre Niall și un anumit Harry, presupun prietenul lui. Îmi imaginez că se presupune că eu n-ar fi trebuit să aflu ce au vorbit, așa ca tac din gură.

N-am de gând să rămân la ei. Nici gând.

Mă ridic încet, sperând să nu cad din nou, căci mă simțeam mai bine, dar tot amețită eram. Mă îndrept spre camera de alături, și anume bucătaria, de unde acum nu se mai auzea nimic. Intru și îl văd pe Niall stând îngândurat pe un scaun și un tip creț care scotea un suc din frigider, presupun că acela trebuia să fie Harry.

-Ăm.. Bună..(eu)

-Bună, Cassie, cum te mai simți?(Niall)

-Un pic mai bine, dar nu cred că  mai pot sta mult în picioare...(eu, în timp ce mă așez încet pe un scaun lângă Niall)

-Sper să te faci bine, o să-ți fac un ceai imediat. Ah! Apropo, el este Harry.

Niall mi-l prezintă pe Harry dând din cap spre el.

-Cassie.(eu)

-Încântat.

În vocea răgușită a tipului creț era așa o răceală de mi se părea că eram gheață toată.

-S-a făcut ceaiul!Uite, Cassie! zice Niall dându-mi o cană fierbinte cu ceai aromat.

-Mersi mult!

Iau o gură de ceai, dar nu prea mult, căci îmi ardea limba.

-Îți rămân îndatorată pentru ce ai făcut, probabil acum aș fi fost la Urgențe la spital dacă nu erai tu... zic eu fixând cu privirea ceaiul din cană.

-Nu ai de ce să-mi mulțumești. Am făcut ce era normal să fac.

-Șii... cam cât am dormit?(eu)

-Păi este 6 dimineața, dormi de aseară. Am vrut să te trezim să te ducem într-o cameră cu un pat mai confortabil, dar m-am gândit că ești obosită și te-am lăsat să dormi.(Niall)

Harry se așeză la masă și asculă tăcut discuția dintre mine și Niall.

-Ar trebui să-i cunoști și pe ceilalți, dar ei încă dorm și fac urât dacă îi trezești din somnul de frumusețe...