How it goes I (1D FF)

62. Scars

-Harry!

Louis ieșise din casă.

-Trebuie neapărat să mergem la Simon acasă, acum, a spus că e urgent!

Oftez.

-Chiar nu putem anula?

Louis se uita confuz la mine și la Cass.

-Nu, Harry, de data asta nu, a spus că vrea să fim cu toții acolo, spune el. Îmi pare rău sincer.

Îmi venea să-l pocnesc, dar știam că nu era vina lui.

Aud un bipăit și îmi dau seama că am primit un mesaj.

Scot telefonul și văd numele afișat pe ecran. Eric.

Deschid mesajul.

'Harry, trebuie să vorbim.'

Poate aștepta.

Mă uit la Cass ca și cum i-aș fi cerut acordul, dar ea nu se uita la mine; privea în gol.

-Promit că îți voi explica când mă întorc, spun eu și în sfârșit se uită la mine.

Dă încet din cap și intră în casă fără să spună nimic.

-Sunteți frați? întreabă Louis brusc.

Îl privesc și încerc să găsesc un răspuns cât mai potrivit.

-Și eu mi-am pus aceași întrebare când am aflat asta, spun oftând.

Nu eram foarte sigur ce vroiam să zic, dar în orice caz, aproape orice răspuns care nu se referea la un "da" direct era acceptat.

Dau să intru în casă, dar Lou spune:

-Trebuie să fie enervant, nu?

Văzând nelămurirea de pe fața mea, continuă:

-Să vrei pe cineva pe care nu poți să ai...

Îl privesc câteva momente, încercând să-mi dau seama de ce răsucește cuțitul în rană. Apoi intru în casă.

Cass nu era jos nicăieri, probabil era în camera ei.

Acum trebuia să mergem la Simon.

Cassie's PoV

Nu am de gând să rămân în casă, evident.
Doar că vreau să știu explicațiile pe care Harry trebuia să mi le dea.

Mă ridic din pat și ies din cameră. Luminile erau stinse în casă, probabil au plecat de ceva vreme.

Cobor în living. La fel de întuneric. Mă uit la un ceas. Era deja 8 PM.

Pentru o fracțiune de secundă m-a trecut un fior. Dormisem chiar așa de mult?

Era ciudat că tot ceea ce imi aminteam că s-a întâmplat era dimineață.