How it goes I (1D FF)

26. Missing

Nu am de gând să mă ridic din pat. De ce m-aș ridica la urma urmei? Adică de ce nu ar putea un om să stea în pat tot restul vieții sale? Viața asta e așa nedreaptă...

Deci e 9 PM iar eu zac în pat ca o moluscă idioată. Cina a fost extra monotonă și plictisitoare, iar Niall îmi evita privirea ca pe foc.

Nu știu ce aș putea să fac.

Aș putea să plec, dar n-am unde să stau.

Iar eu pur și simplu stau ca o proastă în pat fără să fac nimic.

Sunt atât de multe cu susul în jos la acest moment în viața mea iar eu sunt complet derutată. Sunt atât de multe întrebări ale căror răspunsuri nu le am iar asta mă face să mă simt depășită și mă face să cred că nu mai știu cu adevărat cine sunt. Iar asta mă destramă. Mă rupe în mii de bucăți.

I thought that I am strong...

I thought that I will prove

Everything I wanna...

Everything I wanna do...

Îmi aduc aminte versurile unui cântec compus mai de demult de mine.

I thought that I won't

Ever do mistakes

Like they have done...

Like have done...

Oftez.

But the time is gone

Now I'm changed

I can't promise anything

Anymore....

It's a disaster

It's just a mess

I thought I will be... the best

But now, all I can do

Is to regret

That I wasn't me....

I think...

It's a disaster...

It's a mess...

Plâng. Îmi amintesc că am scris cântecul când eram singură și când simțeam că nimănui nu-i pasă de mine.

-Cass!

Era Eleanor. Mă duc să îi deschid ușa.

Deschid ușa încet. Părea îngrijorată.

-Vino jos, stai cu noi! spune.

-Nu vreau, spun.

-Cred că pentru tine contează acum mult mai mult să știi cine poate să îți fie aproape și cine nu, iar dacă stai închisă în cameră, nu poți să afli.

Eleanor are așa o dreptate uneori încât îmi vine să mă dau cu capul de pereți.

Ies din cameră fără să scot un cuvânt.

Cobor scările alergând.

Și așa ajung în living unde Niall stătea gânditor pe jos lângă Liam care căuta un film.Louis căuta ceva pe rafturile din living, iar Harry? Pe telefon, normal.

Cum intru toată lumea se uită la mine. Îmi pun mâna în cap ca să mă asigur că n-am un monstru sau ceva de se holbează toți la mine, dar nu aveam nimic.

-Ce? zic eu încurcată.

-Am găsit! spune Louis.

Louis scoate din dulap o carte mare și groasă cu coperți colorate și super faine.

-Ce e asta? zic eu apropiindu-mă de Louis.

Lou zâmbește.

-Albumul cu poze, zice el.

Il iau din mână imediat și deschid albumul, începând să răsfoiesc paginile cu poze de-ale băieților. Zâmbeam. Era ceva ce îmi ridica moralul. Fără să-mi deama, ceilalți au venit lângă mine râzând alături de mine la fiecare poză în care Liam dansa tango cu Lou sau când Niall făcea fața de nialler=)))

Poze pe care nu le poți uita. Amintirile băieților=)

*

Nu știam că se poate ca niște oameni să intre pur și simplu în viața ta și să ți-o schimbe radical, dar să te facă să te simți special. Să te facă să te simți de parcă chiar contezi, să știi asta.

Ei bine, ei asta fac. Ei mă îndeamnă să fiu eu însămi.

Cred că de asta stau cu ei.

Pentru că doar cu ei simt că există persoane cărora chiar le pasă de mine.

Mda, filme din nou... Cred că suntem dependenți de acum...

Fiecare să pe unde apucă. Eu stau pe jos, la fel și Liam, Niall stă întins pe burtă în fața televizorului, Louis și El stau pe canapea iar Harry stă cu o pernă în brațe sprijinit de canapea.

Chiar mă întreb dacă există filme pe care nu le-au văzut, dar fiecare seară îmi dovedește că chiar există.

Mă uit la un moment dat la telefon să văd cât e ceasul: 2 AM.

Deci nu era de mirare că îmi era somn.

*

-Cass?

Mi-e prea somn ca să deschid ochii.

-Cass, te rog trezește-te!

Asta e inconfundabila Eleanor.

-Ce e? zic eu încercând să deschid ochii.

-L-ai văzut pe Niall? întreabă ea îngrijorată.

Mă ridic confuză.

-Nu... zic eu.

Observ că ceilalți de abia se trezeau și ei.

-L-am căutat peste tot dar s-a evaporat! spune El.

Mă simt oarecum vinovată nu știu de ce.

Iau un hanorac pe mine și dau să ies pe ușă.

-Unde pleci? întreabă ceilalți.

-Să-l caut pe idiotul ăla mic, zic eu.

Și ies.

*

De 3 ore hoinăresc pe străzile Londrei. E destul de frig afară. E ceață și mda... nu putea și Niall să-și găsească o zi mai frumoasă să dispară? Serios... Am înghețat.

L-am sunat de 10 ori dar nu răspunde.

Nu mă întorc acasă fără el. Simt că e vina mea că dispare fără urmă.

Stai.

Știu unde e.

Singurul loc care știe că l-ar face să se simtă singur.

La urma urmei seamănă un pic cu mine.

Parcul de la marginea orașului.