How it goes I (1D FF)

65. Plătești, plătești, plătești

Pocnete de armă îmi inundau urechile. Nu eram sigură de unde veneau aceste zgomote, nici din ce cauză, sau unde mă aflam.

Pentru ceva secunde nu știam ce se întâmplă. Absolut deloc.

Apoi am simțit o mișcare sub mine și două nume ce îmi sunau extrem de familiare:

-Cass, Harry!

Deschis ochii încet și văd un material negru ce se întindea pe corpul de sub mine.

Harry.

Capul meu era pe pieptul său iar eu îi auzeam bătătile rapide ale inimii și respirația sacadată.

-Cass...

Îmi ridic privirea și îi întâlnesc ochii lui Harry, ochii săi verzi ca jadul privindu-mă speriat.

Înghit în sec și mă rostogolesc de pe el.

-Sunteți bine?

Louis, Liam și Niall erau adunați în jurul nostru, roind agitați ca niște furnici îmbrăcate în negru.

Mă ridic în șezut, în ciuda faptului că spatele meu încă avea acele 3 coaste rupte.

Harry era deja în picioare și mă privea. Pentru prima oară de când îl cunosc, nu am putut ghici nici o emoție în ochii lui. Nici măcar mai multe. Pur și simplu era ca și cum ochii lui erau ațintiți asupra mea, dar nu mă privea cu adevărat.

Cu toate astea, Louis a fost cel care m-a ajutat să mă ridic în picioare.

-Ești bine? mă întreabă Louis și dau aprobator din cap.

-Haideți, spune Harry și o ia înainte.

Eu și băieții îl urmăm, semănând cu o brigadă de vânători de umbre.

Ajungem în curtea din față și rămân locului.

Focul de tabără pe care îl văzusem când am ajuns aici, acum era scăpat de sub control. Partea din față a casei ardea, iar fumul acoperea într-un fel urmele luptelor.

Însă tot puteam vede că nu era nimeni care să nu fi pățit nimic.

Fac contact vizual cu o figură care mânuia cu pricepere o bară lungă de fier, iar aceasta se oprește. Urmându-i exemplul, încet încet, toată lumea se oprește și-și fixează privirea asupra noastră.

Asupra mea.

Atunci îmi dau seama că probabil arătam de parcă aș fi murit acum 2 săptămâni: probabil părul meu arăta ca un cuib de berze și probabil hainele mele arătau de parcă am șters praful din biblioteca liceului cu ele. Probabil aveam fața mai albă decât lumina lunii, ochii roșii și buzele mai vinete decât posibile.

Dar cu siguranță nu asta era ceea ce conta acum.

-Cassandra, spune silueta apropiindu-se de mine.

Straturile de fum dintre noi deveneau din ce în ce mai subțiri și îmi dau seama cine era.

-Luke, spun calmă.

Vocea mea era mai înfiorătoare decât m-aș fi așteptat.

-Îmi imaginam că veți face ceva în legătură cu asta, spune Luke apropiindu-se de noi.

Înaintez astfel încât eram în fața lui Harry și față-n față cu Luke.

-Ți-am arătat dovezile, Cassandra. Nu vrei să fii de partea adevărului? mă intreabă Luke.

Liniștea se așterne în curte, trosnetul lemnelor arse fiind singurul zgomot.

Arunc o privire în spatele lui Luke, descumpănită, și văd o siluetă înaltă, roșcată, cu zgârieturi pe față și o altă bară de metal în mână.