How it goes I (1D FF)

37. Vechi prieteni

*după 30 de minute*

Harry's PoV

Luminițele albastre și roșii ale poliției și ale ambulanței umplu strada de lumină. La naiba, dacă m-aș fi mișcat mai rapid aș fi putut să o împing și să nu o lovească mașina aia idioată, care și așa a dispărut, iar polițiștii încearcă să dea de ea.

Niall și Liam stau lângă mine în timp ce Louis vorbește cu unul dintre medicii de la ambulanță. Eleanor stă pe bordură, la fel ca mine și băieții, doar că ea e mult mai tăcută și privește în gol. Dani vorbește la telefon cu cineva, dar pare foarte supărată.

Cine a îndrăznit asta nu se știe încă. Dar cu siguranță e un nemernic, sau o nemernică.

Simt cum îmi vibrează telefonul, așa că îl scot și oftez când văd numele apelantului: doamna James. 

Închid fără să mă gândesc prea mult. Nu știu ce mă face să cred că deja știe că e ceva în neregulă cu Cassandra.

-O să fie bine, spune Louis venind spre noi. O să o ducă la spital acum, are o coastă ruptă, mâna fracturată și piciorul puțin scrântit, dar o să fie bine. Au zis că nu e conștientă, dar o să-și revină în câteva ore maxim.

Oftez. Mă simt așa de vinovat... Dacă mi-aș fi dat mai repede seama ce urma să se întâmple...

Văd cum o pun pe targă și o bagă în ambulanță.

-Ce mai așteptați? Să mergem la spital! spune Eleanor cu o voce rece.

Liam urcă în mașină la volan, Niall în față, apoi eu, Dani, El și Lou în spate. Cam multă îngrămădeală aici.

Eleanor nu mi-a spus un cuvânt dar simt cum mă privește rece pe furiș, privire care aproape că mă îngheață.

Tot drumul către spital a fost foarte liniștit. Dar liniștea asta era extrem de apăsătoare, sentimentul meu de vinovăție devenind și mai greu.

*

De 3 ore stăm pe holul spitalului așteptând un verdict. O dată ce am ajuns la spital ni s-a spus că s-a descoperit o complicație și că e nevoie de o operație de urgență. 

Super.

Eu stau pe un scaun privindu-mi mâinile, fără să am curajul să privesc pe altcineva de lângă mine. Știu că toți cred într-un fel sau altul că am o parte din vină, dar asta nu mă ajută în nici un fel.

Simt privirea apăsătoare a lui Eleanor asupra mea, dar acum nu-mi mai potda seama dacă face asta doar ca să mă certe, cum numai ea și soră-mea o pot face, sau pentru că vrea niște răspunsuri, răspunsuri pe care nu i le pot da.

Doctorii intră și ies din sala de operație dar nimeni nu vrea să ne zică nimic, iar asta e foarte enervant.

Aud niște pași apăsați cum intră pe hol și-mi ridic privirea să văd cine este.

Un băiat blond cu părul ciufulit, cu niște ochi albaștrii întunecați și reci, îmbrăcat în negru își ațintește privirea asupra mea. Cum îl văd, simt că nervii mi se întind la maxim, ceea ce mă face să mă ridic în picioare. Băiatul se apropia din ce în ce mai tare de noi, cu un zâmbet crud, dar mulțumit pe față, văzând că mă ridic.

-Eric! mârâi eu printre dinți.

-Harry, ce faci, prietene? spune el ironic, întinzându-mi mâna.

Ceilalți se uitau la noi curioși. Evident, nici unul dintre ei nu-l cunoaște pe Eric. N-am suflat niciodată un cuvânt despre el de față cu ei.

-Foarte bine până să apari tu, spun apăsat.

-Uou, și eu mă bucur să te văd, Styles! spune el ironic.

-De ce ai venit? întreb eu străduindu-mă să nu-mi pierd controlul.

-Am auzit că micuța Cassandra a suferit un mic accident și m-am gândit că în calitatea de vechi prieten ar fi frumos din partea mea să vin.

-Era bine fără tine, nu ai ce căuta aici, spun eu.

-Oh, Harry, nu fi așa de necioplit, sigur că am ce căuta, spune Eric, punându-și în valoare uimitorul talent de a mă enerva la maxim.

-Ieși afară sau îți zbor dinții ăia artificiali din gură, spun apăsat.

-Ei, haide, Harry, să lăsăm trecutul deoparte, doar Cassandra....

-Taci naibii din gură, prostule! șuier eu lunâdu-l pe Eric de gulerul jachetei sale de piele neagră.

Eric rânjește și se trage din strânsoarea mea.

-Foarte bine, spune el. Ți-o cauți cu lumânarea. Și tu și familiile voastre idioate. Clarissa nu vă merita.

Prietenii mei aveau niște fețe foarte confuze, dar din păcate și Eric a observat asta.

-Oh, scuzați-mă... Credeam că Harry v-a spus deja despre frumoasa sa copilărie, spune Eric prefăcându-se surprins. Harry, când ai de gând să le spui ce prieteni buni eram odată toți trei?

-Ieși. Afară. În. Momentul. Ăsta. spun accentuând fiecare cuvânt.

-Bine, Styles, dar ne mai vedem noi, să n-ai tu grijă.

Se întoarce și iese pe ușa holului. La naiba cu idiotul ăsta.

-Cred că ai câteva explicații de dat, aud vocea lui Eleanor rece ca de gheață.

Mă întorc și mă așez pe scaun fără să zic nimic.

-Ascultăm, continuă aceasta.

Nu spun nimic.

-Foarte bine, Harry. Pleacă, spune Eleanor.

-Ce? întreb eu uimit. 

-Acum, continuă ea.

-De ce naiba aș pleca? zic eu supărat.

-Pentru că nu meriți să rămâi aici, spune ea încruntându-se la mine.

-Dar...

-Nu, Harry, ai făcut destule. Pleacă, spune El.

Mă uit la ea așteptând să adauge o altă replică nesuferită.

-Pleacă, repetă ea ceva mai calmă de data asta.

-Și voi? zic eu referindu-mă la băieți. Voi sunteți de acord cu ea?

Niciunul nu spune nimic.

-Nu pot să cred ce prieteni falși am, spun nervos.

Mă ridic rapid de pe scaun și mă îndrept spre ușă fără să mă întorc. Whoa, niciunul nu protestează. Deci eu eram cel în plus aici.