Când nemuritorii mor

XLIII

        În zorii zilei, pe când ceasul masiv indica ora 09:05, ochii fetei se deschiseră larg făcând astfel orice urmă de somnolenţă să dispară. Evită să mai piardă timp pentru a lenevi în pat aşa că sări direct în picioare şi ţopăi, cu paşi lungi, până în baie.

        Se opri în faţa oglinzii, admirându-se. Chipul îi era odihnit, lipsit de orice cearcănă, luminos şi vesel. Cum ar putea cineva ce e îndrăgostit să arate altfel sau măcar să nu fie vesel?

        Grace apucă cu degetele sale subţiri peria şi începu să se piaptene în ritmul melodiei pe care o fredona. Îşi împleti comoara aurie într-o frumoasă coadă de peşte lăsată să cadă pe unul din umeri şi lăsă două şuviţe să îi încadreze faţa. Continuă să se ocupe de îngrijirea personală apoi, când finaliză toate procedeele, reveni în cameră.

        Prinse de draperiile rigide şi le trase complet la o parte, lăsând toate razele soarelui să intre în încăpere apoi îşi făcu drum până la dulap. Îl deschise cu voioşie şi căută cu privirea o ţinută ce să se potrivească cu starea ei matinală.

        Alese în scurt timp o rochie albastră ca şi cerul şi o trase pe corpul său. Rochia era una mulată până în talie, unde se putea sesiza un cordon auriu împletit, iar apoi devenea mai lărguţă, curgând lin pănă aproape de genunchi. Vampiriţa făcu o piruetă iar aerul pătruns sub poalele sale o făcu să semene cu o balerină. Se încălţă cu o pereche de pantofi crem cu toc înalt, luă o gentuţă mititică pe care o trecu peste umărul său şi căreia îi ajustă lungimea astfel încât să ajungă în dreptul taliei sale apoi părăsi reşedinţa, pornind ţanţoş pe bulevard.

        Maxmillian se afla în postul său de vânzător de ziare în acelaşi costum sărăcăcios ce îl făcea să se simtă ca în saună. Oferea ziare în stânga şi în dreapta, primea bani şi dădea rest, muncea ca în toate zilele deşi ceva era schimbat la el - starea de spirit. Bărbatul zâmbea şi vorbea vesel, părea că are cea mai frumoasă slujbă din lume.

        Asta însemna cu adevărat să fii îndrăgostit. Să ţi se pară că întreaga lume dansează în jurul tău după cum o coordonezi tu. Să simţi că ai tot ce îţi doreşti şi să îţi doreşti exact ceea ce ai. Să fii fericit deşi nu ai un motiv anume, să surâzi doar la gândul ce zboară către persoana iubită, să tresari de fiecare dată când îi auzi numele. Să nu mai şti de bine, de rău, să nu mai şti de tine ci doar de partener.

        Aceste sentimente le simţeau şi Max şi Grace care, după atât timp, păreau mai împliniţi decât au fost vreodată în viaţa lor, cu toate că viaţa fetei era cu sute de ani mai lungă. Grace se simţea în sfârşit eliberată de sub blestemul iubirii pe care îl pusese Nicolas asupra ei iar Max simţea că ar putea avea şi zece slujbe doar pentru a-şi întreţine iubita şi nu ar fi obosit niciodată.

        -Maxmillian? răsună cu putere vocea joasă a şefului său.

        Blondul se răsuci pe călcâie o sută optzeci de grade pentru a-ş privi pe superiorul său care, spre uimirea sa, stătea alături de Grace.

        -S-a întâmplat ceva? spuse nedumerit.

        -Da. Eşti concediat.

        Gura lui Max rămase pe jumătate deschisă, mut de uimire şi cuprins de spaimă. Concediat fiind îi mai rămânea o singură slujbă, cea de chelner, din care nu îşi putea înteţine şi familia dar şi iubita. Privirea lui fugi pentru o fracţiune de secundă către blondă care zâmbea larg şi arăta prin semne că totul este bine.

        Bărbatul gras îi aruncă blondului un pacheţel de bani legat cu elastic, mormăind "ultima ta plată", apoi sărută zâmbitor mâna fetei şi plecă spre biroul său după ce o salută pe aceasta respectos.

        -Ce-a fost asta? întrebă încă şocat.

        -Ăia sunt bani, salariul tău. Ăla a fost şeful tău iar asta sunt eu, iubita ta. Ce nu îţi e clar, dragoste? spuse domnişoara Morgan în timp ce se agăţase cu braţele după gâtul iubitului său.

        -De ce sunt concediat?

        -Pentru că meriţi o viaţă mai bună iar eu o să ţi-o ofer. Haide, sărută-mă şi vino cu mine, mai trebuie să fii concediat dintr-un loc.

        Încă neînţelegător şi speriat de cuvintele "mai trebuie să fii concediat dintr-un loc", îşi sărută iubita fără a spune prea multe şi îi prinse mâna într-a sa, urmând-o.

        Întreg drumul el puse diverse întrebări pentru a reuşi să se liniştească şi a se asigura că planul fetei nu este încă unul aiurit din care nu se va alege nimic bun însă aceasta nu dori să îi dea niciun detaliu, spunându-i mereu să tacă sau schimbând subiectul conversaţiei.

        În mai puţin de o oră, Maxmillian îşi pierduse ambele surse de venit iar Grace nu păruse niciodată mai încântată decât acum. Mintea năucită de prea multe lovituri se hotărî să ia o pauză şi să aştepte să vadă care era planul vampirului.

        Următoarea oprire către care se îndrepta acum cuplul era chiar casa bărbatului.

        -Nu vrei să intri acolo, mormăi ruşinat.

        -Stai liniştit, nu e vina ta că locuieşti aici iar starea ta materială nu mi-a schimbat niciodată dragostea faţă de tine, răspunse fata zâmbitoare în timp ce Max îi deschise uşa larg.

        Interiorul casei era foarte curat însă la fel de dărăpănat ca şi exteriorul. Găuri în podeaua de lemn erau peste tot, unele fiind cârpite prin adăugarea unor scânduri de alte culor deasupra. Zugrăveala stătea să pice din loc în loc iar sticla unor geamuri era fie crăpată, fie spartă.

        Grace încercă din răsputeri să nu se strâmbe la vederea interiorului. Îşi putea da seama că dacă Max nu ar lucra totul ar arăta mult mai rău. Trase adânc în piept o gură din aerul curat ce era în casă, aer care intra prin spărturile gemurilor, şi păşi alături de partenerul ei în bucătărie unde văzu toate sufletele neajutorate în jurul mesei.

        -Doresc să v-o prezint pe Grace Morgan, fata de care v-am tot spus.

        -Ne-ai spus? interveni bătrâna. Ne-ai înnebunit de cap! continuă râzând în timp ce se ridică cu greu de pe scaun şi păşi spre tânără. Încântată de cunoştinţă, draga mea! De când aştept să o întâlnesc pe cea care a adus zâmbetul pe faţa nepotului meu!

        Ochii lui Grace s-ar fi umezit dacă vampiri ar fi putut plânge însă se mulţumi doar prin a se înroşi în obraji.         

        Bătrâna ţinea mâna întinsă spre ea, spre a o întâmpina. Pe chipul ei se vedea dragoste pură, faţă de Max dar şi faţă de persoana care îl face fericit. Se vedea pe chipul ei, totuşi, şi o urmă de stânjenire, provocată cel mai probabil de halul în care arăta locuinţa şi de hainele ei nu tocmai prezentabile.

        Fără a mai sta pe gânduri, blonda prinse mâna bătrânei apoi se aruncă în braţele ei ca în braţele propriei sale bunici. Ochii bătrânei se umplură de lacrimi şi strânse corpul finuţ în braţe. Ridică privirea spre nepotul său care zâmbea cât de larg putea, privindu-l peste umărul fetei, apoi o eliberă.

        -Simte-te ca parte din familie!

        Acestea fiind spuse, toţi cei ce se mai aflau în încăpere se prezentară, luând-o pe vampiriţă în braţe, apoi aşezându-se toţi la masă. Începură să povestească, să se cunoască.

        După o oră de povestit Grace putu afla că cei doi erau bunicii lui Maxmillian, bunici din partea mamei, că ambii săi părinţi muriseră într-un incendiu. Putu să afle şi faptul că cei patru copii nu erau fraţii lui Max, nu erau nici măcar rude. Erau copii ce fuseseră abandonaţi încă de când aveau câteva zile în plase sau cutii pe strada unde locuiau ei, printre gunoaie, unde nimeni nu îi puta găsi iar abandonatorii puteau scăpa basma curată.

        Într-un final Grace se ridică hotărâtă de la masă:

        -Luaţi-vă cele necesare, obiecte, haine, fotografii, orice doriţi să aveţi veşnic cu voi şi urmaţi-mă. Vă aşteaptă o nouă viaţă.