Când nemuritorii mor

XXXIV

        Orele alergau nestingherite, lin, fără a fi simţite de tânăra ce tocmai închise stufoasa carte terminată. Euforia simţită în corp din cauza frumoasei poveşti de dragoste pe care o trăia măcar prin lectură mişună cu rapiditate, motiv pentru care decise să mai rămână cuibărită pe fotoliul cald.

        În tot timpul în care se cufundase în citit fusese atentă şi la telefonul din metal alb, imitând marmura, şi suflat unde şi unde cu auriu. O bucată bună de timp nu se auzi deloc sunetul metalic, nu sosise nicio veste din partea prietenei sale. Mintea lui Rouge conturase două ipoteze: prima era cea optimistă prin care se considera că întâlnirea era atât de reuşită încât cei doi erau şi acum împreună iar a doua avea în centru ceva ce merse greşit, un pericol sau alte lucruri pesimiste.

        Scutură capul pentru a se trezi din transa cu miros de criminalistică, încercând să se convingă pe sine că totul era bine şi că prietena sa putea să îşi poarte singură de grijă- la urmei era "fată" mare.

        Toţi anii în care fusese alături de Grace simţi o siguranţă ce nu putea fi spulberată. Era un vampir inteligent şi suficient de puternic pentru a pune la pământ doi vârcolaci proaspăt transformaţi şi hămesiţi de foame, orbiţi de furie. Acest lucru îl ştia cu exactitate şi şi-l putea aminti de parcă ar fi fost ieri însă halul în care blonda ieşi din luptă o făcuse să nu dorească să se gândească mai departe. Totuşi, frica şi gândul la incapacitatea de apărare faţă de Max erau dăruite de lipsa documentaţiei în legătură cu el.

        "Gata, Rouge! Suficient! Grace se poate descurca, tu vezi ce faci cu vieţile care ţi-au mai rămas!", urlă cu ecou conştiinţa fetei.

        Zgomotul făcut de uşa principală în timp ce se deschise întrerupse dialogul cu sine însăşi şi o făcuse pe fată să se ridice în capul oaselor. Podeaua troncănea sub paşii lenţi ai bărbatului care se arătă de după colţ, intrând tacticos în camera de zi.

        -Bună seara, dragoste! spuse Jacob apropiindu-se suspicios de relaxat către fată.

        -Bună seara. S-a întâmplat ceva? Ce ascunţi la spate?

        Un mic fior de frică încolţi în trupul firav. Pentru o fracţiune de secundă tot la ce se putea gândi tânăra fusese o moarte prin împuşcare, înjunghiere.

        Cu un gest iute, Jacob se plecă în genunchi în faţa fetei, îi prinse cu gingăşie mâna delicată, o sărută iar apoi, de la spate, scoase cealaltă mână în care se afla un superb trandafir cu coadă lungă, fără spini şi cu petale lungi şi cărnoase de culoarea spumei laptelui.

        -Domniţa mea acceptă acest umil dar? spuse el privind fix în ochii verzi ai pradei sale.

        -Jacob..., gânguri aceasta în timp ce luă trandafirul şi îl duse la nas pentru a-i simţi mireasma. Nu trebuia!

        -Măcar uneori să mă arăt afectuos faţă de tine, am înţeles că duci lipsă de aşa ceva, spuse în timp ce se ridică în picioare şi privi scurt spre carte, apoi privirea întâlnindu-i-o pe a ei.

        Zâmbetul cauzat de inima topită de plăcere se afişă în toată splendoarea lui pe chipul şatenei. Încolocise ambele mâini pe după gâtul bărbatului şi îşi scufundă o mână prin părul lui moale. El o prinse ferm în braţe, lipind-o de el până la refuz.

        Ochii se scăldau unii în adâncul celorlalţi. Jacob nu îşi putu reţine un zâmbet şarmant, discret, ce trăgea subtil spre un rânjet satisfăcut. Ochii îi erau mijiţi şi o fixau pe domniţa captivă în braţele sale.         

        Fără a mai sta pe gânduri, tânăra se aruncă în abis cerând un sărut prin aproprierea capului de al domnului Black. Acesta o privi atent în timp ce se apropria la rândul lui, fiind gata să îi ofere un prim sărut, după atât timp.

        Respiraţia fierbinte şi masculină dezmierda buzele lacome ale fetei. Ochii verzi începeau să se închidă tot mai mult iar cealaltă pereche de ochi, a individului, le urmară exemplul.

        Un val de căldură arzătoare şi necontrolată cuprinse trupul vampirului. Sângele se simţea alergând prin venele umane ale fetei iar pulsul ei se auzea asemenea unei tobe imense. Strânse din ochi scurt apoi dăduse drumul prinţesei caprive.

        Uimită şi stânjenită, Rouge deschise larg ochii şi îl privi puţin înlăcrimată.

        -Du-te şi fă baie, te aştept în cameră, spuse el apoi se răsuci pe călcâie şi proni fără explicaţie pe scări.

        Rouge simţea un nou amestec de sentimente, triste de această dată, ce aproape că reuşiră să o facă să plângă. Se simţea mai mult decât supărată, simţea dezamăgirea unei respingeri nejustificate.

        Prinse cu furie trandafirul în ambele mâini şi îl rupse fără resentimente apoi lăsă totul să cadă pe covorul moale.

        Scurta baie o ajută să se relaxeze însă imaginile petrecute cu jumătate de oră în urmă erau încă vii în faţa ochilor săi. O explicaţie ar fi fost bine venită însă nici una nu se arăta. Pentru ea, era de neconceput ceea ce el făcuse.

        Privirea bărbatului se oprise pe corpul subţire al fetei care intră în cameră îmbrăcată într-o rochie minusculă din mătase bej. Zâmbi pentru o secundă dar văzând chipul ce părea plâns îşi schimbă complet expresia.

        Fără comentarii sau măcar cuvinte, Rouge se ghemui în propria parte de pat, întorcându-i spatele tiranului ucigător de sentimente. El o prinse în braţe şi, în ciuda eforturilor fetei, nu o eliberă, permiţându-i să adoarmă.

        Uşa era încă deschisă iar podeaua terasei din faţă se mai simţea sub corpul greoi. Privirea îi era limpede iar arătarea făurită din fum dispăruse. Nimic nicăieri. Rouge găsi puterea să îşi astâmpere pulsul şi respiraţia apoi se ridică cu grijă în picioare.

        Întinse mâna spre cadrul uşii, ca şi când era gata de o eschivă, şi înaintă timid. Privirea îi fugea în toate direcţile în momentul în care se văzu ajunsă în camera de zi însă totul părea neschimbat. O picătură de lichid se prelinse de pe tavan şi pică pe umărul dezvelit al fetei. Ridică greu privirea şi se oripilă, ne putând să îşi abţină un urlet.

        Arătarea neagră stătea prinsă de tavan iar de această dată gura îi era vizibilă. Dinţii lungi şi albi, ca nişte cioburi de porţelan spart, zâmbeau ameninţător iar de pe ei picura sânge vişiniu.

        Ochii verzi ai lui Rouge se deschiseră brusc iar camera în care adormise era tot acolo. Întoarse capul şi văzu privirea uimită a lui Jacob. Acesta deschise gura, probabil pentru a o întreba ce coşmar avuse de această dată însă ea nu mai aşteptă o replică.

        Se ridică mai repede decât un fulger din pat, deschise geamul larg şi printr-un salt se aruncă de la etaj, în gol. Traumatizat, bărbatul alergă la fereastră iar ceva negru îi luă privirea. Rouge zbură deja destul de departe de fereastră. Din spatele micuţ ieşeau două aripi imense şi negre, acoperite cu pene de corb lungi.

        În câteva clipe scările de la intrarea în fosta reşedinţă a domnişoarei Harley fuseseră călcate de paşii proprietarei. Un gest din mână fusese suficient pentru ca uşa să se trântească direct de perete, scoţând o pocnitură imensă.

        Şatena strânse aripile pentru a încăpea pe uşă şi se repezi în camera de zi. Ridică capul agitată însă tavanul era la fel de alb şi curat cum îşi amintea.

        Brusc, un sunet puternic răsună în spatele ei. Aceasta se întoarse brusc, terifiată. În faţa ei se înfăţişă o creatură cu patru picioare ce semăna cu un lup însă de aproximativ trei metri înălţime, fioros, cu ochii roşii şi colţii dezveliţi.