Când nemuritorii mor

XV

        Timpul petrecut în maşina albă o îngreuna tot mai mult pe Rouge. Nu avea idee unde merge şi ce i se pregăteşte. În mod normal, acel automobil era destinat transportului mirilor la ceremonie şi la locul petrecerii dar din partea inamicului se putea aştepta la orice.

        Pulsul îi era tot mai mare cu fiecare secundă trecută. Inima stătea să sară din piept iar între gânduri se dădea o bătălie aprigă. O parte din sine era calmă, ştia că totul va merge bine şi într-un final va câştiga bătălia contra lui Jacob. O altă parte era întunecată de gândul unei posibile capcane. Dacă avea să ajungă în padure unde să nu o audă nimeni iar Jacob o va omorî? Dacă e aşteptată acolo de diverse persoane care mai de care mai periculoase, asociaţi ai bărbatului, gata să o captureze? Dacă el avea de gând să scape de ea pentru a rămâne împreună cu acea femeie?

        -Domnişoară Harley!

        Trezindu-se ca din visare printr-o scuturare a capului, Rouge se întoarse spre uşă unde observă unul din servitori stând cu portiera deschisă şi o mână întinsă spre a o ajuta să coboare. Această imagine îi făcu inima să explodeze, ştia că e timpul să facă marele pas.

        Întinse mâna spre tânăr iar acesta o ajută să păşească direct pe un covor roşu. Uitându-se în jur observă cu teamă că se află pe un drum pustiu, neasfaltat, în mijlocul pădurii. Înghiţi în sec în încercarea de a gândi pozitiv, apucase buchetul cu ambele mâini şi porni printre copaci pe covor.

        Era singură. Deoarece părinţii ei decedaseră cu mult timp în urmă, şatena era nevoită să păşească singură în faţa preotului. Copacii păreau să se îndesească la fiecare nou metru parcurs, destinaţia finală părând de negăsit.

        Liniştea o ajutase să îşi pună gândurile în ordine, să se calmeze şi să se convingă că totul va fi bine. Înainte să termine discuţia cu sine, note muzicale de orchestră începură să se audă. Apropiindu-se tot mai mult, urechea tinerei reuşi să le desluşească, dezvăluind clasicul cântec de nuntă.

        Copacii începuseră să se rărească până pătrunse pe teren neted acoperit doar de iarbă. Rânduri nesfârşite de scaune erau aranjate în formă de cerc secţionat în patru. Această aranjare strategică permitea fiecărei persoane prezente la ceremonie să vadă ce se petrece în mijloc.

        Prin voalul alb şi delicat, Rouge putu să îşi zărească partenerul.

        Jacob, îmbrăcat într-o camaşă albă cu mânecile uniform sufulcate, bretele şi pantaloni negrii şi accesorizat cu un papion sângeriu asemeni trandafirilor din buchet, afişase o expresie nepreţuită pe chip. Era pură uimire. Părea fermecat de făptura ce păşea spre el.

        Rochia albă, dreaptă, puţin mulată îi venea ca o mănuşă lui Rouge. Zona bustului era încrustată cu cristale albe de diferite mărimi şi presărată cu modele argintii. Mijlocul era accentuat de o bandă compusă din aceleaşi cristale scânteietoare care se găseau în mici formaţiuni şi pe poale. O trenă subtilă mătura paşii de pe covor în urma ei. Machiajul pleoapelor era discret, compus fiind doar din rimel şi creion iar buzele erau roşii.

        Ajunsă în faţa lui Jacob putu să observe plăcerea din privirea lui.

        Cavalerii şi domnişoarele de onoare lipseau cu desăvârşire aşa că şatena continuă să îşi ţină buchetul fără vreun drept de a atinge mâinile soţului.

        Motivul nunţii în aer liber era clar - vampirii nu se împăcau foarte bine cu biserica. Aşa-zisul preot era şi el un vampir, la fel ca marea majoritate a invitaţilor, motiv pentru care agitaţia din trupul firav al tinerei crescu.