Când nemuritorii mor

LVI

        -Unde sunt? întrebă nedumerit bărbatul ce avea o voce mai superbă decât şatena îşi închipuise că reuşi să îi dăruiască.

        -În Chicago, Statele Unite ale Americii. Te-am înzestrat cu tot ceea ce ştiu eu deci ai idee unde te afli şi ce rol ai aici. Nu mai pune întrebări aiurea. Eu sunt, după cum ştii, Rouge Harley. Îmi pare foarte bine să te cunosc! spuse ea accentuând cuvântul "foarte".

        Sublimul bărbat, modelat după idealurile fetei se aplecă şi apucă mâna finuţă, apoi o sărută în timp ce întreţinuse contactul vizual.

        -Plăcerea este de partea mea, my lady! spuse. Numele meu este ...

        -Aşa e! spuse Rouge trăgând mâna dintr-a lui. Nu te-am numit. Ai nevoie de un nume frumos pentru un bărbat frumos. Ce spui de Jacoooo... nu! Nu, nu, nu! Nu te voi numi aşa, deja îmi pare că semeni un pic cu el. Te voi numi Jeremith, Jeremith Gavin. Dacă nu îţi place îl schimbăm dimineaţă, sunt mult prea obosită ca să gândesc.

        -Nu, e perfect, aşa ca tine, rosti şarmant aşa-numitul Jeremith Gavin.

        -Încetează, nu pe mine trebuie să mă vrăjeşti. Trebuie să le vrăjeşti pe domnişoarele ce ne vor fi cliente pentru a sta mai mult timp aici şi a face consum. Haide, trebuie să dormi, ai nevoi umane.

        Spunând acestea cei doi închiseră luminile, ieşiră şi încuiară dublu uşa, pentru siguranţă. Intrară în casă şi îl zăriră pe Magius ce dormea tolănit pe canapea. Trecură pe lângă şi urcară scările.

        -Unde voi dormi?

        Şatena părea atât de aeriană din cauza oboselii dar şi din alt motiv. Prezenţa unui bărbat o făcea să şi-l dorească pe cel pe care îl pierduse, mai ales cei doi semănând destul de mult. Ea îl făcu pe Jeremith după imaginea bărbatului perfect pentru ea iar Jacob era cel mai aproape de ceea ce îşi dorea. Poate că, de fapt, Jacob reprezenta idealul său însă refuză să considere acest lucru din cauza iadului din interiorul său.

        -Ai dori să dormi cu mine? Am nevoie de puţină consolare..., se auzi încet vocea şoptită a fetei.

        Jeremith nu obiectă, de fapt nu spuse nimic. Pur şi simplu o urmă pe creatoarea sa până în dormitor. Aceasta, fără nicio jenă faţă de bărbatul căruia îi dădu viaţă, începu să apuce de bretele rochie şi le dădu jos, ele căzând pe podea. Îşi scose picioarele finuţe apoi ridică haina de jos şi o aşeză cu grijă pe spătarul unui fotoliu. Îşi eliberase bustul din stânsoarea sutienului apoi trase pe ea o rochie de mătase scurtă, de noapte, şi toate acestea fiind cu spatele la cel ce urmărea fiecare mişcare.

        -Schimbă-te! îl îndemnă ea în timp ce desfăcu patul şi îl pregăti de somn.

        Jeremith îşi dădu jos întâi ceasul şi îl aşeză pe noptieră, lângă lampă, apoi începu să deschidă câte un nasture de la cămaşă. Vrăjitoarea ridică involuntar capul pentru o fracţiune de secundă în timp ce aranja o perină şi zări superba privelişte. Şatenul era atent la nasturii pe care îi desfăcea, mâinile puternice se vedeau perfect iar abdomenul lucrat o lăsă pe fată mută.

        Bărbatul prinse de materialul cămăşii, o dădu jos lăsându-şi expuşi muşchii abdominali, pieptul, spatele, mâinile şi v-ul ce se înălţa cu puţin deasupra marginii pantalonilor. Rouge se simţi jenată aşa că plecă în baie nu înainte să îi făurească cu ajutorul magiei o pereche de pantaloni destinaţi somnului.

        Ea se opri în faţa oglinzii şi stătu acolo, privindu-se-n gol. Se gândea la ce mascul alpha avea alături şi era gata să doarmă cu ea. Se gândea cum ar putea profita de acest prilej şi făcea toate acestea doar pentru că, cu Jacob, nu reuşise să fure nici măcar un sărut.

        Se aranjă o clipă în oglindă. Îşi trecu mâna prin păr pentru a-l ciufuli într-un stil îngrijit, limba peste buze pentru a părea lucioase şi se pişcă scurt de obraji, aceştia căpătând o nuanţă plăcută de roz extrem de pal.

        Veni în cameră emanând feminitate şi graţie şi căută cu privirea noul membru al "familiei". El era deja în pat, probabil doar în pantalonii de somn şi indispensabili, acoperit până la şold şi stând pe spate în timp ce privea pe fereastră. În momentul în care auzi uşa acesta întoarse capul spre tânără şi păru că îi place ce vede.

        Se întoarse pe o parte, cu spatele la geam şi privirea spre partea patului ce urma să fie curând completată, şi îşi arcui buzele într-un zâmbet care dezveli şi superba dantură într-un final.

        -Haide să dormi, deja este ora 05:12.

        Rouge aprobă prin clătinarea capului apoi se puse în patul mare. Se simţea oarecum emoţionată ştiind unde se află şi cu cine.

        -Noapte bună! spuse din senin ea apoi se întoarse cu spatele la domnul Gavin pentru că fiecare nouă secundă în care îl privea o apropia de dorinţa de a fi mai mult decât şefa lui.

        Acesta nu îndrăzni să spună altceva în afară de "Noapte bună!", nepermiţându-şi şi nefiind încă familiarizat cu persoana cu care urma să doarmă.

        Minutele trecură destul de greu iar vrăjitoarei i se păru că e atât de linişte încât putea auzi ticăitul ţăgărilor de la ceasul din camera de zi. Se simţea atât de singură şi abandonată. Îi era dor de Jacob deşi nu vroia să recunoască. Îl voia, îl voia doar al ei, să o facă fericită iar ea la rându-i să facă acelaşi lucru. Îşi aminti de toate momentele frumoase împreună iarăşi şi iarăşi, de zeci de ori. Acelea erau momentele în care, în toată viaţa ei se simţise iubită.

        -Dormi? mormăi nu prea tare.

        -Încă nu. Tu de ce nu o faci? întrebă la rându-i bărbatul.

        -Nu pot..

        -Jacob?

        -Da. Poţi te rog să mă iei în braţe aşa cum o făcea el?

        -Desigur, spuse după un oftat.

        Rouge se întoarse cu faţa spre aproape-clona lui Jacob şi se ghemui în braţele sale, vârându-şi capul în scobitura gâtului său şi inspirând parfumul pielii. Erau aproape identice însă parcă tot cel al vampirului era perfect. Jeremith prinse trupul fragil în braţele sale puternice şi îşi lăsă o palmă să se aştearnă pe spatele captivei pe care îl dezmierdă cu mângăieri lungi.

        În toată această atmosferă o stare de fericire tristă puse stăpânire pe corpul tinerei. Fericirea exista gândindu-se că se află în braţele fostului soţ însă tristeţea era cauzată de persoana pe care o îmbrăţişa de fapt, o imitaţie a lui.

        Trase o gură adâncă de aer în timp ce privea pe fereastră mânios. Pumnii săi erau atât de încleştaţi încât ar fi putut să străpungă în câteva fracţiuni de secundă pielea subţire a pălmii. L-ar fi anihilat pe acel necunoscut ce îi ţinea fosta soţie în braţe din doar două mişcări însă alese să se liniştească. Sări jos de pe prispa casei ce îl susţinu pentru a privi pe geam apoi plecă cu paşi lenţi spre casă.

        "Ce e cu tine, Jacob? Te-ai îndrăgostit de o vrăjitoare?" se certă cu sine în subconştient.