Când nemuritorii mor

LIV

        Orele trecură lin în compania animalului său credincios şi al prietenei sale loiale. Aceştia doi reuşiseră să o facă să nu mai plângă, să se oprească din regrete şi chiar o înveseliră cât de mult putură.

        Ceasul cu cadran auriu din camera de zi arătă ora 21:59 iar când se preschimbă în 22:00 începu să îşi pendule tijele aurite care îl înfrumuseţau, scoţând atâtea sunete câte indica ora.

        Grace îl privi îndelung, aşteptând ca melodia neomogenă să înceteze apoi se ridică de pe covorul din faţa şemineului şi îşi aranjă rochia deja şifonată la poale.

        -Este timpul să plec, l-am uitat pe Maxmillian acasă şi în plus este târziu. La ce zi plină ai avut astăzi cred că indicat ar fi să te odihneşti puţin iar când te vei trezi sunt sigură că vei gândi mai clar şi nu te vei mai simţi atât de vinovată, poate chiar deloc.

        -Desigur, oricum m-ai suportat suficient, rosti Rouge cuvintele într-un fel de glumă în timp ce o conduse pe blondă până la uşă. Îţi doresc noapte bună, să ai grijă de tine şi de Max.

        -Ai şi tu grijă de tine, te rog!

        Spunând acestea, cele două se îmbrăţişară apoi vizitatorul se urcă în maşina proprie şi porni spre casă, uşa încuindu-se în urma ei.

        Paşii moi ai domnişoarei Harley o conduseră până în bucătărie unde puse mâncare pentru companionul ei îmblănit apoi urcă scările şi se îndreptă direct spre baie. Dădu jos rochia cu grijă şi o prinse cu ambele mâini, admirând-o. Negrul era unul intens, de-a dreptul magnific, iar rochia era nepreţuită, cu atât mai mult gândindu-se de la cine o primise.

        Chipul splendid al domnului Black apăru în mintea ei. Îşi reaminti fără să vrea toate momentele frumoase cu acesta - dansul, primirea inelului adevărat, jurămintele de la nuntă, coroniţele de flori, jocul de-a prinselea - dar şi cele urâte precum sărutul lui cu Zheila sau ultima noapte petrecută în casa sa.

        Strânse cu putere pleoapele pentru a face orice gând legate de el să dispară apoi strânse cu putere rochia între degete. Scoase un ţipăt scurt de furie apoi o azvârli cu putere într-un colţ al băii şi încetă să o privească.

        Dăduse jos de pe trupul său obosit orice urmă de material şi intră în cadă pentru a face o baie lungă. Încercă să se relaxeze şi să îşi gândească viaţa ca văduvă.

        Era obişnuită cu acest gen de viaţă. Marea parte a anilor îi petrecuse singură în această casă imensă. Nu avuse pe nimeni în afară de Magius încă de când regretaţii ei părinţi păşiră într-o lume mai bună. Nu îşi dori niciodată nici măcar simpli servitori, asemeni celor pe care îi deţine Jacob sau Grace, deoarece consideră că mai bine e să fii singur decât înconjurat de străini.

        O lacrimă evadă de sub pleoape şi se scurse fără a fi înlăturată în jos pe obraz, prelingându-se pe buze şi sfârşind de pe piept în apa din cadă.

        Încercă să se îmbărbăteze. Îşi aminti că ea nu e aşa, îşi aminti de cuvintele tatălui său ce o sfătui mereu să nu arate sensibilitate sau iubire deoarece oamenii sau neoamenii profită de aceste elemente pentru a te distruge.

        Stând în apa caldă, mintea îi reaminti că este mândra propietară a terenului şi implicit a cazinoului ceea ce îi dăduse un plan. O afacere de condus era ceva ce în mod clar îţi distrăgea atenţia de la suferinţe şi te ţinea mereu ocupat.

        Timpul alocat relaxării în baie luă sfârşit iar Rouge hotârî să fie puternică, să înfrunte realitatea şi să îşi refacă viaţa. Hotărî să arate tuturor că nu e o persoană vulnerabilă şi decise că trebuie să scape de Jacob şi Zheila, moartea definitivă nefiind una dintre variantele destinate ei.

        Îşi şterse cu un prosop mare şi alb fiecare picătură de apă de pe trup apoi îmbrăcă o rochie uşoară neagră ce mătura cu poalele sale podeaua. Era destul de decoltată şi largă, din mătase, având două breteluţe subţiri şi un elastic interior mai jos de bust, delimitând zona de restul corpului. Pantofii nu fuseseră consideraţi principali şi nici măcar necesari, motiv pentru care nici nu erau purtaţi. Părul fusese lăsat liber spre a mângăia cu capeţii umerii goi.

        Se privi lung în oglindă iar chipul îi era urât, brăzdat de tristeţe. Îşi spălă fața de orice urmă de machiaj sau rimel scurs apoi se privi iar. Observă cât de frumoasă era şi fără strop de ajutor cosmetic şi îşi zâmbi sieşi.

        Privindu-se putuse să observe rochia neagră situată încă în colţ. Se întoarse spre ea, o apucă cu unghiile apoi părăsi încăperea şi porni spre curtea dintre clădirea cazinoului şi casa sa.

        Noaptea era una de vară, răcoroasă dar plăcută. Aerul era cald încă iar frunzele verzi ale copacilor nu erau clintite de nicio adiere. Luna argintie strălucea în înaltul senin, luminând suficient de mult totul pentru a nu fi nevoie de lumini artificiale. Stelele împânzeau întunericul boltei şi ţineau companie astrului ceresc.

        Rouge păşi desculţă pe iarba moale şi aruncă rochia pe jos. Privi în jur apoi văzu bolovanii albi şi nu foarte mari ce îngrădeau câteva rondouri de flori. Apucă rând pe rând rocile şi le mută pe toate în mijlocul terenului unde îi aşeză în cerc. Aduse din magazie un sac cu nisip şi turnă o cantitate moderată în interiorul micului cerc pentru a acoperi în totalitate iarba.

        Privi gânditoare spre cerc apoi îşi întoarse capul spre articolul scump de îmbrăcăminte ce zăcea ca o cârpă mototolită pe jos. Porni spre ea cu paşi hotărâţi şi o apucă, o mai privi pentru ultima dată şi o puse în mijlocul cercului fără a o umple de nisip.

        Părăsi pentru câteva momente locul apoi reveni din magazia situată undeva în spatele casei cu un bidonaş îngălbenit de lichid şi de timp. Turnă puţin lichid peste rochie, cu grijă, apoi îl duse înapoi de unde îl luase.

        Mirosul de benzină îi înţepa simţul olfactiv însă într-un mod plăcut. Scoase dintr-unul din cele doua buzunărele ale rochiei o cutiuţă de carton din care luase un chibrit. Capătul roşiatic al chibritului se frecă fără ezitare de partea aspră a cutiei şi se aprinse. Fusese poziţionat deasupra cercului cu atenţie apoi mâna îl eliberă şi căzând pe rochie o torţă luminoasă se aprinse sub ochii tinerei.

        O durea ceea ce alese să facă însă era cea mai bună alegere. Se prinse în braţe cu ambele mâini, auto-încurajându-se când simţi ceva rece pe una din mâini. Ridică mâna la nivelul ochilor şi observă superbul inel de logodnă şi verigheta ce străluceau sublim în lumina aurie a focului.

        Câteva lacrimi începură să alerge pe obraz însă, dintr-o singură mişcare bruscă, cele două înele fuseseră scoase de pe deget şi atuncate în focul ce le distruse odată cu orice amintire materială de la Jacob.

        Cu durere în suflet, Rouge încercă să îşi mute privirea de la focul ce mistuia trecutul, aşa că ridică capul spre cer privind dâra de fum gri ce se înălţa.

        Din senin, deşi nu adia deloc briza, un fâşnăit nenatural al frunzelor dintr-un copac se auzi. Şatena întoarse rapid privirea în acea direcţie şi cu o vrajă scurtă îndreptă un fascicol de lumină spre sursa zgomotului însă nu reuşi să vadă nimic anormal.