Când nemuritorii mor

LXII

        -Doresc să îţi arăt ceva, rosti el după alte câteva minute de tăcere.         

        Tonul pe care cuvintele fuseseră spuse era unul puţin diferit. Nu se regăsea în glasul său aceeaşi singuranţă ce era mereu prezentă. Părea chiar că nu era sigur dacă să spună sau nu ceea ce gândea.

        Rouge îl analiză cu privirea scurt apoi ridică din umeri şi aprobă. Împinse puţin farfuria pe care nu se mai găsea aproape nimic apoi se ridică de la masă, netezind poalele rochiei sale roz pastel. Încolocise degetele printre ale fostului soţ şi actualului iubit apoi întinse mâna în faţă, dându-i de înţeles că avea să îl urmeze.

         Ieşiră împreună pe uşa ce conducea la grădină şi îşi continuară drumul drept înainte. Tânăra privea florile cărora parcă le simţise lipsa în doar câteva zile de la plecare şi încerca să dibuiască surpriza ce i se pregătise. Spera să fie ceva de bine ce o va face fericită, având în vedere că nu simţea pic de agitaţie din partea creierului său.

        Se opriră exact sub un copac ce ei i se păru foarte familiar. Privind arborele şi împrejurimile îşi amintise exact unde se afla. Îşi aduse aminte că la nici jumătate de metru de locul în care se aflau putea fi găsită acea trapă misterioasă pe care vrăjile sale nu o putură deschide.

        Jacob se lăsă pup şi căută cu degetele printre firele de iarbă. Ridică o sfoară subţire şi trase de ea, deschizând trapa. Scări săpate în pâmânt şi destul de abrupte coborau în întunecimea ascunzătorii până când nu mai puteau fi zărite. El coborî primul vreo trei trepte apoi întinse mâna spre vrăjitoare.

        -Cred că mai bine te-ai descălţa, e întuneric şi nu cunoşti locul, nu doresc să te rănesc.

        Ea se supuse şi îşi abandonă pantofii lângă gaura din pământ apoi apucă strâns mâna puternică. Coborî cu atenţie tot câte un pas atunci când vampirul îi spunea să o facă. Sub tălpile sale solul era extrem de rece şi umed iar aerul era unul închis şi sufocant.

        Era totul negru. Nu putea zări absolut nimic din ceea ce se afla sau nu în faţa sa. Întoarse capul în direcţia opusă şi putu să vadă doar lumina de afară şi o parte dintr-un pantof abandonat.

        -Ce ar trebui să văd? spuse fata nedumerită şi puţin înspăimântată.

        -Fă un glob de lumină, sau un bec, sau orice. Sub pământ nu există electricitate şi nu am cărat o torţă după noi.

        Zis şi făcut. Un ghem mic de foc se născuse între palmele suprapuse ale fetei şi crescuse transformându-se într-o flamă strălucitoare.

        Gura ei se căscase de uimire şi nici un sunet nu fusese capabil să evadeze. Stătea într-o cameră subterană ce cândva fusese protejată de o vrajă puternică, alături de mult iubitele sale sicrie. Nu îşi putu crede ochilor şi făcu câţiva paşi grăbiţi până la unul dintre ele. Decise să şi atingă sticla din partea superioară pentru a se convinge că nu e un miraj.

        Întoarse fericită capul spre bărbat şi zâmbi larg.

        -Sunt ale tale, din nou...

        -Mulţumesc enorm! exclamă ea aproape ţopăind de fericire.

        În sfârşit gândurile legate de moarte dispărură. Faptul că însuşi Jacob îi arătase trapa secretă şi ceea ce se afla sub ea era un lucru ce dovedea predarea. Acum puteau da startul unei relaţii, aşa cum probabil amândoi îşi doriseră să aibă vreodată.

        -Consideră asta un steag alb şi o încercare de a te menţine a mea pe veci, spuse zâmbitor.

        -Nu ai idee cât de fericită sunt! Dar vreau să ştiu de ce le-ai luat, care era planul tău. Îmi spui, te rog?

        -Le-am luat pentru răzbunare. Pentru că voiam să te omor la miezul nopţii când Luna Sângerie avea să lumineze mijlocul pădurii. Acum asta e de domeniul trecutului. Vraja pe care Zheila a pus-o asupra acestei camere a fost îndepărtată acum că ea a dispărut din peisaj ceea ce îţi permite ţie să vii aici oricând doreşti.         

        Fata se mulţumi să aprobe zâmbitoare apoi părăsi încăperea friguroasă. Jacob închise trapa în timp ce ea se scutură pe tălpi de pământ, reîncălţându-se cu pantofii. Îşi prinse iubitul de braţ şi porni cu acesta înapoi spre casă.

        Întreaga zi fusese alocată petrecerii timpului împreună, îmbrăţişărilor, săruturilor şi alinturilor. Rouge îşi recăpătă fiecare sentiment pentru Jacob şi chiar unele în plus, acest lucru fiind valabil şi pentru el.

        Miezul nopţii îi prinse pe cei doi dansând în sala de bal pe o melodie frumoasă de vals. Se mişcau graţios, contopindu-se ajutaţi de iubire. Îşi zâmbeau din inimă şi îşi permiteau să povestească deoarece ritmul le intrase deja în sânge fără a mai necesita ascultare.

        Vampirul prinse mâna domniţei sale şi o duse la gură, sărutând-o. Aceasta zâmbi şi dori să îşi repoziţioneze membrul superior însă domnul Black nu îi dădu drumul. O privea intens şi nu îşi putu abţine un zâmbet.

        -Am văzut ceea ce ai făcut inelului, spuse sărutând încă odată mâna şi apoi fiecare degeţel în parte.

        -Am ştiut că era cineva acolo însă nu am putut zări cine.

        -M-am simţit dezamăgit văzând acea şcenă, ştiam că dacă ajunseşi la acel pas te pierdusem pe veci. Acum, eşti în braţele mele dansând vals după o zi superbă petrecută împreună deci m-am liniştit. Îmi pare rău de acel inel dar... - spuse eliberând mâna şi căutând ceva în buzunarul pantalonilor - am mai făcut rost de unul! De data asta o să încerc eu: doreşti, te rog, să îmi oferi onoarea de a-mi fi iarăşi soţie?

        -Da! exclamă cu lacrimi de emoţie în ochi Rouge şi întinse inelarul.

        În câteva secunde, degetul simţi pentru a doua oară greutatea inelului de logodnă. Era identic primului însă, în ochii orbiţi acum de dragoste, părea de miliarde de ori mai frumos.

        Îşi spânzură mâinile de gâtul logodnicului său şi îl sărută cu toată iubirea posibilă timp de câteva secunde.

        -Mă gândeam ca nunta să fie de ziua ta, treizeci şi unu octombrie şi să continue într-a mea, adică pe întâi noiembrie, după ora 00:00. Îţi surâde ideea?

        -Desigur! Însă vreau să port aceeaşi rochie. Îmi e prea dragă şi se potriveşte cu inelul pe care fac ce fac şi îl reprimesc, râse tânăra.

        Dansul şi momentele tandre continuară neîntrerupte mai câteva ore fără ca oboseala sau plictiseala să se facă simţită.