Când nemuritorii mor

XXXIX

        Dimineaţa sosi mai greu decât o făcuse vreodată. Coşmarurile lui Rouge erau nenumărate, negre şi adânci iar toate erau legate de soţul ei. Întreaga noapte inconştientul său îi ţinuse o morală interminabilă în felul său unic - prin vise - repetând în diverse moduri ca Jacob este un prefăcut în spatele unei măşti, un prefăcut de care ar trebui să se teamă şi cu care ar trebui să rupă orice relaţie cât mai repede.

        -Draga mea? spuse o voce ce se auzea cu ecou şi de departe în camerele de pedeapsă a minţii fetei.

        Involunar ochii i se deschiseră pe jumate, cât să poată dibui cine este salvatorul ei.

        Prin tot semiîntunericul cauzat de draperia groasă se putea zări un chip. Era un chip nou, ne mai întâlnit de Rouge, ea cunoştea doar posesorul chipului. Ridică cu fineţe mâna pe care o plasă pe obrazul catifelat al lui Jacob. Acesta o privea lung, îngrijorat, oarecum cu dragoste.

        -Bună dimineaţa, continuă el. Îmi pare bine că te-ai trezit...

        -De ce? spuse nedumrită fata. Este vreo treabă de care trebuie să mă ocup?

        -Nu, doar de mine. Te-am trezit deoarece de agitai în somn şi am crezut că visezi urât. Pe lângă asta... doream să îţi văd ochii frumoşi.

        Vrăjitoarea nu îşi putu abţine un zâmbet ruşinos. Erau unele din cele mai dulci cuvinte auzite de ea vreodată însă, din păcate, erau spuse de persoana greşită.

        -Cât de dulce..., mormăi ea în timp ce dezmierda cu două degete obrazul bărbatului.

        -Da... Mă bucur enorm să te văd iarăşi acasă, lângă mine. Să nu mă mai speri, te implor!

        "Nici tu să nu te mai joci cu mine şi cu mintea mea" - cuvintele ce ar fi voit să iasă pe gura tinerei însă fuseseră oprite de conştiinţă.

        -Voi încerca, şopti.

        Pieptul dezgolit al masculului urmă în scurt timp să fie acoperit de cel al soţiei sale. Şatena era întinsă pe trupul aşezat pe spate, în pat. Ochii, nasul, gura îi erau la unisol cu cei al muşchiuloasei "saltele". Sânii ei acoperiţi de haina de noapte erau lipiţi până la refuz de bustul lui Jacob iar şuviţele scrute de păr îi atingeau subtil pielea feţei.

        Vampirul se uită timp destul de îndelungat în ochii fetei, fără însă a spune vreun cuvânt. O privea lung, îngăduitor, urmărind orice mică mişcare sau schimbare de pe chipul ei. Rouge se simţi în pericol din pricina plăcerii pe care o simţea.

        -Eşti bine? murmură ea pentru a rupe tăcerea.

        -Desigur! De ce întrebi?

        -Eşti prea grijuliu..., spuse stins.

        -Ah... asta. Da, sunt bine, pur şi simplu simt nevoia să te protejez.

        "Păcat că nu mă protejezi de tine însuţi. Cum te mai suporţi? Continui să te joci cu mine şi să pretinzi că mă placi!"

        -De ce?

        -Nu ştiu, asta simt. E greşit?

        Capul acoprit de păr şaten se mută de pe o parte pe alta, dorind să răspundă negativ, apoi îl aplecă suficient cât să lipească buzele de fruntea bărbatului, sărutând-o.

        -Hei, spuse chicotind el, asta ar trebui să fac eu.

        -Nu o faci, deci am preluat eu iniţiativa.

        Gura lui Rouge se deschise şi închise subtil de câteva ori, încercând să lege o propoziţie.

        -Spune, o îndemnă Jacob.

        -De ce eşti aşa?

        -Grijuliu?

        -Nu, grijuliu eşti doar acum. De ce eşti atât de rece cu mine? Nu mă placi? şopti tristă.

        -Ba da, de ce întrebi asta? Normal că te plac, altfel erai mâncare de mult timp...

        -Nu, nu fă glume de genul, îl întrerupse ea. Eşti foarte rece! Nici măcar nu m-ai sărutat vreo dată în tot timpul în care am stat împreună. Suntem căsătoriţi iar tu îmi oferi afecţiunea pe care şi doi adolescenţi de şaisprezece ani şi-o pot oferi. Ai scos chiar şi partea sărutului din ceremonia nunţii...

        Faţa până acum zâmbitoare a vampirului se schimbă radical cât ai clipi. Chipul lui deveni serios, brăzdat chiar de o umbră de dezamăgire.

        Fără a da vreo explicaţie sau măcar a scoate un sunet, palsă trupul firav al fetei pe salteaua patului iar trupului propriu îi ordonă să se ridice din pat şi să îşi caute o cămaşă.

        -Ce este? Ai făcut botic ca un bebe?

        -Nu. Nu am nicio explicaţie să îţi dau în afara faptului că am treabă şi mi-am irosit timpul lenevind în pat. Tu poţi rămâne, dacă doreşti.

        Aceste cuvinte dureroase pentru inima lui Rouge fuseseră scuipate în timp ce scumpele haine alunecau pe trupul vampirului. Aruncă o ultimă privire spre făptura abandonată în pat apoi părăsi încăperea cu iuţeală.

        Vrăjitoarea rămase umită, şocată, întinsă pe pat. Nu îşi putea găsi cuvinte pentru a-şi explica ce tocmai se întâmplase.

        -Şi a plecat pur şi simplu? repetă nedumerită Grace ce tocmai aduse cana de ceai musafirului ei.

        -Da! Cu coada între picioare, fără să spună ceva. Nu înţeleg!

        -Gata, nu te agita, o îndemnă blonda. Ai pus o întrebare ce trebuia pusă de mult, nu ai de ce să te simţi aiurea.

        -Ştiu! Adică ce soţ nu îşi sărută soţia deloc? Şi nici măcar la nuntă! Nu pot înţelege ce e cu el. E clar că doamna K. avea dreptate, sunt o proastă că l-am crezut şi că...

        -Că?

        -Că am început să îl iubesc..., adăugă după o scurtă pauză şatena.

        Grace atinse încet genunchiul prietenei sale, ţintind-o cu o privire mieroasă. Ar fi spus că face o greşeală şi altele însă era conştientă că aceste lucru îi sunt foarte clare şi şatenei. Să fi spus ceea ce avea în minte ar fi făcut-o pe Rouge să decadă din puţinul control de sine pe care îl mai avea şi poate chiar să facă ceva necugetat.

        -Şi? La ce te gândeşti? spuse într-un final blonda.

        -Mă gândesc să nu mai am încredere, să termin cu el cât mai repede posibil, să îl omor, chiar dacă va fi ultimul lucru pe care îl voi face în viaţa aceasta. Îl voi omorî chiar dacă mă voi sacrifica pe mine.