Când nemuritorii mor

XVI

        Pe drumul spre locul petrecerii Rouge avuse timp să mediteze la ce tocmai făcuse. Liniştea în care îşi putea auzi doar propria respiraţie o relaxase şi limpezi mintea. Îşi punea diverse întrebări în minte la care încerca să găsească răspunsuri. O întrebare era în acel moment mai presus de toate: de ce tipa roşcată? Ce dorea să demonstreze Jacob prin gestul cu inelele şi prin faptul că o invitase la nuntă?

        Simţi cum îngrijorarea şi fiorii îi recuprind corpul aşa că hotărî să de debaraseze de acest gând, deocamdată. Întoarse capul spre proaspătul său soţ care privea oamenii de pe stradă. Părea atât de relaxat, poate prea relaxat. Starea lui o făcu pe şatenă să se gândească la două posibilităţi, prima fiind posibilitatea de a fi renunţat la planul lui iar a doua cea cum că planul lui era pus în aplicare deja iar totul mergea ca pe roate.

        Într-un final maşina oprise iar servitorul deschise portiera. Primul ieşii Jacob şi, asemeni unui gentleman, întinse mâna spre a-şi ajuta soţia să coboare.

        Pantofii scumpi ai lui Rouge călcaseră un nou covor roşu ce se întindea până în interiorul locuinţei. Zeci de maşini, care mai de care mai frumoase erau aliniate pe un teren gol din apropierea casei, teren cel mai probabil deţinut de bărbat şi transformat în parcare pentru acest eveniment.

        Printr-o mişcare bruscă, Jacob îndoise genunchii pentru a se apleca, o prinse pe tânără cu o mână de spate şi cu una de sub genunchi şi îndreptându-se o luă în braţe ca pe o victimă neajutorată. Rouge avea noroc să fie ţinută în braţe, altfel înmuierea genunchiilor ar fi ajutat-o să faca contact cu covorul.

        Înlocuind orice cuvânt inutil cu un zâmbet ucigător, superbul bărbat porni spre imensa grădină în care aşteptau invitaţii. Doi servitori deschiseră larg uşa dublă din sticlă iar un val frutunos de aplauze nu se lăsă aşteptat. Mândru, domnul Black o trecuse pe noua doamnă Black pragul uşii purtând-o pe braţe.

        -Dansăm, my lady? Nu e frumos să laşi invitaţii să aştepte, spuse el zâmbind în timp ce lăsase din braţe trupul firav.

        Afişând şi ea un zâmbet tâmp de om îndrăgostit, Rouge apucase finuţ mâna bărbatului şi îl conduse pe ringul de dans. Contopindu-şi corpurile într-o îmbrăţişare strânsă, cei doi începuseră să danseze sub privirile tuturor. Totul părea un vis perfect, prinţesa dansând cu cavalerul sub privirile supuşilor, aranjamentele din grădină făceau ca totul să pară un bal la castel, printre flori.

        Întorcându-se într-o piruetă, şatena putu să observe o figură cunoscută cu păr roşcat. Aceeaşi privire sfidătoare şi zâmbet viclean îi urmăreau fiecare mişcare, la fel ca în timpul ceremoniei. O privea atât de intens încat puteai să te aştepţi la o crimă. Zărirea acelei femei spulberase iarăşi starea de visare a miresei şi făcu ca timpul acordat dansului să zboare ca pasărea cerului.

        -Felicitări, draga mea!

        Vocea familiară venea din spate motiv pentru care Rouge îşi rotise corpul spre vederea persoanei. Un chip pe care chiar dorea să îl zărească se arătă. Părul lung şi blond se asorta de minune cu rochia roz pastel până la genunchi.

        -Mulţumesc, Grace. Sper că am făcut alegerea bună.

        -Da, ai făcut-o. Nu te mai îndoi de tine. O să ai acele sicrie în siguranţă cât de repede posibil. Totuşi, unde este soţul tău? spuse aceasta după o scurtă pauză în care înşfăcă un pahar de băutură de pe tava unui chelner.

        -Probabil cu invitaţii, prietenii, partenerii de afaceri...

        Tonul şatenei se schimbă brusc în momentul rostirii ultimelor cuvinte.

        -Nu trebuie să îmi dai explicaţii, replică vampirul, ştiu deja tot ce e de ştiut. Nu înţeleg ce e în capul lui sau ce a fost în capul lui în momentul aducerii inelelor. A fost de prost gust! Şi ca să îţi dau o veste şi mai proastă.. nu pot citii gândurile celor doi. Este exact aceeaşi vrajă care blochează accesul meu şi asupra minţii lui Max.

        Lumea lui Rouge se zgudui puternic la auzul acelor cuvinte. Îi era mai clar ca niciodată că cei doi ascund ceva. Îi era clar deasemenea că nu trebuie să lase garda jos deoarece orice bun simţ şi iubire ar afişa Jacob se dovedeau a fi doar jocuri probabil scoase din planul pe care îl avea. Trebuia să scape întâi de acea femeie, însă dacă o vrajă ca aceea o proteja avea să fie foarte greu.

        -Nu ai nicio idee despre cine ar putea fi? spuse într-un târziu tânăra îmbrăcată în rochie albă.

        -Nu, nici una... Nu pot intra în mintea ei deci nu pot afla informaţii dar cred că ştiu cine poate.

        -Cine?

        -Doamna Kholenia.

        Cuvintele lui Grace readuseră un strop de speranţă pe chipul prietenei sale. Doamna Kholenia era varianta la care nu se gândise. Un medium experimentat ca ea ar putea să vadă în câteva minute toate răspunsurile de care avea cu atâta disperare nevoie.

        -Bună idee. Trebuie să găsesc un moment în care Jacob să nu îmi observe lipsa şi voi merge la ea. În orice caz, mai eşti supărată din cauza lui Max?

        -Nu, spuse blonda începând să zâmbească.

        -Îmi e frică să întreb de ce zâmbeşti...

        -Zâmbesc deoarece, deşi mi-ai spus că e periculos şi că ar trebui să stau departe de el, nu o voi face. Ascultă-mă! Ţi-am povestit că are două slujbe, că este foarte sărac însă nu ne puteam explica costumul scump şi setul de bijuterii scumpe din interiorul cadoului său. Am aflat cum şi-a permis toate aceste lucruri.

        -Te ascult, spuse amuzată Rouge privind cum prietena sa explica gesticulând entuziasmată.

        -El nu avea două slujbe, lucra doar în tura de noapte la cazino. Dorind din tot sufletul să vină la ziua mea şi să arate bine şi-a luat şi slujba de vânzător de ziare şi a făcut ture în plus ca şi chelner. A făcut toate astea pentru mine, ca să îmi cumpere un cadou, ca să mă uit la el, ca să fie superb la petrecere, pentru mine.

        -E atât de romantic! exclamă visătoare şatena. Însă, te rog, ai grijă cu el, în continuare nu ştim care e explicaţia existenţei vrăjii. Poate Max este în alianţă cu Jacob şi acea.. fiinţă josnică.

        Continuând discuţia pe alte teme, Grace şi Rouge porniră către ringul de dans împreună, aşa cum făceau mereu, şi se lăsaseră duse de ritmul vioi al muzicii. Rouge se bucura enorm de compania prietenei sale care îi era mereu alături, chiar dacă şi-ar fi dorit să fie alături de soţul ei în acele momente.

        Timpul se scurgea încetul cu încetul iar după ce Grace plecă la etaj până la baie şatena rămase singură. Hotărâse să se aşeze la masă şi să ciugulească căte ceva de pe platoul rece. Prin mulţime reuşise să zărească figura splendidului său soţ. Înainta spre direcţia ei motiv pentru care se ridică de pe scaun.

        -Rouge, ea este Zheila. Ea este una din partenerele mele de afaceri.

        Lumea se oprise iar corpul se înţepenise. Mintea era în alertă şi îşi repeta o singură întrebare: cum putea Jacob să se suporte pe sine? În faţa ei stătea propriul soţ ţinând după spate trupul zvelt al roşcatei.

        -Îmi pare bine, Rouge. Casă de piatră! spuse cu o voce încetă întinzând mâna.

        -Și mie îmi pare bine, Zheila.

        După falsul jurământ rostit cu câteva ore înainte, cuvintele tocmai rostite fuseseră cea mai mare minciună a zilei.

        Întinse mâna apucând-o pe a Zheilei. În acel moment, un curent puternic îi străpunse întreg corpul provocând o durere cruntă pe care însă încerca să o ascundă. Aceasta era picătura care umpluse paharul pentru Rouge, mintea ei deja acţiona în descoperirea unui plan de eliminare.

        Fără a mai spune ceva, Zheila se întoarse cu spatele la mireasă şi plecă mulţumită înapoi pe ringul de dans, culmea, luându-l pe Jacob cu ea.