Când nemuritorii mor

XVIII

        Încetul cu încetul, seara magică a lui Rouge şi Jacob se apropia de sfârşit. Invitaţii însoţiţi de miri erau conduşi spre ieşire mulţumindu-li-se pentru prezenţă. Când acele ceasului de pe mâna lui Jacob indicară ora 06:42 ultimii invitaţi părăsiseră locuinţa.

        Deşi o noapte întreagă fusese petrecută în imensa grădină, nimeni nu a simţit vreun fior al frigului. Curând căldura mare avea să îşi facă simţită prezenţa.

        Rouge, aşezată în fund pe iarbă cu rochia albă, se înconjură de muntele de cadouri primite şi asemenea unui copil mic începu să le deschidă nerăbdatoare. Ambalajele nu erau tăiate cu delicateţe ci sfâşiate ca de o bestie în timp ce foarfeca era abandonată la mică distanţă.

        Jacob se aşeză în şezut pe iarbă lângă ea, oferindu-i o perină pe care să se pună.

        -Deci? Stăm bine la capitolul cadourilor? spuse acesta amuzat.

        -Foarte bine! Mă simt ca de Crăciun însă cu jumătate de an mai devreme, replică râzând tânăra.

        Cadourile erau diverse. Bijuterii, haine, bani şi alte obiecte erau puse rând pe rând pe iarbă.

        -Acela mare de la cine este? întrebă curios bărbatul şi arătă cu degetul spre o cutie destul de voluminoasă şi înaltă, în ambalaj verde.

        Nici şatena nu cunoştea răspunsul la întrebarea soţului său aşa că hotărî să se silească în a se ridica pentru a vedea numele scris pe partea superioară.

         Ajunsă lângă misterioasa cutie, fata începu să râdă cu un ton oarecum ironic iar printre râsete se auzi clar "Casă de piatră! Cu mult drag, Carol Bakrop". Înfigând ungiile în mijlocul părţii superioare, elimină brutal ambalajul ce dezvălui o cutie de carton simplă.

        Ambii miri începură să râdă la vederea conţinutului. Se părea că domnul Bakrop se gândise serios la viitor după cele întâmplate. Probabil că dorise să aducă linişte cândva în viitorul lui Rouge cu care avuse acea experienţă neplăcută, aşa că hotărî să le dăruiască un cărucior bluemarin pentru un posibil copil.

        Lumina începea să se afirme tot mai tare cu fiecare nou minut scurs. După despachetarea tuturor cadourilor de către mireasă şi numărarea banilor de către mire, cei doi porniră pe scări pentru a se odihni câteva ore în timp ce servitorii făceau curat şi cărau darurile în camera de zi.

        Ajunşi în capătul scărilor din lemn, se opriseră amândoi faţă în faţă. Se priveau intens însă fără să scoată un sunet. Corpul lui Jacob se mută mai aproape de cel al şatenei, privind-o de sus în jos datorită diferenţei de înălţime. Ea îşi ridică capul iar în acel moment mâinile bărbăteşti îi cuprinseră faţa de obraji. Fără să îşi dea seama, Rouge închise ochii. Nu dorea să vadă nimic, dorea doar să îl simtă. Buzele bărbatului se lipiră apăsat de fruntea micuţei, rămaseră acolo preţ de câteva secunde apoi se îndepărtară.

        -Vreau... să dorm cu tine, măcar în noaptea aceasta..., spuse tânăra cu o voce stinsă şi timidă.

        Domnul Black privi lung făptura inocentă şi fără apărare apoi îi cuprinse trupul cu o mână şi porni cu aceasta spre dormitor.

        Rouge era pe cale să obţină ce îşi dorea, să vadă o parte importantă în secreta aripă stângă. Avea să vadă locul sacru al vampirului, avea să elucideze misterul patului sau al sicriului.

        Uşa masivă se deschise fără ezitare iar braţul puternic o împinse cu grijă spre a înainta. Camera o lăsă fără grai. Pereţii erau acoperiţi cu un tapet vişiniu închis cu modele ieşite în relief, draperiile grele, aurii, legate cu un cordon vişiniu păzeau un geam imens. Mobila era din lemn masiv foarte scump, candelabrul era făurit din cristale strălucitoare.

        Misterul somnului de vampir fusese elucidat. Un pat enorm cu baldachin şi cu o grămadă de perne frumos aranjate şi asortate cu decorul era piesa de rezistenţă a dormitorului. Totul avea un aer misterios dar senzual, în concordanţă cu propietarul.

        -Am uiat că am nevoie de rochia de noapte, revin.

        Rouge ieşi ca un uragan din cameră şi porni în goană spre dormitorul ei, ca şi cum îi era frică să nu se trezească din acest vis şi să se vadă întinsă în propriul pat.

        În scurt timp uşa dormitorului se deschise iarăşi apoi se închise. Jacob era deja în pat, cu pătura trasă până la şold. Ochii tinerei picaseră pe acest detaliu deoarece avea să simtă pieptul gol şi lucrat al bărbatului. În acelaşi timp, corpul ei se lăsa scăldat în privirile lui. O admira. Rouge purta o rochie de mătase mov închis.

        Cu paşi timizi, picioarele reuşiră să mute trupul până lângă pat apoi îl convinseră să se întindă pe el. Se potrivi bine, alegând să stea pe partea dreaptă, cu spatele la geam şi faţa spre bărbatul ce stătea în poziţia opusă.

        Patul mare devenii brusc şi mai mare. Distanţa dintre ei părea acum ca o prăpastie însă nu îndrăzni să facă ceva pentru a înainta.

        -Vrei să povestim? Ştiu că vampirii nu dorm, spuse Rouge într-un târziu.

        -Noi nu dormim dar vrăjitorii, oameni oarecum fiind, au nevoie de somn, chicoti el.

        -Povesteşte-mi despre tine.

        -Ce ai dori să ştii? Nu sunt atât de interesant. Sunt vampir, deţin cazinoul din nord, sunt la regim de când m-am transformat, murmură amuzat.

        Râse şi şatena însă mintea fugise într-o altă direcţie. Spusese "sunt la regim de când m-am transformat". Fraza nu era importantă pentru ea, ştiind deja că vampirii nu mănâncă, însă acea frază conţinea un detaliu uriaş. Cuvintele "de când m-am transformat" răsunau cu ecou prin creierul fetei. Îi era clar. Temutul vampir nu era un vampir original, cândva fusese şi el om, îi bătuse şi lui inima iar sângele îi curse prin vene, avuse şi el sentimente.

        -Eu sunt vrăjitoare, nu mai deţin nimic datorită ţie, spuse Rouge râzând scurt, mănânc însă nu mult, mă satur repede. Ador dulciurile, mai ales ciocolata neagră. Îmi place să petrec, să beau...

        Jacob asculta cu un interes surprinzător de mare fiecare cuvânt al soţiei sale, privindu-i uneori buzele delicioase.

        -Când este ziua ta?

        - Ultima zi din octombrie, treizeci şi unu. Halloween. Dată specială, tipică pentru o vrăjitoare.

        -Ce drăguţ, a mea este în prima zi a lui noiembrie.

        Auzul acestor cuvinte îi făcuse pielea de găină pentru câteva secunde. Prima zi a lui noiembrie însemna Ziua morţilor. Poveştile şi legendele vechi spuneau că oamenii născuţi în zile speciale cum ar fi de Halloween, Ziua morţilor, eclipse, alinieri ale planetelor, ploaie de stele sau treceri ale cometelor erau înzestraţi cu daruri sau puteri groaznice.

        Privindu-l lung şi înghiţind în sec pentru un plus de curaj, Rouge deschise buzele:

        -Îmi povesteşti despre viaţa ta amoroasă?