Când nemuritorii mor

XI

        -Cum îmi stă? spuse Rouge făcând o piruetă.

        -La fel de bine şi cu celelalte cinci încercate până acum, replică Jacob care stătea în faţa tinerei pe un fotoliu, plictisit să audă aceeaşi întrebare.

        Şatena îşi luase planul în serios. Avea de gând să fie cea mai bună soţie din lume aşa că îşi includea viitorul soţ în prima sa activitate. Rochia ce acoperea trupul sculptat al fetei era dintr-un material cu o tentă de transparenţă acoperit cu romburi ale căror laturi erau făurite din pietricele finuţe. Decolteul era unul destul de adânc in v ce lăsa o parte din pieptul perfect la vedere iar spatele era dezgolit total. Până la cureaua finuţă din talie, rochia era de un alb strălucitor continuat apoi cu negru până la poalele aflate deasupra genunchilor. Tălpile îi erau încadrate într-o pereche de pantofi cu toc albi brăzdaţi de două barete perpendiculare intersectate în dreptul gleznelor.

        Privirea lui Jacob urmărea fiecare mişcare pe care corpul feminin o făcea. Nu putea nega frumuseţea partenerei sale nici dacă ar fi dorit. Prin minte îi fulgerară câteva imagini scurte din timpul dansului lor pe care părea o idee bună să le repete la petrecerea aniversară a lui Grace.

        -Care ţinută e preferata ta?

        -Categoric asta. Ai un corp...

        Ultimul cuvânt fusese rostit pe un ton diferit de celelalte, lungind vocala. Un râs bărbătesc şi melodios răsună înainte ca propoziţia să se sfârşească şi declanşă şi un mic chicotit din partea fetei.

        -La ce oră ai de gând să ni te alături? întrebă aceasta pe un ton curios.

        -Am o şedinţă importantă în jumătate de oră, probabil după aceasta.

        -Apropo de şedinţe... Mi s-a spus că biroul tău este în aripa stângă însă ieri când am vrut să văd şi acea parte un paznic m-a oprit. Ai spus că sunt liberă să fac ce vreau dar se pare că nu pot.

        -Nu este nimic interesant în acea parte, draga mea. Doar ieri cât am avut o şedinţă foarte importantă a fost întrerupt accesul, poţi merge oricând acolo.

        Dând din cap aprobator, Rouge merse direct la masa de machiaj unde se dădu cu rimel şi îşi puse câteva brăţări încrustate cu pietre albe şi negre.

        -Poţi să vii puţin aici? spuse Jacob zâmbind.

        Fata făcu întocmai şi veni în faţa logodnicului său. Un gest total neaşteptat din partea acestuia o lăsase fără grai. Jacob Black era în genunchi în faţa ei, ţinând-o de o mână şi scoţând din buzunar o cutie vişinie ce se deschise şi scoase la iveală un inel din aur cu un diamant curat, alb.

        -Nu te pot lăsa fără un inel şi fără întrebare... Te căsătoreşti cu mine?

        Pupilele lui Rouge se dilatară la vederea gestului, inelului şi la auzul acelor cuvinte superbe. Încă nu îi venea să creadă că duşmanul ce o făcu să se umilească în genunchi înaintea lui făcea acum acelaşi lucru dar inversând rolurile. Mâna finuţă îi tremura în timp ce era aşezază în palma masculină.

        -D..a.. da! reuşise să rostească într-un final fata.

        Jacob puse inelul pe degetul logodnicei sale şi apoi sărută mâna apăsat, privind-o în ochi pe aceasta. Se ridică în picioare înaintea ei şi o cuprinse cu ambele mâini în braţe, ţinându-le pe spatele gol şi mângâind pielea fină. Şatena puse delicat mâinile pe pieptul lucrat apoi le ridicase încet, ferm, până pe umeri.

        -Nu te puteam lăsa să pleci fără să ai ţinuta completa, spuse amuzat bărbatul ce privea cu ochii mijiţi ţintă buzele fetei.

        Tremura. Rouge tremura pur şi simplu. Emoţia o copleşea iar prezenţa hipnotică a domnului Black se simţea iarăşi. Înconştient apropie lent buzele de ale lui iar acestea răspunseră rapid prin a se desface. La nici zece milimetri de contactul dorit, Jacob tăiase filmul de dragoste trăgând capul pe spate şi eliberând trupul din braţele sale. Făcea acest lucru doar pentru a seduce şi a se juca cu mintea tinerei iar ea era conştientă de acest lucru.

        Luându-şi la revedere scurt, domnişoara Harley se întoarse cu spatele şi părăsi încăperea. În faţa casei un taxi deja aştepta. Aruncă o ultimă privire în sus spre geamul camerei unde îl zări pe Jacob veghiând-o apoi se urcă în autoturism, plecând spre cazinoul unde avea să petreacă toată noaptea.

        Punctuală ca deobicei, şatena ajunse la ora stabilită la cazinoul ce încă era gol. Pătrunzând în interior unde doar servitorii şi chelnerii se aflau momentan, merse ţintă la canapeaua unde îşi zărise prietena.

        -La mulţi ani, draga mea! exclamă fericită.

        -Mulţumesc! spuse Grace luând micuţul pachet din mâinile prietenei sale şi deschizându-l.

        În pachetul auriu ornat cu o fontă albă se afla o pereche scumpă de cercei cu rubine. Fără a mai sta pe gânduri, blonda îi puse în urechi. Se potriveau perfect rochiei negre şi scurte pe care o purta, la fel şi inelului cu rubin primit de la Rouge în dar cu 210 ani în urmă. Inelul era unul indispensabil pentru ea, fiind unul magic şi ajutând-o să iasă liniştită în razele soarelui.

        -Sunt superbi! Ai cele mai bune gusturi, spuse sărbătorita îmbrăţişându-şi prietena.

        Ora 21:00 era indicată pe ceasul cel mare de pe peretele încăperii iar o mare de oameni păşise deja în cazino. Cunoscuţi sau necunoscuţi, toţi îmbrăcaţi select, îi urau lui Grace "la mulţi ani" dacă reuşeau să apuce apoi puneau cadourile pe o masă destinată acestui lucru.

        În nici o oră toată sala era umplută iar petrecerea începu pe ritmuri de jazz. Toţi dansau, vorbeau, fumau şi se distrau, necontând faptul că nu schimbaseră vreodată o vorbă cu sărbătorita.

         La bar, Grace şi Rouge sărbătoreau deja cu două pahare de băutură în faţă.

        -Ai aflat mai multe despre Jacob? spuse blonda sorbind din pahar.

        -Nu încă, doar că ascunde ceva. Dar presupun că ţi-ai folosit abilitatea specială pentru a afla deja tot.

        -Cam aşa ceva, spuse râzând. Pot să văd inelul?

        Rouge întinse mâna firavă cu multă mândrie. Era un lucru mare ca individul considerat nesimţit să facă un asemenea gest frumos apoi să îl strice prin refuzarea sărutului şi prin jocul minţii împotriva ei.

        -Este superb! exclamă Grace.

        -Ştiu, şi eu m-am îndrăgostit.

        -De Jacob?! Ştiam eu!

        -Nu! răspunse cu iuţeală şatena. M-am îndrăgostit de inel...

        -Da, iar părul meu este brunet..., o luase în râs domnişoara Morgan.

        După ce ambele pahare de băutură fuseseră golite, cele două se îndreptară spre ringul de dans. Dansul era una din activităţile preferate ale societăţii. Jazzul răsuna la orice ocazie.

        Privind aleatoriu prin mulţime, Rouge îşi fixă privirea pe un anumit individ apoi nerăbdătoare lovise subtil braţul lui Grace pentru a-i atrage atenţia şi pentru a o face să privească în aceeaşi direcţie.

        Ochii lui Grace se măriră în momentul contactului vizual cu respectivul subiect. Un păr blond ieşi la iveală primul. Era Max, Maxmillian. Cu greu îi veni să creadă acest lucru la vederea vestimentaţiei. Hainele de chelner dispăruseră, la fel şi cele modeste cu care vindea ziare. În locul acelor haine apăruse un costum superb alb, asortat cu o cămaşă albastră, o cravata şi ea albastră dar cu o nuanţă mai inchisă şi cu batistuţă de aceeaşi culoare în buzunarul de la piept al sacoului.