Când nemuritorii mor

XLVII

        Dimineaţa veni mai repede decât o făcuse vreodată. Visul ce se desfăşura în mintea fetei se termină iar ochii ei se deschiseră din senin larg. Primul ei instinct fu să îl verifice pe bărbatul a cărui strânsoare încă o simţea.

        Ridică cu teamă privirea spre el şi observă că acesta era cu ochii închişi şi cu cartea încă în mână. Primul gând ce îi străfulgeră mintea fusese cel ce o anunţă că tocmai comise o crimă, una întârziată. Ridică un deget spre nasul individului spre a-i simţi respiraţia dar acesta deschise ochii.

        -Ce... faci? spuse nedumerit uitându-se la degetul întins spre nasul său.

        -Am vrut să te sperii, spuse cu iuţeală.

        -Ai reuşit, îmi fac griji pentru tine, răspune amuzat vampirul apoi eliberă prizoniera din braţele sale pentru a-şi întinde oasele.

        Rouge se simţi oarecum uşurată văzându-l viu şi totuşi nu. Inima nu dorea să o lase să îl omoare însă creierul dorea exact contrariul. Din vechi timpuri se spunea "ascultă-ţi inima" însă adevărul era că uneori ea o dădea în bară deci era rândul creierului să fie ascultat.

        Toate zecile de minute petrecute în pat la poveşti cu vampirul încercaseră să îi facă viaţa grea. În prima jumătate de oră se gândi că poate face o greşeală, în a doua decise să se pună pe ea pe primul plan şi tot aşa timp de două ore şi un pic.

        Într-un final picase de acord cu sine că trebuie să facă ceea ce o va salva pe ea, motiv pentru care se ridică din patul călduros.

        -Mă părăseşti? spuse trist teatral Jacob.

        -Da, mă duc până în oraş. Te superi?

        -Nu, şi eu voi fi vreo oră plecat. Trebuie să merg până la biroul unui partener dar voi veni înapoi destul de repede. Duc doar câteva dosare.

        -Bine, nu e nicio problemă. Mă însoţeşti acum la micul dejun?

        Speră ca răspunsul bărbatului să fie negativ, timpul suplimentar petrecut cu el ar fi putut să o facă iarăşi să se răzgândească.

        Dorinţa fetei se îndeplini rapid, soţul său spunând că trebuie să se îmbrace pentru plecare şi scuzându-se în repetate rânduri.

        Rouge luă drumul spre camera sa pentru a-şi face toaleta. Prima oprire fusese baia în oglinda căreia se spălă, îşi pieptănă părul şi îl lăsă liber iar cea de-a doua nelipsitul dulap. Deschise larg cele două uşi grele şi începu să facă diverse combinaţii vesimentare în minte. În scurt timp se văzu în faţa oglinzii îmbrăcată cu o rochie de-un roşu rubin, pantofi înalţi şi aurii şi cu un colier din perle albe şi aurite format din mai multe rânduri.

        După o mică discuţie cu vampirul primi permisiunea de a lua ea maşina, el cedând şi spunând că va apela la taxi.

        Se urcă cu grijă în maşină pentru a nu şifona rochia apoi porni cu iuţeală spre şoseaua principală. Coti de câteva ori la dreapta până când se văzu ieşită pe un bulevard liber ce ducea spre pădure.

        -Este deschis! strigă bătrâna ştiind deja de oaspetele ce avea să vină.

        -Nu a mers, spuse indicnată fata.

        -Ai pus o şuviţă din părul lui aşa cum ţi-am spus?

        -Aţi spus asta?

        -Desigur! Însă tu erai probabil prea aeriană pentru a mă auzi. Ţi-am spus chiar când ai plecat. Trebuia să ştiu că dacă taci înseamnă că nu auzi, scuipă ea.

        Auzind destule scuze din pauza vrăjitoarei, Kholenia hotărî să o facă să tacă cât mai repede deci se apucă să găsească prin borcane ingredientele necesare refacerii vrăjii apoi plecă spre sacra sală. Repetă singură ritualul, Rouge rămânând să se uite pe cotorul cărţilor vechi.

        -Uite! Nu da greşi şi de data aceasta, o ameninţă bătrâna întinzându-i o nouă sticluţă. Faci rost de un firicel din părul lui şi îl pui în sticluţă. Otrava îl va dizolva în aproximativ cinci minute, după poţi să i-o administrezi. Ai de grijă, nu îţi voi mai face o altă sticluţă decât dacă te vei duce tu însăţi să strângi materialele necesare şi nu cred că doreşti să iei sânge din inima unei şopârle sau limbi de lilieci.

        Ultima parte a discursului de ameninţare fusese suficient de scârbos cât să o facă pe doamna Black să fie atentă la fiecare pas ce avea să îl urmeze.

        -Ştiaţi că voi da greşi? De aceea mi-aţi spus că ne vom revedea?

        -Nu. Nu din acel motiv. Nu trebuie să îţi ofer explicaţii în legătură cu viziunile mele decât atunci când consider eu că e necesar, draga mea.

        Cu salutul de rigoare, fata făcu cale întoarsă până la maşină, sătulă să fie certată de bătrână.

        Ajunsă la reşedinţa pe care părea să o părăsească în cel mai scurt timp posibil parcă maşina, o opri şi o închuie apoi înapoie cheiile pe birorul soţului său absent încă. Decise să se bucure de ultimele momente cu conştiinţa curată stând în grădină pe balansoar.

        În liniştea naturii întocmi tot felul de planuri şi scenarii în minte. Unele erau favorabile iar altele de speriat, aşa că încercă să le ignore pe cele din urmă. Îşi făcu în minte chiar şi declaraţia pe care avea să o dea în cazul în care va ajunge la poliţie: se gândi să pună în scenă o sinucidere. Cel mai probabil ar fi fost exclusă din cercul de suspecţi dacă ar înfige un cuţit în inima lui Jacob folosind mănuşile apoi i l-ar pune în mână, amprentele lui fiind singurele detectabile. Era un plan bun însă se temea că inima încă îndrăgostită nu o va lăsa să o facă.

        Orele trecură rând pe rând iar momentul cinei sosi. Cei doi soţi luaseră masa împreună. Doamna fusese servită cu paste acoperite de sos de carne iar domnul îşi savura obişnuitul pahar de sânge.

        Pentru a-şi ascunde agitaţia, Rouge menţinuse conversaţii pe diverse teme iar Jacob nu părea să suspecteze nici măcar o secundă ceea ce urma să se întâmple.

        După ce farfuria cu paste fusese golită, şatena se ridică de pe scaunul său şi veni în spatele vampirului, începând să îi maseze umerii în timp ce continuă firul discuţiei. În finalul masajului se apleca pentru a-l cuprinde în braţe din spate şi reuşi să agaţe un fir de păr între mărgelele colierului, rupându-l.

        -Au, doreşti să mă omori? spuse revoltat teatral Jacob însă tânăra se cutremură la auzul ultimelor cuvinte.

        -Desigur că nu, a fost un accident. Cred că mă voi retrage, dacă îmi permiţi, în camera mea. Vreau să termin de citit o carte.

        -Nu e problemă, şi eu doream să mă retrag pentru a termina ultimele dosare. Cu cât gat mai repede, cu atât îţi citesc mai multe poveşti.

        Gătând propoziţia, momentan viul vampir se ridică de pe scaun şi sărută vârful nasului soţiei sale apoi porni pe scări cu aceasta. Ajunşi sus fiecare luă drumul său, unul la stânga iar celălalt la dreapta, fără a privi înapoi.

        -Să vedem..., murmură pentru sine Rouge.

        Căută cu atenţie firul de păr printre mărgelele colierului şi, gâsindu-l într-un final, îl plasă în interiorul sticlei. O privi până ce orice urmă şatenă dispăru apoi se aşeză în pat cu o carte, încercând să se distragă de la plan pentru o oră sau două.

        Deşi era una din cele mai bune cărţi citite de ea până în acel moment, vrăjitoarea nu se putea bucura de ea. Părea că citeşte în zadar, că nu reţine nimic din cele lecturate deci închise cartea.

        "Cred că e timpul..." îşi spuse când se trezi parcă din senin ajunsă în faţa biroului domnului Black.