Când nemuritorii mor

XXI

        Mulţumind respectuos pentru masă, Rouge se ridică fără mult zgomot de pe scaun, aplecă capul în semn de salut spre Jacob apoi părăsi locuinţa.

        Aerul cald al verii se simţea tot mai plăcut pe pielea ei delicată. La propria nuntă se simţi ca o pasăre într-o colivie, motiv pentru care acum îşi putea desface aripile pentru a explora. Zâmbetul era singurul machiaj pe care îl purta iar acesta o făcea să arate superb. Era veselă.

        Cu toate că marea parte importantă a Chicagoului fusese invitată la nunta, bărbaţii nu ezitau să întoarcă capul după ea. Se mişca cu graţie, etalându-şi ţinuta şi feminitatea debordantă.

        Paşii negrăbiţi o purtară în plimbare spre casa prietenei sale. Oasele degetelor nu apucaseră să atingă lemnul pentru a ciocăni căci uşa se deschise prima. Ca niciodată, cea care îi deschise fusese chiar domnişoara Morgan în persoană. Faţa îi era luminoasă iar zâmbetul strălucitor acapara atenţia instant.

        -Intră, spuse ea voioasă.

        Şatena păşi în hol apoi fusese condusă de proprietară pe terasa acoperită din spatele casei, cu ieşire la grădină. Pe masă erau aşezate două pahare de limonadă şi prăjiturelele cu glazută de ciocolată preferate ale vrăjitoarei.

        -Ai fost iarăşi în mintea mea, ştiai că vin! spuse nervoasă teatral Rouge în timp ce ocupă scaunul.

        -Nu te supăra pe mine dar îmi place să fiu la curent cu tot ce se întâmplă, trebuie să ştiu în permanenţă dacă eşti bine sau ai fost deja transformată în bufet.

        -Oh! Cât de amuzant.

        Degetele finuţe se întinseră spre farfurioară şi apucaseră cu gingăşie o prăjiturică. Muşcă cu grijă din ea şi se lăsă pe spătarul scaunului, delectându-se cu gustul de ciocolată ce îi acapara gura. Fiind foarte manierată, înghiţi bucata de Rai dulce apoi adăugă :

        -Cărui fapt îi datorezi această veselie? spuse chicotind jucăuş.

        -Maxmillian... Nu pot să mi-l scot din cap! Nu ştiu dacă ai simţit vreodată acest lucru. E ca şi cum toate simţurile mele supraomeneşti îl doresc şi dintre toţi bărbaţii îl doresc doar pe el! Noaptea nu pot sta în loc. Mă învârt prin cameră gândindu-mă la el, îi vizitez casa...

        -Îi vizitezi casa?! o întrerupse şatena.

        -Da! Sunt nebună! replică Grace cu ochii mari cât să îi cadă din orbite.

        -Chiar eşti! Dacă te vede? Cum vei explica că eşti la fereastra lui în toiul nopţii? Chiar şi aşa... cum vrei explica fereastra ce se află la etaj?

        -Nu te alarma... Nu mă vede. Am simţuri de vampir, de zece ori mai rapide decât ale unui muritor.

        -Dar nu ştim dacă este un muritor!

        Cuvântul "muritor" fusese rostit apăsat pentru a evidenţia posibilul pericol la care prietena ei se expunea. Era clar faptul că ei nu îi păsa. Era îndrăgostită. Dragostea însemna nebunie, acest lucru transformând tânăra blondă într-o nebună, nebună de legat.

        Fără a mai spune ceva legat de acest subiect, Grace continuă să povestească despre ce simte când se gândeşte la el, despe cum arată, despre ce nuanţă au ochii lui în lumina soarelui dar şi în lumina lunii, despre câţi dinţi dezvăluie în timpul unui zâmbet, despre toate detaliile posibile şi imposibile.

         Rouge nu dorea să o întrerupă, era clar că e în lumea ei povestind despre chelner. Prefera să suporte tristeţea pe care o simţea ascultând-o. Ea nu simţise în nici una dintre vieţile trăite aşa ceva. Era căsătorită dar cu o persoană pe care o ura. Până în momentul prânzului fusese confuză, neştiind exact ce simte, însă gândul la Zheila o deşteptase.

        -Ce ai de gând să faci cu Jacob?

        Aceste spuse ale blondei ajunseră la urechiile prietenei sale, distingându-se de celelalte legate de subiectul "Maxmillian".

        -Am să îl omor.

        -Credeam că încerci să trăieşti cu el.

        -Nu, încerc să nivelez terenul. Să îl fac să aibă încredere oarbă în mine. Niciodată nu se va aştepta să fie rănit de persoana ce pare să lase garda jos.

        -Crezi că e atât de prost? spuse domnişoara Morgan sorbind din paharul cu limonadă.

        -Nu ştiu ce să cred. Dragostea prosteşte oameni, cum o face şi cu tine.

        Grace clipi lent de câteva ori şi lăsă privirea în jos, amestecând în limonadă cu paiul. Se simţea jignită. Pentru ea Max însemna singurul motiv pentru care s-ar risca. Nu simţise aşa ceva decât pentru Nicolas. Avea de gând să o ierte pe prietena sa, înţelegând că se simte groaznic din cauza lipsei de dragoste.

        -Grace... Îmi pare rău! Nu am vrut să sune aşa, continuă Rouge.

        -Nu face nimic, într-o oarecare măsură ai dreptate. Continuând, dacă nu merge cu omorul?

        -O să aplic ultimul plan...

        -Ultimul plan? Ce vrea să însemne asta?

        Proaspăta doamnă Black zâmbi trist privind în gol spre grădină:

        -O să îl înnebunesc. O să îl fac să simtă chemarea sângelui meu.

        -Ai înnebunit tu cumva?! Vei muri!

        -Sângele meu este unic, Grace, ştii asta. Eu pierd doar o viaţă, el pierde unica sa viaţă.

        Buzele blondei se deschiseră pentru a rosti ceva însă se închiseră înapoi în momentul în care simţi mâinile ce îi cuprindeau umerii. Lăsă capul pe spate, sprijinit de spătarul scaunului, apoi privi peste cap misterioasa persoană.

        -Bună ziua, domnişoară, spuse Erik uitându-se pătrunzător în ochii blondei, doamnă, adăugând apoi pentru Rouge.

        -Bună, Erik, spuse şatena sorbind şi ea din paharul neatins de limonadă.

        -Cu ce gânduri pe aici? Nu ar trebui să faci hârtii? continuă amuzată cealaltă fată.

        -Hârtiile sunt treaba ta, prea rar a mea. Am venit doar să văd ce faceţi, dacă sunteţi bine, aveţi nevoie de ceva...

        -Suntem bine, continuă blonda.

        Ultimul cuvânt îşi prelungi stins vocalele ca urmare a plăcerii. Erik luase postul suplimentar de maseor personal, strângând cu grijă muşchii din zona gâtului delicat.

        -Eşti cam încordată, dragă, spuse Erik cu un şarm specific în voce.

        Grace închise ochii şi se lăsă purtată în lumea plăcerilor de mâinile bărbăteşti şi ferme ale tânărului. Rouge privi întreaga scenă cu o sprânceană ridicată, fiind uimită de gestul lui. Era clar că un bărbat atrăgător ca el nu putea sta cu o femeie superbă ca prietena sa fără a exista ceva, cât de mic, între ei.

        -Eu cred că vă las să vă delectaţi unul cu prezenţa celuilalt, spuse râzând subtil şatena apoi plecă ca o furtună fără a mai aştepta replică.

        -Cred că am rămas doar noi..

        -Aşa se pare, spuse zâmbind vampirul.

        Liniştea deplină ajuta la relaxarea trupului delicat al fetei. Mâinile lui Erik îi dezmierdau pielea şi simţurile, explorând întreaga zonă a gâtului şi a umeilor. Coborî pentru o fracţiune de secundă, cu grijă, mâna pe pieptul acoperit doar de materialul uşor al rochiei, apoi o ridică înapoi pe umeri pentru a nu stârni reacţii neplăcute. Cu toate că simţi mâna dornică de explorare, Grace zâmbii timidă fără a spune ceva.